Pe bulevardul Lăpuşneanu Spaţiu verde de un milion de euro, „sacrificat“ pentru două blocuri de şase etaje (document)

 

Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona parcului Tăbăcărie, este la mare căutare printre dezvoltatorii imobiliari. Pe fiecare petic de pământ liber de construcţii se construiesc noi blocuri de locuit. Frumosul şi înverzitul bulevard Alexandru Lăpuşneanu nu mai seamănă astăzi cu nimic din ceea ce era în urmă cu 10-15 ani. În faţa blocurilor ridicate de comunişti nu mai sunt spaţii verzi, largi, ci adevărate şantiere. Însă unde sunt atâtea, mai este loc de unul.

O nouă investiţie imobiliară a fost anunţată de Cambela Prod SRL încă din toamna anului trecut, când reprezentanţii săi s-au înfăţişat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, exprimându-şi intenţia de a construi un imobil de patru etaje, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, lângă CCINA Constanţa.


 
Acestea erau datele pe care constănţenii le ştiau în noiembrie anul trecut. După ce a primit încuviinţarea celor de la Mediu, anul acesta, pe 26 aprilie, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Constanţa a emis Certificatul de Urbanism nr. 1542, cu obiectul „Elaborare Plan Urbanistic Zonal, conform Avizului de Oportunitate nr. 47 445 din 25.03.2016“. Iată că firma contractată de Cambela pentru acest serviciu, Usonia SRL, a finalizat deja documentaţia. Doar că, în locul unui bloc de patru etaje, vedem că acolo îşi pot face loc două blocuri, şi nu de patru etaje, ci de şase (să nu uităm însă că dezvoltatorii imobiliari şi-au făcut în ultimul timp un obicei din a duce permisiile legislative până la extrem, cerând şi supraetajare în limita a 20% din suprafaţa construită. Deci se poate ca, la final, dacă investiţia se va realiza, blocul să fie şi mai înalt). Şi uite cum asistăm - mulţi îşi dau chiar permisiunea tacită - la mutilarea tuturor spaţiilor verzi de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în timp ce constănţenii îşi vor plimba copiii printre betoane şi asfalt.

Citeşte şi Chiar în coasta Camerei de Comerţ Constanţa: Societatea Cambela Prod SRL ridică un bloc de patru etaje (galerie foto)

 
Primăria Constanţa anunţa de ieri intenţia de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru „Bulevardul Lăpuşneanu - aleea Argeşului, zona Bloc M6“ a iniţiatorilor SC Cambela Prod şi Cristina Şerbu. Din schiţele ataşate vedem cum în faţa blocului S6 sunt conturate două blocuri cu propunerea de înălţime P+6, având o înălţime de 26,5 metri, asta în timp ce blocul din spate, de patru etaje, are doar 15,5 metri. Coeficientul de Utilizare a Terenului propus este de 4%, în timp ce Procentul de Ocupare Teritorială este de 60%.
 
Vedem însă că apar două loturi distincte: lotul 183B, care aparţine firmei Cambela Prod, în suprafaţă de totală de 534 mp, aşa cum aflăm din documentaţia depusă anterior la APM. Respectivul teren este proprietatea privată a societăţii comerciale Cambela Prod SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1589/18.10.2013. Pe lotul celălalt, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, cu numărul cadastral 13242, se va ridica un imobil similar, acesta aparţinând probabil Cristinei Şerbu, co-iniţiatoarea acestui PUZ.
 
Pe site-urile de profil, adică de imobiliare, de câteva luni este scos la vânzare un teren de 1.000 de metri pătraţi chiar în această zonă, pentru care cumpărătorul cere nu mai puţin de un milion de euro. Terenul descris are un front stradal de 42,44 m/23,51, fiind pretabil pentru construcţii. Tot din documentaţia depusă la APM aflăm că terenul aflat în vecinătatea sudică a proprietăţii Cambela Prod îi aparţinea lui Daniel Ene. Astfel, se poate ca acesta din urmă să fi înstrăinat deja imobilul către Cristina Şerbu, care apare în calitate de co-iniţiator. Numele Cristinei Şerbu mai este legat şi de cel al firmelor Sigma Credit şi Goods Credit.



 

Cambela Prod SRL, potrivit Registrului Comerţului, a fost înfiinţată în anul 2000 şi are sediul social în comuna Stejaru. Capitalul social, compus din 57.000 de părţi sociale, este deţinut în totalitate de Bela Tănase. Până nu demult, asociat în firmă era şi Constantin Camburi, primarul comunei Beidaud, Tulcea, care a cesionat părţile sociale deţinute către asociatul său. Administratorul societăţii, care se ocupă de „fabricarea betonului“, este Bela Tănase.
 
