S-a mai supărat pe un oficial Miniştrii pe care echipa Mazăre-Constantinescu a vrut să-i „zboare” din Guvernul Ponta

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, „iese la rampă” cu noi declaraţii critice la adresa membrilor Cabinetului Ponta. De data aceasta, i-a venit rândul ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, care a dat aviz negativ pentru modificarea legii care reglementează regimul incompatibilităţilor.
 
Limbaj de primar: „nişte căcăcioşi”
 
Şeful administraţiei publice locale din Constanţa a făcut o serie de declaraţii în presa centrală, potrivit cărora „ăia de la Justiţie” ar fi „nişte căcăcioşi”. Radu Mazăre a declarat pentru „Gândul” şi că Legea 161/2003 care reglementează situaţia incompatibilităţilor este proastă. „Pe mine m-a verificat ANI dacă am casă în Brazilia. Nu mi-au spus până acum dacă au găsit ceva, pentru că răspunsul este negativ. E proastă legea 161/2003. Nişte căcăcioşi ăia de la Ministerul Justiţiei, le este frică. Nu ştiu cine a vizat, dar sunt nişte căcăcioşi, în sensul de fricoşi. Lucrurile trebuie să fie de bun simţ în general, în viaţă. Dacă un primar reprezintă consiliul local conform legii în faţa terţilor, atunci e normal şi firesc ca acel primar să reprezinte comunitatea şi în cadrul societăţii de Apă, Canal. Nu te poate reprezenta un şofer”, a declarat edilul şef al Constanţei, citat de cotidianul „Gândul”.
Amintim că actul normativ avansat de vicepremierul Liviu Dragnea, prin care acesta din urmă intenţiona modificarea Legii 161/2003 a primit aviz negativ de la Ministerul Justiţiei. Chiar şi aşa, se pare că Dragnea a înaintat ministerului o nouă formă a actului normativ.
 
„Îl schimbam pe cel care dădea avizul”
 
Revenind însă la declaraţiile lui Mazăre, primarul Constanţei a anunţat că va ridica problema acestui aviz negativ şi a legii care reglementează regimul incompatibilităţilor în viitorul Comitet Executiv al PSD. „Eu nu sunt prim-ministru, dar trebuie să tranşăm problema la partid, în Comitetul Executiv. O să propun modificarea legii. Dacă eram prim-ministru luam o decizie. Dacă eram premier şi îmi dădea ministerul Justiţiei în cazul acesta aviz negativ îl schimbam pe cel care dădea avizul. Ce e aşa complicat”, a comentat şeful municipalităţii constănţene pentru ziarul „Gândul”.
 
„Mă, doamnă”
 
Nu este pentru prima dată când Radu Mazăre critică public, în termeni duri, membri ai Cabinetului Ponta. „În gura” sa a intrat, anul trecut, şi ministrul Muncii, liberala Mariana Câmpeanu. Social democratul o acuzase pe aceasta că ar fi fost responsabilă de faptul că mai multe familii din Constanţa trebuie să returneze ajutoarele de încălzire de care au beneficiat. În această ordine de idei, Radu Mazăre îi ceruse Marianei Câmpeanu fie să rezolve problema ajutoarelor de încălzire, fie, dacă nu o face, să plece din Guvern. „Am sunat-o săptămâna trecută, mi-a spus că studiază, am sunat-o ieri, mi-a spus că studiază şi între timp oamenii au primit deciziile acasă (...). Vin şi alegerile. Am felicitat-o, i-am spus: «mă, doamnă, matale mai vrei să fii ministru, rezolvă problema asta». (...). N-a făcut nimic, N-o mai sun, să mă sune ea dacă vrea (...). Dacă nu rezolvă problema, să plece. Cu chestiunea asta nerezolvată, trebuie să plece sau în noul Guvern nu mai are ce să caute”, declara, la momentul respectiv, primarul Constanţei.
 
Nicuşor Constantinescu vs. Liviu Voinea

 
Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost la fel de volubil atunci când a venit vorba despre critici aduse miniştrilor. În primăvara acestui an, preşedintele CJC declara că scrisoarea referitoare la plata arieratelor locale a lui Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, „a fost trimisă parşiv”. În plus, Constantinescu spunea că dacă ministrul Voinea nu respectă promisiunile electorale ale USL, el trebuie să plece din minister.
Reamintim că după ce mai marele CJC a „înfierat” public scrisoarea ministrului, premierul Victor Ponta a declarat: „Arieratele nu sunt ale autorităţilor locale către guvernul central. Autoritatea locală are datorii către prestatorii care au efectuat lucrări, nu trebuie să dea nimic Guvernului. Plata despre care vorbim sunt bani de la guvern către autorităţile locale. De aceea, ministerul Bugetului, care dă banii la autorităţile locale, e normal să spună «eu îţi dau, te rog frumos plăteşte arieratele»”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Fundațiunea Universitară Carol I, „aşezământul spre binele tinerimii universitare“ readus la viață de compania care acum restaurează Cazinoul din Constanța

30 Jun 2023 1471

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a anunţat lista miniştrilor liberali propuşi în Cabinetul condus de Marcel Ciolacu

13 Jun 2023 1267

Marcel Ciolacu, precizări despre adoptarea salariului minim european

17 Jun 2022 1279

Decretele de învestire în funcție a noilor miniștri, semnate de președintele Klaus Iohannis

03 May 2022 1389

MApN Vasile Dîncu va participa la reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO

15 Mar 2022 2527

Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții mediilor de afaceri din România. Care este impactul conflictului din Ucraina

09 Mar 2022 1596

Calendarul gregorian în România De la calendarul „pe stil vechi” la cel impus de Papa Grigore al XIII-lea

05 Mar 2022 4938

Reuniune a miniştrilor de externe europeni pentru a întări ajutorul militar acordat Ucrainei

26 Feb 2022 1468

MAE Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor de externe din UE

21 Feb 2022 3007

Bogdan Aurescu participă luni, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de Externe UE

23 Jan 2022 1224

PSD și-a desemnat candidații pentru portofoliile de miniștri din viitorul guvern. Grindeanu, Firea și Rafila, pe listă

22 Nov 2021 2686

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO. Reuniune la Bruxelles

22 Oct 2021 1385

UPDATE Miniștrii lui Cioloş, respinși în comisiile din Parlament

19 Oct 2021 3437

Liderii PNL, la Constanța „Vrăjmășiile din partid se vor domoli după congres” (video)

31 Jul 2021 3011

LIVE VIDEO-TEXT. Mihai Lupu a anunțat că merge cu Florin Cîțu la Congresul PNL Greii PNL, la Casa de Cultură. Orban, Cîțu, Boc, Flutur, Bode, Ciucă și Bogdan participă la alegerile PNL Constanța (galerie foto)

26 Jul 2021 7809