Un avocat pentru conducerea Portului Constanţa Flavia Teodosiu, favorită pentru funcţia de preşedinte al CA-ului CN APMC (document)

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) s-a reunit, zilele trecute, într-o şedinţă în care s-a discutat despre alegerea unui nou preşedinte al CA-ului. Discuţia a avut loc în contextul în care fostul preşedinte al CA-ului, prof. univ. dr. Lucian Băluţ, a demisionat din funcţie, invocând motive personale. Surse din conducerea Portului Constanţa susţin că favorita pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului de Administraţie ar fi avocata Flavia Cristina Teodosiu.
 
CA-ul CN APMC nu a luat însă o decizie, chiar dacă, înainte de eveniment, erau vehiculate trei nume pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie: Tudor Baltă, membru provizoriu al CA-ului, avocata Flavia Cristina Teodosiu şi Marcela Frigioiu, directorul Direcţiei Financiare din cadrul Primăriei Constanţa. Sigur, era puţin probabil ca Frigioiu să fie numită în funcţia de preşedinte, calitatea sa de simplu membru al CA-ului fiind, de altfel, contestată în instanţă de către Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“, din moment ce aceasta este reprezentantul municipalităţii în CA, în pofida faptului că administraţia locală a pierdut pachetul de 20% din acţiunile Portului, pachet pe care îl administra încă din 2008. Chiar şi aşa, surse din cadrul CN APMC susţin că Frigioiu va rămâne în Consiliul de Administraţie, pe motiv că mandatul său este de patru ani.

Profil de avocat cu venituri de sute de mii de lei



Revenind la Flavia Cristina Teodosiu, favorită, susţin surse din conducerea CN APMC, pentru funcţia de preşedinte al CA-ului, aceasta este, conform declaraţiei de interese din mai 2014, consilier în cadrul Baroului Bucureşti şi, de asemenea, consilier în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Membru, de câţiva ani, al Consiliului de Administraţie al Portului Constanţa, Flavia Teodosiu are un cabinet individual de avocatură. Specialist în drept comercial, administrativ şi civil, Flavia Tedosiu este fiica lui Flaviu Teodosiu, fost decan al Baroului Bucureşti până în 1989. De menţionat este, în acest context, că Teodosiu a fost unul dintre membrii fondatori ai societăţii civile de avocaţi Popovici şi Asociaţii.

Potrivit declaraţiei de avere publicate în luna mai a anului trecut, Flavia Teodosiu deţine două apartamente în Bucureşti, un autoturism Chrysler şi unul Hyundai. Este posesoarea unor bijuterii de familie moştenite, evaluate la 10.000, moneda nefiind însă menţionată. Acestora li se adaugă tablouri şi obiecte de artă moştenite, dar şi achiziţionate, din 1995 până în 2004, în valoare estimată de 50.000 (nici aici, moneda nu e specificată). Nu mai puţin important, avocata deţine o colecţie numismatică evaluată la 10.000 (nu e precizată moneda).

Flavia Teodosiu are un cont de 67.000 de lei, deschis, în 2013, la Raiffeisen şi, conform declaraţiei de avere, a avut o datorie de 16.000 de euro către o anume Corina Adriana Corda, contractată în 2014, scadentă tot în 2014, la data de 1 septembrie.

În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, a obţinut, în calitate de consilier în Baroul Bucureşti, un venit de 62.315 lei, ca administrator în CA-ul CN AMPC, unul de 67.797 de lei, pentru servicii prestate în baza Legii 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat la propriul său cabinet - 465.663,79 de lei, iar pentru drepturi de proprietate intelectuală + activităţi desfăşurate în baza contractelor civile - 5.512 lei.

Potrivit declaraţiei de interese, Flavia Teodosiu este asociat în SC Astrud Consult SRL Bucureşti, în SC Bigmed SRL Bucureşti, SC Bigmed Arenda SRL Bucureşti, SC Capriciu de Licuriciu Farm SRL şi unic asociat în SC Edart Film SRL Bucureşti. Tot aici e menţionat faptul că are un acord-cadru de asistenţă juridică pentru o licitaţie cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, contract cu o durată de patru ani.
Este de aşteptat ca în proxima şedinţă să fie ales un nou preşedinte al Consiliului de Administraţie al Portului Constanţa.
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza declaraţia de avere şi de interese din anul 2014 a Flaviei Teodosiu.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 285

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 476

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 476

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 726

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 404

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 528

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 563

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 381

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 449

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 408

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4252

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 401

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 664

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2315

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 918