Revenind însă la intenţiile imobiliare ale investitorilor Cambela Prod şi Cristina Şerbu, constănţenii au un cuvânt de spus cu privire la acestea. Astfel, publicul este invitat să transmită observaţii şi propuneri privind intenţia de elaborare a PUZ-ului până pe 19 iunie 2016. În perioada 27 iunie - 22 iulie pot fi elaborate propuneri şi pot fi consultate documentaţiile, tot în acest interval urmând să aibă loc şi dezbaterea publică a PUZ-ului. Rezultatele finale urmează a fi comunicate între 25 şi 30 iulie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vox dei

15 Jun, 2016 15:54

@Camelia Sunt multe terenuri care au fost retrocedate de mazarin in contul terenurilor familiei Movilestilor

Dan

15 Jun, 2016 15:09

👏👏👏 celor care l au votat pe Fagadau sau celor care nu au iesit la vot , ce a facut mazare face si catelul lui

SIMONA

15 Jun, 2016 14:19

VENITI SI PE STR CASIN...SA VEDETI CUM ESTE RESPECTATA DISTANTA INTRE BLOCURI...SE CONSTRUIESTE 1 BLOC DE 6 ETAJE PRESUPUN......LA DISTANTA MAI MICA DE 10 M DE CEL VECHI DE 4 ETAJE.......EFECTIV II INGROAPA !

Camelia

15 Jun, 2016 13:42

Buna ziua, ar fi interesant de aflat cum de aceste terenuri care se aflau pe domeniul public au ajuns in proprietatea unor personae private, cine i-a improprietarit din primaria Constanta? Acest bloc nu este un caz singular toate blocurile nou construite pe Lapusneanu vis a vis de mall si parc fiind in aceeasi situatie . Sa nu imi spuna cineva ca s-au retrocedat pur si simplu ?? Cum se dau autorizatiile de constructie fara a se respecta distantele minime conform legislatie in vigoare etc ..

Vasile

15 Jun, 2016 08:55

Sa ne mobilizam impotriva astors care distrug spatiul verde sa stea primarul de Beidaud la el acasa sa fac blocuri. Sa iesim in strada impotriva

Lucian

15 Jun, 2016 08:01

Unde se trimit observatiie si propunerile?...cu toate ca, dupa parerea mea, constantenii vor avea ceea ce au votat. Atitudinea civica locala e moarta in cotet iar vaicareala e inutila. Dimineata, cand se trezesc, n-or sa poata sa ajunga la baie din cauza unui imobil proaspat construit peste noapte, in sufragerie.

Articole asemanatoare

Mai mulți investitori voiau să ridice blocuri în zonă Primăria Constanța vrea să exproprieze mai multe terenuri de pe bulevardul Lăpușneanu. A atribuit contractul pentru realizarea documentațiilor!(DOCUMENT)

25 Mar 2024 5384

Decizie definitivă Cambela Prod SRL pierde procesul cu Primăria Constanța. Trebuie să desființeze lucrările efectuate la un imobil

25 Mar 2024 4087

APM Constanța Cine ridică un bloc de 8 etaje în Palazu Mare?

06 Mar 2024 719

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1063

O asociație de proprietari din Constanța a obținut anularea autorizației de construire pentru un bloc cu patru etaje! Cazul, ajuns la Curtea de Apel

20 Feb 2024 7247

Cambela Prod, certificat de urbanism de la Primăria Constanța

30 Jan 2024 1020

Cambela Prod vrea să ridice două blocuri de 7 etaje pe strada Rozelor, din Constanța

19 Oct 2023 1787

PUZ-ul pentru ansamblul rezidențial pe care afaceristul Tănase Bela vrea să-l ridice pe fosta bază RATC, în consultare publică (DOCUMENT)

13 Oct 2023 2791

Compania Cambela Prod construiește depozite de cereale în Lumina. APM Constanța a decis că nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului

15 May 2023 2444

Cambela Prod, certificat de urbanism pentru un bloc de 7 etaje pe strada Rozelor din Constanța

06 May 2023 2064

Proiectul a fost respins! Consilierii municipali USR Constanţa se vor opune aprobării PUD pentru un bloc cu 6 etaje pe strada Rozelor din cartierul Palazu Mare

27 Dec 2022 2609

Comisia de urbanism a municipiului Constanța. Investițiile Isaran Green, Cambela Prod, Comtrans și parcarea supraetajată de la Casa de Cultură, pe ordinea de zi

04 Nov 2022 2490

Cambela Prod SRL realizează PUZ pentru o investiție la Lumina. Despre ce este vorba

03 Oct 2022 5893

Plan Urbanistic de Detaliu inițiat de Cambela Prod SRL pentru un nou imobil de locuințe în Palazu Mare (DOCUMENTE)

04 May 2022 2644

Cambela Prod SRL construiește o parcare pentru investiția de pe strada Păpădiei din Palazu Mare

21 Mar 2022 2488