Statul Roman Complice la Frauda si Incurajarea Parazitismului Public

Inaintea  Sarbatorilor de Pasti  am trimis Primului Ministru ,Ministrului Cultelor si Presedintelui Romaniei memorii prin care am  contestat ilegalitatea financiara comisa de Statul Roman  prin acordarea de salarii nomenclaturii BOR de la buget.

Drept urmare Ministerul Cultelor a fost indriduit sa raspunda dupa cum urmeaza:

Urmare memoriilor dumneavoastră înregistrate cu nr. C266 din 11 martie 2009 şi respectiv, C453 din 01 aprilie 2009 prin care solicitaţi Primului Ministru neacordarea sprijinului salarial acordat clerului de către Statul Român, vă aducem la cunoştinţă că acest sprijin salarial se face conform legislaţiei în vigoare, şi anume: Constituţia României, art. 29, alin. 5, Legea 489/2006, privind Libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, art. 10, alin. 3-4, Legea 132/2008 şi O.G. 155/2008 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului. 
Care cler ? Superior nomenclaturist format din calugari stareti de manastire si episcopi sau clerul regular preotesc format din preotii parohiilor cu responsabilitati familiale ???

Drept urmare am considerat raspunsul Ministerului Cultelor inadecvat si am mentionat urmatoarele:

“Va multumesc pentru amabilitatea raspunsului Dv.
Nu contest ajutorul si sprijinul Statului pentru culte si mai ales pentru salarizarea preotilor.
Dar raspunsul  Dv. este perfect paralel cu solicitarea mea ,cu art.29 din Constitutia Romaniei si aplicabilitatea altor legi neocomuniste inventate post revolutionar pentru sustinerea in speta mentionata, a Fraudei Economice si Parazitismului Social pe care Institutia Dv si statul Roman le incurajati .
Conform Monitorului Oficial 522 /2007 salarizarea clerului "superior"format din calugari ,de la staret de manastire si pina la patriarh,nu imbraca forma unui sprijin acordat cultelor ,situatie pe care Dv o cunoasteti implicit.
Daca Dv dovediti public ca aceste  personaje aflate in direct conflict cu canoanele Bisericii ,normele morale si civile - CNSAS,  ocupa functii si in aparatul de stat,cu remuneratiile de rigoare.voi considera ca raspunsul Dv este satisfacator.
Altfel ca un om care a suferit rigorile comuniste Legea 23/1971 ,si,ca preot,rigoarea discriminatorie a Arhiepiscopiei Tomisului ,nu voi inceta sa-mi prezint punctele de vedere pina cind acestea vor fi rezolvate existential obiectiv.
Deasemenea continuarea practicii mentionate cit si sustinerea nefondata ,nu fac decit sa discrediteze Institutia Dv.”

In rezumat, nici un calugar care a depus Juramintul Monahal de” Saracie ,Castitate si Ascultare” nu poate primi salar nici de la Biserica nici de la Stat ! Daca la aceasta situatie se mai adauga si colaborarea cu fosta  Securitate, “Pactul cu Satana”,atunci acesti indivizi isi pierd automat privilegiul sacerdotal ,prin nesocotirea Juramintului Monahal si Apostazie ,lepadarea de Dumnezeu .
Acesti Impostori nu mai au calitatea de preoti iar slujbele  oficiate  nu sunt altceva decit o blasfemie adresata lui Dumnezeu si Poporului Roman.
Din aceste  motive aceste nulitati si farsori se impopotoneaza cu titluri ca :”prea fericit”, “prea inalt”,”inalt prea sfintit” sfidind chiar pe Dumnezeu ,initiind procesiuni peste procesiuni pentru manipularea mistic bolnavicioasa a populatiei si manevrarea fondurilor banesti realizate, in mod ilicit. Ostentatia .luxul si dispretul acestor impostori este evident. Va creeaza intimidare ? sau riposta radicala? “Vae victis- Vai de cei invinsi”

Cazul cu “binecuvintarea “Luminii Sfinte de la Ierusalim(alta sarada de tip romanesc asociata cu politrucii ) de catre patriarh, devine proverbial si ostentativ, chiar hidos ! Daca Lumina este Sfinta, este Lumina lui Hristos ! este Lumina lui Dumnezeu ! cum indraznesti tu ca patriarh sa o binecuvintezi ?esti mai presus de Dumnezeu sau ti-ai pierdut mintile?,sau poate simtul umorului ?

