Editorial

Editorial Contractul de ecarisaj nu trece examenul „genocidului“ canin şi nici nu rezolvă problema maidanezilor din oraş!

Societatea Green Life Recycling, care a avut şi în trecut cu Primăria Constanţa un contract privind prestarea de servicii de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa, a câştigat licitația privind ecarisajul. Valoarea contractului este de 500.000 de lei fără TVA.
 
Primăria a făcut, în sfârşit, public contractul de ecarisaj, o achiziţie care se va dovedi, la finalul celor 12 luni, total ineficientă, în condiţiile în care pe străzile din municipiu şi în staţiunea Mamaia trăiesc oficial cel puţin 10.000 de comunitari, iar neoficial, de trei ori mai mult. Obiectul contractului pare relativ stufos la prima vedere şi cuprinde activităţi de capturare şi transport de pe domeniul public al municipiului Constanţa până la adăpostul unde vor fi cazaţi câinii, microcipare, tratamente generale, obligatorii pentru toţi câinii cazaţi, tratamente specifice pentru câinii bolnavi sau răniţi care pot fi trataţi, adăpostire (hrănire şi îngrijire în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică), sterilizare, tratamente postoperatorii, îndeplinirea procedurilor privind revendicarea, adopţia şi adopţia la distanţă, eutanasierea şi, în final, neutralizarea. Probleme vor interveni în momentul în care constănţenii nu se vor înghesui să salveze patrupedele de la eutanasiere prin adopţii, iar spaţiul de cazare se va dovedi insuficient pentru adăpostirea acestora.
 
Potrivit contractului, prestatorul se obligă ca, într-o lună, să captureze şi să transporte în adăpost aproximativ 150 de câini. Puţini, extrem de puţini, la câţi „locatari“ fără stăpân avem prin cartiere!
 
Cei 150 de câini vor fi microcipaţi, hrăniţi şi trataţi timp de 21 de zile. De sterilizare nu vor beneficia decât jumătate dintre câinii din adăpost şi doar cei care pleacă spre adopţie. Cealaltă jumătate va lua, din păcate, calea eutanasierii, din cauza lipsei capacităţii de cazare în adăpostul firmei cu sediul în localitatea Ovidiu.
 
Cu toate că autorităţile susţin că în vederea întocmirii caietului de sarcini pentru această achiziţie s-au consultat cu toţi factorii decidenţi, contractul de ecarisaj nu va reuşi nici să treacă de examenul „genocidului“ colectiv al patrupedelor, nici să rezolve problema maidanezilor din oraş.
 
Singurii care vor avea în final de câştigat din această „afacere“ sunt doar acţionarii firmei câştigătoare, care vor încasa lunar nu mai puţin de 50.000 de lei. Conform înţelegerii parafate între Primărie şi Green Life Recycling, capturarea şi transportul unui câine costă 60 de lei fără TVA. Microciparea - 13 lei, hranăa/întreţinerea - 4 lei pe zi lei, tratamentele obligatorii (deparazitare internă şi externă, vaccin antirabic) - 35 de lei, tratamente specifice - 50 de lei, sterilizarea - 65 de lei, eutanasierea - 40 de lei, iar neutralizarea, alţi 35 de lei. Preţurile sunt unitare şi se aplică fiecărui câine ridicat de hingheri.
 
Din păcate, nu am regăsit nicăieri în contract faptul că Primăria va lua în vizor, eventual în colaborare cu medici veterinari independenţi sau printr-o altă modalitate agreată, necesitatea asigurării unui feedback, a unor verificări, cel puţin în privinţa sterilizării. Dacă au fost făcute într-adevăr şi dacă numărul acestora coincide cu realitatea din teren. Un astfel de program naşte multe pericole şi el trebuie permanent controlat.
 
Fără să fiu specialist, dar parcurgând contractul, cred că această chestiune a ecarisajului trebuie regândită, indiferent de costuri, şi nu făcută de mântuială!

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Carmen

12 Apr, 2017 23:04

Porniți de la falsa apreciere că în oraș ar fi 10.000 de câini, comunitari (și nu maidanezi)... Primăria a făcut un recensământ, anul trecut în toamnă, cu "mânuţa" ei, și a dat această cifră. Faptul că s-a semnat un contract cu un s.r.l. de apartament care, ce să vezi, are contracte cu "n" primării din judeţ de juri că are capacităţi nemaivăzute în România, este, într-adevăr un aspect demn de remarcat. Oare de ce totuși primăria CT trimite câinii în Ovidiu? Nu cumva ca să descurajeze eventualii adoptatori? Ba, mai mult, am înțeles de la oameni că se percep și oarece taxe (vreo 130 lei de câine) presupun că tot în ideea ca nu oricine să aibă puterea de a adopta... Oricum, ce a făcut presa constănțeană în ultima perioadă este de departe dizgrațios! În loc să determinați oamenii să devină responsabili și dornici să-și demonstreze omenia față de animale n-ați făcut decât să incitați la violență... să susțineți semnarea grabnică a unui contract aberant! Primăria a promis oamenilor încă de anul trecut un adăpost "no kill"... dar era perioadă de campanie... deh... Acum? În loc să cerem factorilor responsabili să facă un lucru demn de secolul 21 ne complacem în același stil românesc, "las' că merge şi aşa"... bani să iasă! Sufletul și conștiințele nu mai există demult pentru români, iar constănțenii excelează. Păcat!

