Economic

Agrointel.ro Oficial. De anul viitor se interzice folosirea pesticidelor pe anumite suprafețe agricole!

Noi reguli în vigoare începând cu data de 3 iulie și care trebuie puse în aplicare de anul viitor. Fermierii trebuie să știe ce decizii s-au luat la Bruxelles și care au impact asupra activitățiilor lor.
 
Un pachet de noi reguli au intrat în vigoare din această săptămână pentru a permite fermierilor să se încadreze mai ușor în setul de reguli pentru schema de înverzire, cunoscută și sub numele de ”greening”. Noile măsuri au drept scop creșterea performanței legate de protejarea mediului la nivelul fermelor, dar și un acces mai facil la sumele alocate ca și plăți directe.
 
Condițiile pentru plata pe înverzire obligă fermierii să respecte trei mari reguli apreciate ca fiind benefice pentru mediu, inclusiv rotația culturilor, menținerea pajiștilor permanente și alocarea unui procent de cel puțin 5% din suprafața arabilă pentru culturi verzi și nu numai. În privința acestui ultim aspect, țările membre au avut libertate în alegerea criteriilor pentru suprafețele pot fi eligibile în Zona de Inters Ecologic (ZIE), în funcție de prioritățile naționale. Astfel, s-au putut include aici terenurile pârloagă, pâlcurile de arbuști și copaci, perdelele forestiere sau solele cultivate cu plante verzi, fixatoare de azot.
 
Noile reguli care intră în vigoare vin ca un rezultat al analizării obligațiilor la plata pe înverzire pentru anul 2016, când s-au constatat ce îmbunătățiri se pot aduce pentru ca fermierii că respecte mai ușor condițiile de eligibilitate, dar și să contribuie mai mult la protejarea mediului, inclusiv a biodiversității.
 
Printre schimbările-cheie introduse de noile reguli sunt:
– simplificarea definiției pentru ce se constituie ca Zonă de Interes Ecologic (ZIE) și ce condiții trebuie îndeplinite ca suprafața să devină eligibilă în acest sens;
– o mai mare flexibilitate pentru ceea ce se califică parte a ZIE, în special cu privire la aspectele ce țin de arealul natural;
– o mai mare flexibilitate pentru statele membre UE în legătură cu perioadele impuse pentru rotația culturilor, în funcție de condițiile climatice specifice;
– clarificări pentru terenurile pârloagă ce pot intra în ZIE;
– eliminarea termenelor limită pentru însămânțarea culturilor secundare;
– permiterea ca și amestecul de plante fixatoare de azor să fie luate în considerare în ZIE;
– interzicerea pesticidelor pe suprafețele productive sau cu potențial productiv care intră în ZIE.
 
Deși noile reguli au intrat în vigoare din 3 iulie, ele nu trebuie transpuse în legislație și nu se impun ca și aplicare până anul viitor, în 2018. Abi atunci fermierii vor putea depune o nouă cerere unică la APIA în acord cu noile condiții pentru înverzire. Cu toate acestea, multe statele al Uniunii Europene au ales deja să implementeze măsurile pentru ca fermierii să poată beneficia de flexibilitatea noilor reguli chiar din acest an.
 
În România, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu reprezintă o componentă importantă între schemele de plăți directe pe care fermierii le încasează an de an, în baza cererii unice depuse la APIA. Conform OUG 3/2015, fermierii care au dreptul la plata unică pe suprafață aplică în mod obligatoriu pe toate hectarele lor eligibile următoarele practici agricole benefice pentru climă și mediu: diversificarea culturilor, menținerea pajiștilor permanente existente și asigură prezența unei zone de interes ecologic pe suprafața agricolă. Același act normativ stipulează că ermierii în ale căror exploatații terenul arabil este mai mare de 15 ha trebuie să asigure, începând cu anul de cerere 2015, minimum 5% din terenul arabil declarat includ una sau mai multe dintre zonele de interes ecologic.

Articol preluat de pe agrointel.ro 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Agrointel.ro Fonduri europene pentru apicultură Care este situaţia accesării banilor în judeţul Constanţa!

06 Jul 2017 430

Agrointel.ro Tot ce trebuie să știți despre controlul APIA. Ce obligații aveți față de inspectorii care vin în fermă!

05 Jul 2017 523

Agrointel.ro Șeful APIA Circa 95.000 de fermieri intră la control clasic şi teledetecţie!

30 Jun 2017 658

Agrointel.ro Ai luat sau ai dat teren în arendă? Ce preţuri ale produselor agricole se iau în calcul la plată în judeţele Tulcea şi Constanţa

20 Jun 2017 2363

Agrointel.ro În vigoare noutăți privind înmatricularea și radierea tractoarelor!

16 Jun 2017 2354

Agrointel.ro. Cadastru gratuit 2017. Peste 220.000 de ha de teren din judeţul Constanţa au intrat în program!

15 Jun 2017 1165

Agrointel.ro Calendar fiscal. Ce declarații se depun și ce impozite se plătesc la finanțe în luna iunie!

09 Jun 2017 524

agrointel.ro Conferința Lapar 2017. Legi anunțate pentru fermieri!

25 May 2017 490

agrointel.ro Ai nevoie de carnet pentru a conduce tractorul? Iată ce spune Poliția Română!

10 May 2017 1426

agrointel.ro Subvențiile APIA pentru pajiștile comunale – cine le încasează și în ce condiții!

