Printre câştigători, un fost prefect de Constanţa Zeci de amenzi pentru lipsa rovinietelor, anulate de judecători. Cazuri reale din instanţă!

„Admite plângerea formulată de petentul Nicolaescu Adrian Viorel, în calitate de prefect al judeţului Constanţa, în contradictoriu cu intimatul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R 16 nr. 0422549/06.09.2016“.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au anulat, ieri, zeci de procese-verbale de contravenţie întocmite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN). Majoritatea proceselor-verbale anulate au fost emise aproape de finele anului 2016, cel mai probabil pentru lipsa rovinietelor. Printre fericiţii câştigători, care au reuşit să-şi dovedească nevinovăţia, se află şi Adrian Viorel Nicolaescu, fostul prefect al judeţului Constanţa.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, la nivelul Judecătoriei Constanţa au fost înregistrate peste 450 de dosare în care atât persoane fizice, cât şi persoane juridice au atacat procesele-verbale de contravenţie întocmite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN.
 
În continuare, redăm câteva dintre deciziile judecătorilor:
 
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0122942/02.03.2016 întocmit de CNADNR SA - CESTRIN.
 
Admite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0162797/23.03.2016 întocmit de CNADNR -CESTRIN.
 
Admite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0264439/16.05.2016 întocmit de CNADNR SA.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petenta (…) SRL prin lichidator judiciar Dăscălescu & CO SPRL, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0338834/24.06.2016.
 

Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr.0339086/24.06.2016.
 
Admite acţiunea formulată de petentul (…) în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0330445/22.06.2016 şi exonerează petentul de sancţiunile dispuse prin acesta.

 
Admite plângerea contravenţională formulată de către petentul (…) în contradictoriu cu intimatul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0349580/06.07.2016.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petent. Dispune anularea proceselor-verbale de contravenţie seria R163 nr. 0437511/14.09.2016 şi seria R16 nr. 0438469/14.09.2016, cu consecinţa exonerării petentului de sancţiunile dispuse prin acesta.
 
Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta SC (…) SRL, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0456477/28.09.2016.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de către petentul (…), în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA - CESTRIN, cu sediul în Bucureşti, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R 16 nr. 0458920, încheiat la data de 28.09.2016, şi, în consecinţă, dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria R 16 nr. 0458920, încheiat la data de 28.09.2016. Fără cheltuieli de judecată.
 
Admite plângerea. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0438344/14.09.2016 încheiat de CNADNR SA - CESTRIN ca netemeinic.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul SC (…) SRL în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0417058/31.08.2016 încheiat de intimată.
 
Admite plângerea. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0406696/23.08.2016 încheiat de CNADNR SA - CESTRIN ca netemeinic.
 
Admite plângerea formulată de petentul Nicolaescu Adrian Viorel, în calitate de prefect al judeţului Constanţa, în contradictoriu cu intimatul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R 16 nr. 0422549/06.09.2016.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) SRL, prin lichidator judiciar Dăscălescu & Co SPRL, cu sediul în Constanţa, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0456944/28.09.2016 încheiat de intimată.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, cu sediul în Bucureşti. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0458644/28.09.2016 încheiat de intimată.
 
Admite plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal seria R16 nr. 0439366/14.09.2016, formulată de petentul (…) SRL. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R16 nr. 0439366/14.09.2016.
 
Admite plângerea formulată de petenta (…) SRL prin lichidator judiciar Dăscălescu & Co SPRL în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0416589 din 31.08.2016.
 
Admite plângerea formulată de petenta (…) SRL prin lichidator judiciar Dăscălescu & Co SPRL în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere SA. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0439238 din 14.09.2016.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) SRL, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0417052/31.08.2016 încheiat de intimată.
 
Admite plângerea. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr 0438529/14.09.2016 încheiat de CNADNR SA - CESTRIN, ca netemeinic.
 
Admite cererea de chemare în judecată formulată de petentul (…), în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0546549/19.10.2016.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentă. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0418250 din data de 31.08.2016 întocmit de intimat.
 
Admite plângerea formulată de petenta SC (…) SRL în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0392724 din data de 16.08.2016 întocmit de intimată şi exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 750 de lei.
 
Admite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0550320/19.10.2016. Definitivă.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…). Dispune anularea proceselor-verbale de contravenţie seria R16 nr. 0548074 din 19.10.2016 şi seria R16 nr. 0544650 din 19.10.2016 încheiate de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN.
 
Admite plângerea formulată de petentul (…). Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0504411 din 12.10.2016 încheiat de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN.
 
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul (…) în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R15 nr. 0171911/27.07.2015 şi exonerează petentul de sancţiunile dispuse prin acesta.
 
Admite plângerea formulată de petenta (…) în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN. Anulează procesul-verbal seria R12 nr. 0296979/02.05.2012 întocmit de intimată.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi cuantumuri pentru amenzile contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile

20 Jul 2022 1053

Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile

29 Jun 2022 1028

Amenzi duble pentru șoferii fără rovignetă valabilă!

02 May 2022 1527

Adio, amenzi prin poştă de la CNADNR! Cum poţi câştiga procesul pentru rovinietă, fără bătaie de cap

23 Jun 2016 84095

Ați fost prinși fără rovinietă? Aveți grijă că nu mai sunteți obligați să achitați amenda!

22 Feb 2016 88595

Amenzile au explodat Zeci de mii şoferi prinşi fără rovinietă

05 Aug 2015 2427

Detaliul legal care îi scapă pe şoferi de amenzile pentru rovinietă

14 Mar 2015 2002

Cele mai bune aplicații pentru șoferii români

16 Feb 2015 2966

Executare silită din amenzi rovinietă luate în anul 2011. Ce trebuie să faci?

12 Dec 2014 6268