Articole asemanatoare

Revista presei locale

17 Apr 2017 1081

Revista presei locale

15 Apr 2017 901

Revista presei locale

14 Apr 2017 801

Cât plăteşte Primăria Constanţa pentru fiecare câine maidanez adunat de pe străzile din oraş

12 Apr 2017 1638

Copil atacat de câini la Casa de Cultură. Sesizări şi nemulţumiri Primăria Constanţa a semnat contractul de ecarisaj. Cu ce preţ

06 Apr 2017 5192

Copil în stare foarte gravă după ce a fost muşcat de patru câini

31 Mar 2017 1251

Haită de câini căţărată pe un sens giratoriu în Constanţa. Bulevardul este unul dintre cele mai mari ale municipiului (galerie foto+video)

27 Mar 2017 7968

Sesizările curg Constănţenii, indignaţi de lipsa iluminatului public şi de haitele de maidanezi

23 Feb 2017 1555

Maidanezii, în atenţia Primăriei Constanţa. Consultarea pieţei privind repararea adăpostului pentru câinii fără stăpân (documente)

01 Feb 2017 607

Moş Crăciun ajunge şi la Topalu! Peste 900 de pachete, împărţite de Primărie

19 Dec 2016 2090

Administraţia din comuna Tuzla a găsit soluţia pentru problema câinilor maidanezi (document)

22 Oct 2016 857

Comuna Topalu are un nou consilier local Administraţia a găsit soluţia pentru problema câinilor maidanezi

20 Oct 2016 822

Sondaj de opinie Constănţenii susţin construirea unei biobaze moderne în municipiu şi strângerea câinilor din cartiere!

26 Sep 2016 1520

Revista presei locale

17 Sep 2016 821

Revoltă internaţională privind masacrul câinilor din Constanţa! Primăria promite să ia măsuri

16 Sep 2016 1445

Zeci de mii de semnături pentru salvarea câinilor maidanezi de la Constanţa

14 Sep 2016 4365

Noi grupuri sanitare la școala din Lumina Maidanezii de pe străzile comunei, în atenția primarului Ioan Roman

08 Sep 2016 1247

O turistă a fost muşcată de un câine pe plaja de la Trei papuci

20 Aug 2016 2754

Administraţia a găsit soluţia pentru câinii maidanezi! Asfaltarea comunei Topalu, prioritatea zero a aleşilor locali

11 Aug 2016 874

Revista presei locale

13 Jul 2016 772

Proprietarul terenului unde a fost ucis de câini Ionuț Anghel, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare

12 May 2016 705

Sondaj de opinie 68% dintre respondenţi, de acord ca cea de-a doua biobază din Constanţa să fie amplasată pe strada Caraiman

22 Feb 2016 1696

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca cea de a doua biobază din Constanţa să fie amplasată pe strada Caraiman?

15 Feb 2016 4417

Dezbatere aprinsă pe tema câinilor maidanezi Constanţa va avea o a doua biobază, aproape de centrul oraşului (galerie foto)

13 Feb 2016 2905

Revista presei locale

02 Feb 2016 1814

O fetiță de 5 ani a fost mușcată de câine în curtea unui spital

20 Sep 2015 694

Revista presei locale

03 Jun 2015 955

Revista presei locale

05 May 2015 1011

Rareş Bogdan, la Realitatea TV "La Constanţa, în afară de ZIUA, mai există publicaţii care îi critică pe Mazăre şi Constantinescu?"

05 Mar 2015 2378

Primăria Năvodari a luat măsuri Cei trei salariaţi de la Ecarisaj care au maltratat câinii comunitari, mutaţi disciplinar la Spaţii verzi

14 Feb 2015 1081

„Nu vor mai lucra la acest serviciu. Vor fi aspru pedepsiţi“ Primăria Năvodari condamnă acţiunile angajaţilor de la Serviciul ecarisaj

10 Feb 2015 1056

Maidanezii din România, exportați și folosiți la filmele porno

15 Jan 2015 917

La mulți ani 2015 Am surprins Piața Ovidiu exact la cumpăna de ani. Vezi câți oameni erau afară

01 Jan 2015 1970

Litoral Tv Elevii găsesc soluții pentru câinii fără stăpân

04 Nov 2014 793

Revista presei locale

02 Oct 2014 1544

Stop Eutanasia! Miting în Europa şi în Constanţa

24 Sep 2014 991

O organizație decisă să-l acționeze în judecată pe Victor Ponta

12 Jul 2014 892

Revista presei locale

08 Jul 2014 965

Poliţiştii cercetează cazul câinilor maidanezi omorâţi cu cruzime în Constanţa

08 Apr 2014 1011

Maidanezii încă sunt o problemă De luni, adopțiile de câini vor fi limitate

21 Mar 2014 927

Vinovaţii pentru uciderea lui Ionuţ, copilul ucis de maidanezi, vor fi trimişi în judecată

21 Mar 2014 652

Maşina hingherilor, atacată de o constănţeancă

19 Mar 2014 659

Constănţeanul Mircea Solcanu de la AcasăTv Mi-e frică să ies pe stradă

03 Feb 2014 2024

Revista presei locale

21 Jan 2014 999

O turistă atacată de haita de maidanezi la Mamaia Cetăţean străin muşcat de câinii vagabonzi într-o staţiune de renume mondial

16 Dec 2013 1025

Revista presei locale

21 Nov 2013 864

Un nou copil atacat de câini maidanezi

20 Oct 2013 1082

Revista presei locale

15 Oct 2013 983

InfoSudEst.ro Componenta maidaneză a P.I.B.-ului

12 Oct 2013 870

InfoSudEst.ro Vezi ce au în comun Traian Băsescu și Mihai Gâdea!

04 Oct 2013 1487