Procurorii Anticorupţie reacţionează după ultima condamnare a lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au atacat decizia Tribunalului Constanţa prin intermediul căreia Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi conflict de interese, în formă continuată.
 
Totodată, Tribunalul Constanţa a constatat că prezentele infracţiuni sunt concurente cu infracţiunile pentru care Căpăţînă a fost condamnat definitiv de judecătorii din Bucureşti la şase ani şi opt luni de închisoare.
 
Astfel, instanţa din Constanţa a dispus contopirea tuturor pedepselor şi a decis ca Dănuţ Căpăţînă să execute şapte ani şi opt luni de închisoare.
 
Revenind la dosarul în care fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, SC Mara Investcom SRL Constanţa a fost condamnată la o pedeapsă de 150 de zile - amendă în cuantum de 1.000 de lei/zi amendă, respectiv 150.000 de lei amendă penală.
 
Tribunalul a admis, ca fondată, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa. Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor Mara Invest com SRL şi Dănuţ Căpăţînă, acesta în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Performance Profile SRL Constanţa, către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, la plata sumei de 2.075.250,16 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Judecătorii au constatat recuperat restul prejudiciului cauzat, în sumă de 14.747,71 de lei.
 
Contestaţia formulată în prezenta cauză va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
Tot pe rolul acestei instanţe se află şi dosarul în care Dănuţ Căpăţînă a fost condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, la pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. În cauză, Mihai Corneliu Stănculescu, fostul şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare. Micu Renato Cristea, angajat în cadrul SC Agrodec SRL Techirghiol şi prestator de servicii de administrare în domeniul sanitar către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a luat doi ani şi şase luni de închisoare. Violeta Androne, fost director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a primit 2,6 ani de închisoare. Gheorghe Antohi, angajat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat tot la doi ani şi şase luni de închisoare. Mărioara Furnică, economist în cadrul Serviciului Achiziţii al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a luat un an şi patru luni şi 80 de zile. Carmela Endora Gherghina, fost consilier juridic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 564

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 749

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 651

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 765

Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, la Curtea de Apel Constanța! S-a fixat primul termen în apel

28 Jul 2023 1085

Tribunalul Tulcea a încetat procesul penal pornit împotriva lui Dănuţ Căpăţînă și Sorin Strutinsky! (MINUTĂ)

22 Jun 2023 1624

Proces între Spitalul Județean Constanța și un fost manager pentru nouă milioane de lei. Dosarul, amânat

07 Jun 2023 1239

Fost manager al Spitalului Județean Constanța, chemat în judecată pentru circa nouă milioane de lei! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 5420

DNA Constanța a cerut sesizarea Curții Europene de Justiție! Solicitare respinsă

25 Apr 2023 1359

DNA Dănuţ Căpăţînă, trimis în judecată alături de Sorin Strutinsky. Tribunalul Tulcea a fixat un nou termen

28 Jan 2023 2134

Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei

03 Dec 2022 2007

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3808

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Sep 2022 1565

Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul lui Sorin Strutinsky și Dănuţ Căpăţînă, fostul șef al Spitalului Județean Constanța

04 Jun 2022 1376

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Dosarul, la Tulcea. Noul termen săptămâna viitoare

16 Mar 2022 2014