Ziua Mondială a Teatrului, acasă la ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Să ne cunoaştem artiştii cetăţii, să-i onorăm şi să creăm o punte de comunicare între ei şi public. Aceste gânduri bune ne-au animat atunci când ne-am propus ca, pe 25 martie, de Buna Vestire, în aşteptarea ediţiei cu numărul 55 a Zilei Mondiale a Teatrului, să-i invităm acasă la noi, adică în redacţia ZIUA de Constanţa, pe câţiva dintre artiştii reprezentativi ai urbei tomitane. De fapt, evenimentul prefaţează o serie de manifestări culturale pe care cotidianul ZIUA de Constanţa, consecvent misiunii sale de a informa corect, dar şi de a sprijini prin fapte autentice cultura locală, le va susţine în perioada următoare.
 
Chiar dacă evenimentul a avut loc într-o zi rece şi înnorată de martie, atmosfera a fost încălzită de gândurile bune ale gazdelor şi ale celor care au dat curs invitaţiei de a sărbători, alături de noi, Ziua Mondială a Teatrului, întâlnirea transformându-se ad-hoc într-o eficientă dezbatere despre nevoile teatrului constănţean.
 
Ne-au fost alături coregrafele Mireille Savopol şi Stela Cocârlea, actorii Virgil AndriescuLică GherghilescuCristina OpreanLiviu Manolache şi Dan Cojocaru, compozitorul, dirijorul şi profesorul Dumitru Lupu, de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“, dirijorul Radu Ciorei şi secretarul literar al Teatrului de Stat, Anaid Tavitian.
 
Întâlnirea a fost prilej de frumoase aduceri aminte, mai ales că pe ecranul video-proiectorului s-au derulat imagini atinse de „penelul“ timpului, dar şi de gânduri de viitor. „Sunt fotografii care vă sunt cunoscute. Pe unele mi le-aţi împrumutat, pe altele mi le-aţi donat ca să facem rubrica ajunsă la 36 de episoade «Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea. Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei». Ele poartă, metaforic, mirosul albumelor dvs. de familie“, a spus jurnalista Aurelia Lăpuşan, cea căreia i-a revenit frumoasa, dar şi dificila misiune de a modera întâlnirea. Galeria fotografiilor prezentate a fost întregită cu imagini selectate din arhiva redacţiei.
 
S-au evocat amintiri, mai vesele şi mai triste, dar s-a scrutat şi în viitor. În loc de epilog al întâlnirii, Aurelia Lăpuşan a ales cuvintele prin care actriţa Isabelle Huppert a încheiat mesajul transmis, anul acesta, de Ziua Mondială a Teatrului, marcată pe 27 martie: „Teatrul ne apără, ne adăposteşte... Chiar cred că ne iubeşte... atât cât îl iubim... Mi-aduc aminte de un bătrân regizor tehnic de modă veche, care, înainte de ridicarea cortinei, în culise, spunea în fiecare seară, cu voce fermă: «Faceţi loc teatrului!»“.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXXVl) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXXlll) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXlX) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXVll) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XX) - galerie foto

Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XV) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XVl) (galerie foto)

Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XVl) (galerie foto)


Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (Xl) (galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IJJ Constanța despre aplicația eDAC, noul sistem digital de verificare a documentelor de identitate

05 Apr 2024 649

IJJ Tulcea Ai auzit de noua aplicație eDAC? Iată ce reprezintă și cum va fi folosită de jandarmi

05 Apr 2024 502

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 430

Trenduri ale distracției și relaxării în timpul liber, în era digitală

20 Mar 2024 495

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va furniza echipamente informatice Școlii Gimnaziale nr. 1 Mangalia (DOCUMENT)

13 Mar 2024 644

Spitalul Municipal Mangalia se digitalizează

13 Mar 2024 791

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 524

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 879

Primăria Peștera, județul Constanța, se digitalizează cu bani europeni. Contract de peste 855 mii de lei (DOCUMENT)

07 Feb 2024 779

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 531

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 779

Ministrul Finanțelor „Trebuie să ajungem la o medie a încasărilor lunare a veniturilor de 40 miliarde lei“

15 Jan 2024 773

Studiu Consiliul Concurenței Modernizarea infrastructurii maritime, vitală pentru cele mai importante porturi româneşti din reţeaua TEN-T- Constanţa şi Galaţi

15 Jan 2024 730

Cetățenii din afara granițelor, avantajați de servicii consulare online. Iohannis a promulgat legea

10 Jan 2024 695

Licitații Tulcea Primăria Isaccea cumpără licențe în cadrul proiectului de digitalizare a serviciilor publice (DOCUMENT)

04 Jan 2024 770