Profit.ro Metro Group a vândut hipermarketul Real din Constanţa

Metro Group a vândut cele patru hipermarketuri Real pe care le mai deține în România către compania Terazone Enterprises Limited, înregistrată în Cipru. Vânzările celor patru magazine s-au situat, în anul fiscal 2015/2016, la 57 milioane euro, în creștere de la 49 milioane euro în 2014/2015.

„METRO GROUP a vândut părțile sociale deținute în cadrul Real Hyper Magazine SRL (care operează 4 magazine în România), companiei Terazone Enterprises Limited. Tranzacția a fost finalizată astăzi, 20 ianuarie 2017, moment în care noul proprietar a devenit deținătorul legal al acestor părți sociale”, a transmis compania la solicitarea Profit.ro.

Terazone Enterprises Limited este reprezentată, printre alții, de Dusan Wilms, cel care a condus atât operațiunile Metro Cash&Carry în România, cât și pe cele ale Real Hyper Magazine, de la tranzacția cu Auchan până la mijlocul anului trecut.

Grupul a rămas cu cele patru magazine din Arad, Constanța, Oradea și Suceava, după condițiile impuse de Consiliul Concurenței pentru realizarea tranzacției cu Auchan. 

În 2012, grupul german a vândut 20 de magazine Real din România către retailerul francez Auchan, într-o tranzacție de 1,1 miliarde euro, care a inclus și unitățile din Ucraina, Polonia și Rusia. Cele patru hipermarketuri erau încă de atunci la vânzare.

Auchan a plătit 257 milioane euro pentru achiziția hipermarketurilor Real din România, respectiv a spațiilor în care funcționează o parte din magazine și galeriile comerciale atașate.

Grupul german Metro mai deține în România 25 de magazine cash&carry, cinci Metro Punct, un magazin online de birotică și are afiliate cîteva sute de magazine de proximitate La Doi Pași.


Articol preluat integral de pe Profit.ro.


Sursa foto: profit.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 631

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1079

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 739

IULIUS își continuă planul investițional prin proiecte care susțin viitorul orașelor din România. Următoarea destinație, Constanța

12 Mar 2024 1155

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele

11 Mar 2024 1395

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 542

Fotbal județul Constanța Rezultatele din primele meciuri jucate în Liga a 5-a în 2024 și clasamentele

05 Mar 2024 1335

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 5. 29 februarie 2024.Ocazie unică pentru recapitulare și revizuire

29 Feb 2024 628

Pericol pe strada Sabinelor din Constanța! Geamul agățat de la o fereastră reprezintă un risc pentru trecători! (FOTO)

27 Feb 2024 922

Tribunalul Constanța i-ar elibera din arest pe Stelian Tocia și pe Apostol Cristian Ionuț, din dosarul DNA Constanța

23 Feb 2024 1036

Nova Property Development SRL, răspuns pozitiv de la APM Constanța, pentru modificarea blocurilor de 10 și 8 etaje din Tomis Plus

20 Feb 2024 595

Autorizație de Construire emisă Nova Property Development se poate apuca de construit blocurile de 10 și 7 etaje din Constanța

16 Feb 2024 870

Primăria Constanța contestă executarea silită demarată la cererea House 3000 Real Estate Investment SRL! Se cere o expertiză

16 Feb 2024 635

Primăria Constanța obține suspendarea executării silite într-un dosar deschis de o companie privată din oraș (MINUTA)

14 Feb 2024 720

O școală și o grădiniță din Constanța, arondate Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu“ Sorin Mihai – „Sunt convins că cele două unități vor intra într-o competiție reală“

13 Feb 2024 4229