Cine-i adevăratul beneficiar al banilor egipteanului Sawiris?

corina_samoila_1.jpgAţi văzut că şi Bill Gates îşi donează, şi Helu, cel mai bogat om de pe planetă, îşi donează averea, şi Warren Buffett, şi aşa mai departe". - R.M.

Banii egipteanului Samih Sawiris au ajuns la copilaşii sărmani ai Constanţei. Poate fi orice: început de campanie electorală, circ mediatic, bătut cu pumnul în piept degeaba, mascaradă, cum vreţi să-i spuneţi. Un lucru este cert: nu este fericire disimulată în ochii unora dintre copii. Primarul Radu Mazăre s-a dus ţanţoş, după ce se descoperise că a început împărţirea ajutoarelor, pentru a inspecta modul în care se desfăşoară lucrurile. Toate bune şi frumoase. Cu maşina lui decapotabilă, de fiţe, Mazăre a ajuns în faţa puradeilor şi a fetiţelor de gimnaziu care nu au ştiut cum să se gătească mai bine. „Chiloţi d-ăştia am şi eu. Hăhăhă!", i-a spus primarul unui băieţel tuciuriu şi frumuşel, care îşi alegea, sfios, nişte hăinuţe. Probabil că lui, copilului, şi o ciocolată i s-ar fi părut un dar preţios. Şi probabil că mama lui, care-l însoţea, se va simţi îndatorată pentru totdeauna binefăcătorului Mazăre. Şi tot aşa vedeai micuţi perindându-se printre cutiile cu rechizite şi haine, cărora le luceau ochişorii negri ca şi când ar fi venit Moş Crăciun mai devreme. Nu putem nega partea socială a acestei acţiunii. Nici eu, care nu cred în Mazăre, nu pot nega că a oferit măcar un moment de fericire unor suflete care nu au parte de mai nimic în viaţă. Cu toate astea, trebuie să recunosc faptul că nu toţi cei veniţi acolo făceau parte dintre „amărâţii Constanţei". Dar pentru majoritatea dintre ei nu contează de la cine-s banii, dacă-s curaţi sau murdari, dacă vor mai veni sau nu, ci pur şi simplu că, probabil pentru prima dată în viaţa lor, se vor duce la şcoală fără ruşinea de a fi îmbrăcaţi ponosit. Iar pentru un copil este mare lucru. Pentru un copil care n-a văzut până la majorat toate ţările, toate cluburile şi nu a primit tot ce i-a vrut sufleţelul. Dar nu asta este problema. Ci faptul că banii unuia, nici nu mai contează cine este acel cineva şi nici faptul că a fost comparat cu Gates sau cu Buffett, sunt folosiţi pentru a aduna capital electoral. Păi ce o să facă la anul mama fericitului copil care are acum minge, trening şi două perechi de adidaşi? Îl va vota pe Mazăre, fără drept de apel. Nu de alta, dar poate le mai dă şi cu alt prilej. Cum ar fi ajuns el, Mazăre plimbăreţul, la nişte oameni care nu-i pot înţelege extravaganţele, aşa cum nu ştiu ce gust are caviarul? Exact aşa cum a ajuns şi la bătrânii care, deşi nu-s de acord cu comportamentul său, îl votează pentru pui, ulei, orez şi făină. Tactica este deja folosită, rodată, merge brici. Pentru ce nu ar fi folosită cu încredere? Dar mă întreb şi vă întreb... Cine-i amărâtul acum? Cine n-are „acoperiş"?


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Totul despre șeful „faraonului“ Radu Mazăre. Ce legături a avut afaceristul egiptean la Constanţa

06 May 2016 9034

Fondată de o apropiată a lui Strutinsky, controlată de „şeicul“ lui Mazăre Firma care avea să ridice la Constanţa un cartier de locuinţe a schimbat macazul (document)

19 Sep 2015 6266

Fratele lui promitea bani pentru nevoiași Cine este miliardarul care vrea să cumpere insulă pentru refugiați

05 Sep 2015 1979

Legături cu firma „faraonului“ care îi dădea bani lui Mazăre pentru nevoiaşi Administratorul firmei Sole SRL a fost „resuscitat“

22 Aug 2015 2959