Crăciunul din sufletul meu

ada_codau_NOU.jpgÎmpodobesc bradul în Ajun de Crăciun. De câțiva ani, doar atunci găsesc timp să fac asta. Să-mi agăț imaginația de fiecare glob, să-mi așez dorințele în ordine, pe beteală, să-mi prind visele de crengile de brad. În Ajun de Crăciun retrăiesc fragmente din copilăria petrecută alături de bunica mea, copilăria aia cu miros de cozonaci copți în casă, aceea în culori de basm, aceea în care totul e râs venit în cascade, dorință împlinită, poveste fără de sfârșit.

Știu, a devenit un clișeu să spunem că de Crăciun devenim mai buni și bla, bla, bla... Și, totuși, de Crăciun am cumva sentimentul că mă întorc la ai mei și mă întorc la mine. Cu mai multe povești, cu vise care s-au prăbușit înainte de a fi fost ridicate, dar cu și mai multă dorință de a le desena pe cele noi, care au venit peste mine atunci când am crezut mai puțin. Ca și cum ele m-ar fi visat pe mine, nu pe ele.

De Crăciun, alerg după ce pierdem în fiecare zi. După timp, eternul meu adversar, care pare să mă întreacă mereu, deși am atâta chef să-l păcălesc, să-l las în urmă. După liniște. Aceea în care niciun sms, niciun mail, niciun reply, niciun forward, niciun like nu reușesc să-și facă loc. Alerg după sărbătoarea necosmetizată, „nefotoșopată", care nu se vinde la ofertă, cu nu știu cât la sută mai ieftin, în nu știu care mall. Alerg după fiecare minut împărțit în mii și mii de bucăți cu oamenii care locuiesc în sufletul meu. Fiindcă nu vreau și nu pot să-mi las Crăciunul confiscat de goana zilnică, de alarma telefonului, de momentul care niciodată nu se întoarce, nu se repetă. Nu vreau să-mi las Crăciunul pradă vremurilor în care nimeni nu mai are răbdare, în care totul are loc sub imperiul lui „acum".

Vă doresc să trăiți Crăciunul așa cum cum vi se conturează el în vise, așa cum vă locuiește în inimi, așa cum vi-l doriți. Departe de termene limită, de cozi, de isterii de mall, de programe TV aflate la a șaptea reciclare. Să vă colinde gândul bun!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum să-ți transformi după-amiaza de Crăciun în ceva special

25 Dec 2023 807

Știri Constanța Brigada 9 Mecanizată 'Mărășești' aduce magia Crăciunului (FOTO)

23 Dec 2023 747

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2334

Începe goana după brazii de Crăciun! Câți bani trebuie să scoată din buzunare constănțenii pentru un brad natural sau artificial

10 Dec 2022 1100

,,West Side Christmas Market”, Parcul de Crăciun organizat de Untold Universe, se deschide pe 25 noiembrie în București

18 Nov 2022 1352

În perioada Crăciunului, peste 25.500 de angajați ai MAI au fost la datorie. Unde au intervenit și ce au constatat

27 Dec 2021 1255

La ce evenimente au fost solicitați jandarmii tulceni în perioada Crăciunului. Au aplicat și amenzi! (GALERIE FOTO)

27 Dec 2021 1623

Papa Francisc, mesaj de Crăciun „Riscăm să devenim surzi la strigătele de durere şi suferinţă ale atât de multor oameni“

25 Dec 2021 2089

Județul Constanța Consiliul local al comunei Târgușor, convocat în ședință ordinară. Se discută și despre achiziționarea de ornamente stradale pentru sărbătorile de iarnă

10 Dec 2021 1466

Criză de șoferi de camion! Britanicii riscă să rămână fără băuturi alcoolice de Crăciun

24 Nov 2021 1519

A început montarea luminițelor de Crăciun pe bulevardul I.C.Brătianu din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Nov 2021 2301

FC Viitorul l-a împrumutat pe Artur Crăciun de la Honved Budapesta

06 Feb 2021 3130

Cântăreața Paula Seling, la ceas aniversar

25 Dec 2020 3012

Tragedie în prima zi de Crăciun Un bărbat a murit după ce o petardă i-a explodat în gură

26 Dec 2019 2939

Constanța. Moș Crăciun, prezent la târgul „Poveste de Crăciun”. Când se va întâlni cu cei mici și ce surprize le-a pregătit

20 Dec 2019 1769