Editorial ALDE contra ALDE, un scandal artificial şi o poveste cu „nebuni“ capturaţi de PSD

După liberali, le-a venit rândul şi celor de la ALDE să se dea în spectacol, că aşa-i în politică, mai ales când te baţi pe firimiturile aruncate peste gard de PSD.
 
Departe de mine să am vreo simpatie în vreuna dintre taberele liberalilor şi democraţilor, însă nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că Mircea Banias se chinuie de prin 2010 să iasă din politică pe uşa din dos! E posibil ca de data aceasta să-i iasă. Dar asta nu înseamnă mai nimic. Cine mai e Mircea Banias? Doar un personaj care nu a vrut să înţeleagă în toţi aceşti ani că toate se plătesc aici, pe pământ!

În calitate de parlamentar, nu a avut niciun rezultat notabil, ca lider de partid, n-a făcut decât să se căciulească pe dreapta şi mai ales pe stânga, pentru a rămâne parte a puzzle-ului. Ajuns la conducerea ALDE, a făcut compromisuri de dragul voturilor care aveau să-i aducă un mandat de deputat, la redistribuire.
 
A uitat brusc cum a mimat opoziţia la Mazăre şi Constantinescu şi a crezut că-i va funcţiona placa şi cu Gheorghe Donţu şi Felix Stroe. N-a fost să fie, iar colaborarea pe plan local ALDE-PSD a fost şi este doar o perdea de fum. Protocolul de colaborare a rămas doar undeva pe o hârtie, după ce PSD i-a arătat lui Banias pisica! Unde? Când? Fix la constituirea Consiliului Judeţean, când frăţiorului, Emil, i-au fost retezate aripile şi n-a pupat funcţia de vicepreşedinte. După ziua de duminică, fratello pierde şi mandatul de consilier, pentru care n-a fost în stare să-şi strângă anul trecut pe vremea asta nici măcar semnăturile de susţinere a candidaturii.
 
Revenind la Banias, fix de la momentul constituirii CJC, în calitate de preşedinte ALDE, acesta face umbră pământului degeaba şi, cum era firesc, problemele din teritoriu au dat pe dinafară, fără a fi gestionate în vreun fel.

Problemele au antrenat după sine nemulţumiri, iar nemulţumirile au condus, firesc, la o „revoltă“, care a culminat cu dizolvarea biroului municipal, unde se aciuaseră protejaţii lui Banias. Printre ei, şi George Fulina, proţăpit în scaunul de director la Oficiul Teritorial pentru IMM-uri, pe negociere politică. Unde munceşte cu mult spor, mai ales vara, la beach bar-ul familiei, pe plaja de la Mamaia.
 
Mi-amintesc că acest individ, cu activitate politică spre zero, a avut pretenţia să fie primul pe lista de consilieri municipali la ultimele alegeri locale, doar în virtutea faptului că era preşedinte de organizaţie! Rezultatul localelor a fost însă devastator, iar ALDE nu a reuşit să obţină nici măcar un mandat de consilier local. Pentru această „performanţă“ negativă, nu a răspuns nimeni. La scurt timp, le-a fost aruncat colacul de salvare şi s-au trezit, nemeritat, într-un protocol cu PSD şi PMP.
 
Deşi era evident că nu sunt decât nişte atârnători care „trăiesc“ pe spatele PSD, ALDE face două achiziţii politice, una mai contestabilă decât alta. Rezultatul, o campanie pentru parlamentare dezastruoasă, care le-a adus doar un mandat de parlamentar, şi acela la redistribuire.
 

Pretenţii multe, orgolii înalte, valoare subţire. Politica e despre mizerie, dar pe voturi! Evident că, după intrarea oficială la guvernare, alături de PSD, unora le-a crescut nasul atât de mult, că n-au mai văzut gropile! Iar inevitabilul s-a produs. Banias a căzut în nas, la fel şi preşedintele de Medgidia, care ameninţă cu demisia… Demisia din ce? Că pe la partid oricum nu i se simte lipsa, cu care deja şi-a obişnuit colegii. Despre ceilalţi nici nu merită amintit, oricum de ei n-au auzit decât nevestele!
 
Recentele atacuri furibunde între membri ALDE sunt de tot râsul, de vreme ce, luaţi separat, fiecare dintre cei care s-au trezit în această piesă proastă nu valorează cât o ceapă degerată. Nume precum Banias, Fulina, Learciu, Vrabie, Chiru, Tucan etc. trec observate numai prin prisma protocolului de guvernare parafat cu PSD la nivel naţional!


Cum să denunţe vreunul dintre ei acest protocol? În ce noapte a minţii trăiesc unii? În lipsa acelei înţelegeri, toţi băieţii aceştia şi colaboratorii lor ar trebui să se apuce de muncă. Iar munca nu este pentru orice obraz fin!
 
ALDE Constanţa nu a reuşit şi nici nu-şi va putea depăşi condiţia de filială de buzunar, care asistă, neputincioasă, cum, pas cu pas, va fi preluată de PSD. Pentru că cei din urmă n-au nevoie de emoţii create artificial, la drum de seară!
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1364

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1001

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 883

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1170

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 849

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1203

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4555

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1268

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1373

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2668

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1049

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1231

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 2961

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2214

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2723