In consecinta impostorii clericali primesc de la buget conform Monitorului Oficial 522/2007, Salarii lunare si nu “Sprijin salarial !” : patriarhul 80 milioane ,mitropoliti 60-70 milioane, arhiepiscopi 50- 60 milioane ,episcopi vicari 40 – 50 milioane ,staret de minastire 8 milioane(plus manipulari ilicite de bani negri ) FARA SA PRESTEZE NICI O MUNCA IN APARATUL DE STAT !!! “Nici Munca fara piine nici Piine fara Munca”
Un exemplu ,ca precedent, Preotul Nicolae Steinhardt duhovnic si scriitor ,a suferit puscaria politica si pentru faptul ca fosta securitate impreuna cu Tapii Bisericii, l-a anchetat in legatura cu calcarea juramintului monahal de saracie ,fiind proprietarul unei modeste garsoniere in Bucuresti.
“Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate.”- Nicolae Steinhardt ,Minastirea Rohia ,si astazi ingradit de josnicia slujitorilor cu epoleti,si opulenta “prea inaltilor”
Manipularea , mistificarea religioasa a adevarului ,grefate pe starea de saracire programata si degringolada a unei natiuni confirma ceea ce Karl Marx mentioneaza in “Das Kapital”:”Proprietarii capitalului vor stimula clasa muncitoare sa cumpere din ce in ce mai mult bunuri costisitoare,case si tehnologii ,incit creditul lor sa devina indezirabil.Debitele neplatite vor conduce la caderea bancilor,care vor fi nationalizate,si statul va prelua conducerea, pe un drum care, eventual va ajunge la comunism”.

In consecinta Poporul Roman este furat sistematic fara drept de apel printr-o colaborare istorica comunista si neocomunista .Nu am vazut,nici, auzit vreodata pe un post de televiziune ca un mogul al Bisericii sa-si doneze salariul dobindit ILICIT pentru salvarea unor situatii disperate.Numai limbaje de papura ,fara esenta teologica si fara actualizare.

Cei care primesc salarii necuvenite cit si cei cu “fosti epoleti “: teodosie Make al Tomislui ,corneanu al Banatului, andrei  de la Alba Iulia ,pimen de la Suceava si altii de teapa lor NU MAI SUNT PREOTI ,IAR SLUJBELE OFICIATE  IN BISERICA LUI DUMNEZEU  SUNT UN SACRILEGIU SI O SFIDARE A ORDINII DIVINE!!!
Nu va mai injositi sa sarutati miinile aruncate in dispret ale acestot satanisti si impostori care au secularizat si folosit Biserica in interes personal ,contrar Sfintei Evangheliei de la Matei 25 ,”flamind am fost si mi-ai dat sa maninc ……”.

Cinstiti preotii, cei cu adevarat misionari ,care dovedesc credinta din “fapte “si nu din lozinci crestine .
Statul Roman  trebuie sa-si retraga imediat recunoasterea oficiala a acestor impostori, si sa confere pietate lui Dumnezeu si respect fata de Popor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

andrei

22 Jun, 2011 10:08

parintele bogdan chiar nu are nici o vina,isi vede de treaba lui.dar veniti la pestera sa il vedeti pe pr mihaila viorel!isi terorizeaza enoriasii,vorbeste porcos,are amanta in comuna cu care detine la comun o bodega.daca nu achiti taxa bisericii,nu te ingroapa,cununa,boteaza sau nu citeste la cimitir la pastele mic.nimeni nu a luat masuri impotriva lui,desi reclamatii au fost facute de multe ori.la predica nu vb despre pericopa din acea zi sau despre sfantul zilei,ci critica pe unul si pe altul,care nu sunt pe placul lui!este diavolul in persoana!arhiepiscopia si presa,faceti cercetari!!!!!!!!

alexandru

09 Oct, 2010 23:34

Parinte Sava daca la Tomis nu e bine, poate va este mai bine in Episcopia Dunarii de Jos...de ce ati ramas la Tomis si nu v-ati intors la Braila inapoi???

Pr. Bogdan Sava

08 Jun, 2010 13:22

De ce sa-mi fie rusine, Violeto? Pentru ca am curaj sa vorbesc direct? Asta imi este meseria, scuza-ma ! Sa-ti fie TIE rusine ca accepti starea in care te gasesti ! Uita-te in oglinda; s-ar putea sa te uimeasca ce-ai sa vezi !

violeta

03 Jun, 2010 22:42

Sa va fie rusine parinte Sava Bogdan pentru ce ati spus!

