Dubla măsură a PNL Constanţa

ada_codau_NOU.jpgPreşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost reales, la finalul săptămânii trecute, lider al Partidului Naţional Liberal. Alegeri fără emoţii, fără tensiuni, previzibile şi plictisitoare, de vreme ce singurul candidat la conducerea partidului a fost Antonescu. La eveniment a participat şi fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care s-a declarat, ulterior Delegaţiei Permanente de vineri, „îngrijorat" şi „decepţionat" de atitudinea din partid şi de „somnolenţa democratică". Fostul premier a depus un amendament privind desemnarea candidatului PNL la alegerile prezidenţiale prin votul tuturor membrilor PNL, dar amendamentul nu a trecut. Dezamăgitor, dacă ne gândim la accesele dictatoriale care par să fi cuprins PNL-ul în ultimii doi ani, dar pe undeva de înţeles dacă avem în vedere laşitatea şi aplecarea spre compromis a (prea) multor liberali. Despre somnolenţa democratică e de prisos să vorbim în condiţiile în care liberalii n-au nicio reacţie la faptul că liderul unui partid istoric şi-a asociat (şi continuă s-o facă) imaginea cu un om cu verdict de poliţie politică. Cu un turnător, adică.

Interesant este, în acest context, unde s-au aşezat liberalii constănţeni, de-a stânga cui, căci despre o posibilă dreaptă e mai greu să discutăm acum. În 2009, deputatul Gheorghe Dragomir, liderul PNL Constanţa, declara fără ezitare că susţine candidatura lui Tăriceanu pentru că partidul s-ar fi consolidat sub conducerea acestuia. Senatorul Puiu Haşotti mergea, şi el, pe mâna fostului premier. Astăzi, însă, în PNL Constanţa bate vântul schimbării, pe principiul „nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase". Dragomir e acum membru în Biroul Politic Naţional, iar Haşotti, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal. Amândoi l-au susţinut pe Crin Antonescu. Fără critici, fără reproşuri, fără observaţii. Frumos vă şade! Dar pentru ce? Pentru postul de (doar) subsecretar de stat care i-a revenit lui Constantin Matei? Pentru posibilitatea de a-l susţine pe fostul prefect Bogdan Huţucă în funcţia de vicepreşedinte al ANAF, deşi nu e exclus ca acest fotoliu să meargă, totuşi tot la PSD? Pentru a-l instala pe fostul deputat Andrian Mihei la cârma ANR? Cam puţin, nu-i aşa? Şi cam frustrant. Dar nu-i nimic, căci PNL e pe val. O fi şi-n compromisul ăsta o voluptate, o plăcere vinovată, o satisfacţie a interesului rezolvat, o fi bucuria încercată după ce te vezi cu sacii-n căruţă.

Cum o fi cântărit PNL Constanţa mandatul lui Crin Antonescu în fruntea partidului? Care or fi fost criteriile în funcţie de care liberalii constănţeni au decis să-i dea votul lui Antonescu, pentru a „păstori" în continuare partidul ăsta de dreapta, convertit nici măcar la stânga, ci la Felix Motanul? Or fi fost seduşi de discursurile anti-europene ale celui mai „conştiincios" dintre senatori? Sau, poate, de cele ultranaţionaliste, atât de previzibile în ultimii doi ani, dar atât de accentuate din vara anului trecut?

Cum o fi să participi, de bună voie şi nesilit de nimeni, la hrănirea cultului personalităţii unui lider? Să pui umărul la dictatura de partid? Să te dezici de un Tăriceanu în care ai crezut în 2009, pentru a te dedica, în 2012, unui Crin Antonescu?


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Jurablea Mircea

26 Feb, 2013 14:06

Le sugerez domnilor din PNL-Constanta, sa invite pe Principesa Margareta de Romania, sa tina un colocviu despre Monarhie. Trebuie incercata si varianta asta, Monarhie Constitutionala.Sa se prezinte poporului roman, adevarata istorie a Monarhiei Romane. sub Regele Ferdinand si Regina Maria, au facut Romania Mare, armata a juns pina la Budapesta, atunci romanii sau simtit demni, si nu au plecat capul. Domnule Mihei luati-va inima in dinti si vorbiti oameniilor despre Monarhie.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 504

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 570

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 336

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 508

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 423

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 757

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1361

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 548

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 576

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 928

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1633

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 424

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 851

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2950

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 546