10 May 2017 485

agrointel.ro Încălzire cu costuri zero. Cum se construiește un panou solar din cutii de bere

08 May 2017 807

Agrointel.ro. Veste excelentă de la Bruxelles! S-a aprobat un nou sprijin cuplat pentru fermierii români!

04 May 2017 771

agrointel.ro Veste bună de la APIA pentru fermierii care cer subvenții!

03 May 2017 1680

agrointel.ro Certificat de tractorist sau permis de conducere categoria Tr? Ce drepturi şi ce avantaje îți oferă fiecare!

28 Apr 2017 2834

agrointel.ro Anunț de la agenția de plăți. Start la bani. Decizie importantă şi pentru ITI Delta Dunării

27 Apr 2017 2608

agrointel.ro Fermieri, depuneți această cerere la APIA până marți, pe 2 mai! Iată lista cu toate documentele necesare!

18 Apr 2017 501

agrointel.ro Românii care primesc despăgubiri de la stat pentru terenurile cadastrate gratuit!

10 Apr 2017 466

Agrointel.ro Fermierii riscă amenzi de până la 50.000 lei!

09 Apr 2017 1409

Agrointel.ro CCR cere schimbarea legii conducerea fără permis a unui tractor pe drumurile publice – Pericol social!

06 Apr 2017 980

agrointel.ro Fonduri europene pentru apicultori. Sprijinul de 15.000 de euro, accesibil acum și stupinelor cu 76 de familii de albine!

03 Apr 2017 735

agrointel.ro Iată situația cu plățile APIA pentru fiecare județ! Lista completă cu fermierii care au luat subvențiile în Constanța!

26 Mar 2017 2196

Agrointel.ro Alertă alimentară! Fermierii cer excluderea de pe piaţă a acestor produse din carne!

26 Mar 2017 2585

agrointel.ro Ai mai mult de două animale? Iată ce impozit plătești în 2017 la Constanța!

12 Mar 2017 7051

agrointeligenta.ro Schimbare privind valabilitatea contractului de Arendă pentru APIA!

08 Mar 2017 1099

Agrointel.ro Impozitul pe teren în 2017. Cum se calculează, cine îl plătește și care este primul termen de plată!

26 Feb 2017 998

Agrointel.ro Ce se modifică la SUBVENȚIA PE SUPRAFAȚĂ 2017

24 Feb 2017 690

Agrointel.ro Data la care APIA va începe plățile pentru crescătorii de animale!

22 Feb 2017 861

agrointel.ro Adrian Pintea, directorul general al APIA, anunță reluarea plăților către fermieri-Fermierii transferați în contabilitate vor avea vineri banii în conturi

22 Feb 2017 588

agrointel.ro Exclusiv! Situația plăților pe Agromediu! Listele cu sume virate și ce fermieri au dosarele blocate!

08 Feb 2017 1258

agrointel.ro Şeful APIA confirmă -15 februarie, termen oficial pentru plata subvenţiilor!

31 Jan 2017 1003

Agrointel.ro Cercetătorii au descoperit de ce roșiile nu mai au gust!

29 Jan 2017 1096

agrointel.ro Documentele care trebuie depuse obligatoriu la APIA pentru subvenții!

25 Jan 2017 1048

agrointel.ro Lista cu toate subvențiile ce se vor plăti în 2017!

24 Jan 2017 1187

agrointel.ro ANAF. Schimbare importantă pentru deducerea TVA-ului!

22 Jan 2017 1107

Agrointel.ro În atenţia agricultorilor! Anunţ de ultimă oră de la ANAF

20 Jan 2017 715

Agrointel.ro Când primesc subvențiile crescătorii de animale!

16 Jan 2017 1024

Agrointel.ro Anchete în 330.000 de ferme începând de săptămâna aceasta!

12 Jan 2017 677

Agrointel.ro Acte notariale gratuite. Pentru ce documente nu plătiți în 2017!

09 Jan 2017 2236

Agrointel.ro Usturoiul chinezesc tratat cu pesticide, în condimentele românești

02 Jan 2017 1411

Agrointel.ro De la 1 ianuarie 2017, în România intră în vigoare o nouă taxă. Amenzi uriaşe!

29 Dec 2016 3307

Agrointel.ro Modul de acordare a subvenţiilor APIA s-a schimbat

29 Dec 2016 1007

Incendiu în comuna Topalu. O şiră de paie a luat foc

24 Dec 2016 522

Agrointel.ro APIA efectuează plăţi de ultimă oră!

21 Dec 2016 941

Agrointel.ro Când încep plățile pentru subvenția la motorină pentru trimestrul III din 2016

16 Dec 2016 601

Agrointel.ro Porc în viu preţ 2016. Cu cât se vând în fiecare judeţ porcii crescuți în regim gospodăresc

15 Dec 2016 6814

Agrointel.ro Normele de aplicare pentru legea supermarketurilor - cum este definit lanţul scurt de aprovizionare

13 Dec 2016 738

agrointel.ro Cum se păstrează merele peste iarnă

10 Dec 2016 937

Agrointel.ro Reacția ANSVSA la ancheta Agrointeligența. „Nici în urma anchetei ANPC nu s-a putut stabili originea cărnii expirate din Auchan Constanța”

07 Dec 2016 757

Cum își bat joc supermarketurile de tricolor. Poveste tristă de Ziua Națională

30 Nov 2016 1675

agrointel.ro Se modifică ordinul subvențiilor! Iată noile condiții pentru a lua subvenția APIA!

29 Nov 2016 921