Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Trebuie să ştim cine suntem noi. Se spune că identitatea unei naţiuni civice nu poate fi construită în afara memoriei istorice. Acestea fiind zise, porniţi cu noi într-o incursiune în istoria dobrogeană?
 
Vă anunţăm cu mare drag că ZIUA de Constanţa va începe o colaborare cu Marius Teja, ce ia forma unei călătorii prin istoria din Dobrogea. Articolele sale se vor baza pe surse de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului, de la Biblioteca Judeţeană Constanţa, dar şi presa de odinioară va reprezenta un izvor de date. Informaţii care de care mai interesante vor face deliciul constănţenilor, primul articol propus de Marius Teja intitulându-se „Lumea mondenă în Constanța anului 1933”.
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A avut parte de o educaţie aleasă. După ce a urmat Liceul Industrial nr. 10 Constanţa („Ovidius”), secţia Matematică-Fizică (1983 - 1987), a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, secţia Istorie Universală Contemporană (1992 - 1997). De asemenea, şi-a completat studiile cu un masterat în Relaţii Internaţionale la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1999-2001).
 
De-a lungul anilor, Marius Teja a acumulat o experienţă vastă prin prisma domeniilor în care a activat. În linii mari, a fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar After School. De asemenea, a activat ca redactor la Mediafax Bucureşti şi a colaborat la pagina de istorie a Ziarului de Duminică. În prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Marius Teja nu s-a oprit doar la meseria de profesor sau la cea de redactor, publicând şi o serie de lucrări în limba engleză. De asemenea, pe lângă engleză, acesta cunoaşte şi limbile franceză, rusă, germană şi latină.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

19 Apr 2024 524

Istoria Dobrogei - Bibliografie Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

13 Apr 2024 1607

Istoria Dobrogei - Bibliografie „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

12 Apr 2024 1176

Istoria Dobrogei - Bibliografie Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

06 Apr 2024 1549

Istoria Dobrogei - Bibliografie „Harta lui Peutinger” (sec. III)

05 Apr 2024 1716

Istoria Dobrogei - Bibliografie Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

03 Apr 2024 1626

Istoria Dobrogei – Bibliografie Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

29 Mar 2024 2278

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2533

Istoria Dobrogei – Bibliografie Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

22 Mar 2024 2513

Istoria Dobrogei - Bibliografie Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

16 Mar 2024 2855

Istoria Dobrogei - Bibliografie Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

15 Mar 2024 3214

Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

09 Mar 2024 3702

Istoria Dobrogei - Bibliografie Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

08 Mar 2024 3682

Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

02 Mar 2024 4301

Istoria Dobrogei - BibliografieFlorus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

01 Mar 2024 4320