Ce ni se mai arată la TV

„Mă trezesc la opt fix, mă spăl pe faţă, mă îmbrac, mă consider norocos că am apucat să mănânc ceva şi plec spre muncă. Toată ziua muncesc şi-mi verific Facebook-ul. Ajung acasă tot la opt. Mănânc şi-mi simt degetele cam obosite, azi am exagerat cu like-urile pe Facebook. Ce să fac, ce să fac? În oraș n-am cum să ies, în continuare e criză, şi oricum sunt obosit. Hai că mă uit la televizor”.
Îţi sună cunoscut?
 Astăzi, aproape în fiecare casă există câte un televizor care funcţionează şi care este dotat cu telecomandă, televizor care ne cam consumă timpul. În mod conştient, să ne înţelegem.
Trăim într-un secol al vitezei, iar orice lucru care ia din timpul nostru preţios are nevoie de o profundă şi atentă analiză.
Vă propun ceva. Haideţi să vedem cu ce ne tentează gama de programe TV, în jurul orei 21.00. Deschid televizorul, dar nu încep cu primul program, ci o iau aleatoriu, aşa cum suntem obişnuiţi cu deciziile luate în România.
Euforia Lifestyle. Dau peste doctorul Gregory House, care parcă-mi face cu ochiul. De fapt, se ceartă cu echipa sa medicală. Începutul este promiţător, îmi zic. Ajung la ProTV, unde un tip blond vorbeşte la telefon, aflu că filmul se numeşte „Deja mort”, dar eu mă gândesc ce o face Horia Brenciu fără prietenul lui, Moga, şi la salariul lui de la antene. Să-l fi depăşit pe cel al Andreei Esca?
Cu un simplu click ajung la Realitatea, care anunţă: „USL nu e moartă. USL se transformă”. Aflu de la Realitatea că Tăriceanu crede în USL, iar eu îmi aduc aminte de anul 2006 când a rămas temporar fără carnet de conducere. Ciudat cum acest gând mă face să zâmbesc.
Mai departe... Prima TV. „112 Poliţia în acţiune”. Păi, dacă poliţia este în acţiune o las în pace, nu cumva să o deranjez şi să nu se mai afle în acţiune. Ajung spăşită la TVR 1, când, ce să văd? Am dat de House din nou. Îi fac cu mâna şi mă duc la vecinul TVR 2, care ne prezintă o piesă de teatru cu Horaţiu Mălăele şi Mircea Diaconu. Păi, aici mă revolt! Cum se poate aşa ceva? Cum? Ăştia de la TVR 2 nu ştiu că românii nu se uită la piese de teatru? Ce, au înnebunit, nu vor să facă audienţă? Nu l-au auzit pe Capatos în emisiunile lui când spune că trebuie să-i dai publicului ce vrea? Cum, nu ştii cine e Capatos?
În sfârşit, în sfârşit o veste bună! Plină de speranţă, dau nas în nas cu Gâdea la Sinteza Zilei! Locul unde, se pare, că ari fi ok să-l jigneşti pe Andrei Pleşu. Ce să fac, hai, încerc să-l ascult. Îl are ca invitat pe Decebal Traian Remeş, fost ministru de Finanţe, o fi interesant. Linişte, vorbeşte Gâdea. Câteva cuvinte... ăăă. Câteva cuvinte... ăăă. Alte cuvinte... şi din nou ă. Ă. Ă. Ă. Repede! Repede! Unde-i telecomanda? Salvată de Santana la MTV şi de bateriile de la telecomandă!
La Naşul TV se discută cu democrat liberalul Cătălin Predoiu despre cine va fi următorul preşedinte. Iar nu-i bine. Păi, nu s-a înţeles până acum că pe noi nu ne interesează cine este sau va fi preşedinte? Dacă ne interesa, ne-am fi dus la vot. E simplu, nu?
La National Geographic un pui de orcă vrea să vâneze foci, iar la Acasă, Răzvan Fodor spune că rezolvă el problema. Scăpăm de criză? Cum să scăpăm, când altele sunt interesele celor de la putere?!?. De exemplu, declaraţia lui Traian Băsescu de la Digi 24: „Elena Udrea poate să-l bată pe Victor Ponta fizic”. Păi, ce zicea Capatos, să-i dăm publicului ce vrea? Declaraţiile pompoase prind. În sfârşit, cineva care înţelege cum se desfăşoară lucrurile în ţara asta. Ajung la Antena 1, unde Marius Vizante este întrebat de o fetiţă, la emisiunea Junior Chef, dacă a fost vreodată la spitalul de nebuni. Vai, ce întrebare minunată...
La Taraf TV e veselie, iar la Kanal D nu am dat de Suleiman.
A trecut deja o jumătate de oră. Sau, mai bine zis, am pierdut o jumătate de oră şi-mi dau seama că posturile astea TV sunt precum medicamentele. Dacă luăm prea multe nu e bine. Aşa şi cu programele TV. Prea multe telenovele şi începem să vorbim doar în spaniolă.
Îmi aduc aminte de personajul lui Caragiale din „O scrisoare pierdută” care nu ştia cu cine să voteze. Se întreba mereu: „Eu, eu, pentru cine votez?”. Dar noi, noi, ne mai uităm la TV?
 N-ar fi mai bine să citim? Între timp, las la Tom & Jerry.
 

Rodica MITU, studentă Facultatea de Jurnalism, Universitatea „Andrei Şaguna”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 510

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 506

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 524

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 406

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 492

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 715

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 457

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 800

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 455

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 812

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 638

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 902

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 487

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 766

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 997