Pr. Bogdan Sava, Medgidia

15 Sep, 2009 17:20

Salutare tuturor! Am si eu cate ceva de comentat pe baza acestui subiect. In primul rand, statul poate da "pe hartie " preotilor salarii de miliarde! Oricum, acesti bani nu vor ajunge niciodata la destinatar. Sa va spun si de ce: ati auzit, spre exemplu, de ceea ce se intampla in Arhiepiscopia Tomisului din acest punct de vedere, nu? Vine preotul simplu de tara la protoierie sa-si ridice salariul...Stiti ce primeste in schimb? Chitante!!! Suntem obligati sa semnam statele de plata, iar dupa aceea, angajatii acestei institutii (ajunsi pe functii datorita linguselilor de tot felul, nicidecum pentru realizarile profesionale), incep sa taie "in dusmanie" chitante cu duiumul pentru orice, numai sa nu-ti dea salariul! Ne baga pe gat sute de kilograme de lumanari, ziare, reviste, colportaj... Se merge pe principiul: "N-ai datorii, parinte? Ti le facem noi, stai linistit!" Personal, n-am mai primit salariul de 4 ani si jumatate! Chiar am ajuns la capatul rabdarilor! Nu mai suport sa tac! Bineinteles ca nu pot dovedi cu nimic...statele de plata sunt semnate la zi. Din aceasta cauza, exista un mare pericol si anume, vrajba care se isca in sanul familiei din acest motiv. Avem si noi copii la scoala, greutati, facturi de platit si altele asemenea. Statul nu ne iarta! Suntem nevoiti sa practicam si o alta meserie, ca sa reusim sa ne intretinem familiile. Va asigur ca ne meritam din plin salariul, parinte diacon Petrica Ciobanu - protoiereu de Medgidia (fara nici o experienta in preotie si numit anticanonic pe aceasta functie) !!! Avem si noi realizari la activ, cum ar fi biserici renovate, construite sau in curs de construire, constructii sau reparatii de case parohiale, activitati filantropice, coate tocite pe bancile facultatilor, carti publicate etc. La toate acestea se adauga anii de vechime in domeniu. Noi nu facem de rusine BOR pe unde ne ducem sa o reprezentam! Din cauza unora ca dvs. ne ducem de rapa! Nu suntem chiar veniti "cu pluta". Terminati cu aerele de "sef" si cu amenintarile de tot felul (directe sau telefonice) la adresa noastra ! Mergeti si va stergeti nasul si mai puneti mana pe carte, pui de naparci comuniste ce sunteti! Ce, aveti pretentia sa va mai intretinem din munca noastra? Luati-va gandul!!! N-o sa mai pupati nimic (de la mine, cel putin), sa va intre bine de tot in cap! Stati ca niste paraziti pe scaune si aveti pretentii? La munca, ortodocsilor! Imi pare tare rau de IPS Teodosie ca tine in jurul sau astfel de oameni. Din cauza lor si numai a lor, are el de suferit. S-a si vazut, dealtfel! Cititorilor acestui comentariu le sugerez sa acceseze pagina web http://parohianisipari.webgarden.ro./ Deocamdata, eu atat am avut de spus. Sa fiti sanatosi! P.S. Scuzati eventualele greseli de fond.

Articole asemanatoare

Marian Vanghelie candidează pentru Primăria Sectorului 5

24 Mar 2024 778

Afaceri penale cu tabletele achiziționate pentru elevi în pandemie. Mai multe persoane, urmărite penal. Marian Vanghelie, pe lista suspecților

21 Oct 2022 1064

DNA Șase firme urmărite penal în dosarul fraudării SC Economat Sector 5

21 Jan 2022 1431

Marian Vanghelie, lăsat în libertate sub control judiciar. Alţi şase inculpaţi au primit mandate de arestare într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei

15 Jan 2022 1519

UPDATE Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

14 Jan 2022 1435

Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

13 Jan 2022 1349

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, adus la DNA

13 Jan 2022 1764

11 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru Marian Vanghelie. Primul termen în apel, la anul

11 Aug 2021 2368

Oficial! Marian Vanghelie condamnat! A luat 11 ani și opt luni de închisoare cu executare

13 May 2021 3606

Plângere penală depusă la Parchetul General pe numele preșdintelui Klaus Iohannis. Ce acuzații i se aduc șefului statului

26 Jun 2018 2230

Ştiaţi că fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost student la Constanţa? La ce universitate a ales să înveţe

18 Oct 2017 5826

Oana Mizil, condamnată definitiv pentru conflict de interese

24 Oct 2016 3373

Fiul fostului șef al IPJ. Fost magistrat la Judecătoria Constanța primar, la Capitală, în locul lui Vanghelie

06 Jun 2016 4876

Câştigătorul Sectorului 5 Bucureşti

05 Jun 2016 2353

Dragnea despre Mazăre, aseară, la România Tv. Declarații de necrezut

01 Jun 2016 16748