Agrointel.ro Termene APIA în lunile august și septembrie pentru plata subvențiilor către fermieri!

Termene la agenția de plăți în perioada următoare! Calendarul care îi interesează pe fermierii români și care se referă la subvențiilor lor a fost publicat într-un buletin oficial elaborat lunar de către centrul APIA Gorj.

21 august 2017 – 06 octombrie 2017 – a doua sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”, aferentă submăsurii 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-202.
 
31 august 2017—termen limita vizare carnete de rentier agricol.
 
1 septembrie 2017—finalizare controale, sector animalier. Pentru anul 2017, eșantionul este de 4043 exploatații la nivel național, cu variații cuprinse între 2 – 233 exploatații, în funcție de județ.  În acest scop, persoanele nominalizate vor studia și analiza documentația de control; vor studia cadrul legal și instrucțiunile privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii pentru speciile ovine/caprine și sprijinul cuplat în sectorul zootehnic; vor verifica data extragerii din RNE a raportului exploatației, care urmează să  fie controlată, raport care trebuie să fie extras în ziua/preziua efectuării controlului la fața locului; vor verifica dacă există diferențe între animalele din raportul de control și animalele din extrasul. Inspectorii care efectuează controlul, trebuie să verifice la fața locului documentele justificative, corespondența dintre datele înscrise în cererea unică și datele înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), exactitatea și corectitudinea datelor înregistrate în Registrul Individual al Exploatației (RIE) și existența animalelor în exploatație, pentru animalele cu retenție sau/și existența documentelor justificative pentru animalele ieșite din efectiv pentru schemele de sprijin cuplat tineret mascul/femel și/sau animale ieșite ca urmare a circumstanțelor naturale (CN), a cazurilor de forță majoră (FM), sau alte cauze.
 
31 septembrie—termen finalizare controale, sector vegetal.  Eșantionul de control conține un număr de 104.146 dosare selectate pentru verificarea normelor de ecocondiționalitate, a schemelor de sprijin pe suprafață și în sectorul zootehnic, astfel: pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 28.547 fermieri și pentru controlul pe teren prin metoda teledetecției – 75.599 fermieri. Plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua începând cu data de 15 octombrie 2017 iar plata regulară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018.

Articol preluat de pe Agrointel.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.