Editorial Cu gândaci în spitale şi gândul la puşcărie! Dumnezeu nu plăteşte nici la 1 şi nici la 15, dar nota vine şi o achităm toţi

Vorba veche din popor spune că Dumnezeu nu doarme. Sau chiar că nu plăteşte nici la 1, şi nici la 15. Ceea ce - viaţa ne arată - se confirmă de fiecare dată.
 
Cu toate acestea, mulţi sunt cei care uită ori preferă să nu dea crezare vorbelor de acest gen. Parafrazând un fost senator închis pentru corupţie, când se destăinuia unui alt coleg, mulţi dintre „răsăriţii“ zilei merg pe principiul „cine să vă mai ia pe voi? Un dumnezeu, poate..., atât!“. Şi totuşi, unora tocmai teama de Dumnezeu le lipseşte.
 
Paradoxal, poate, azi nu vorbim însă despre politicieni. Ci despre managerii de spitale - mai bine zis, foştii manageri - ajunşi nu se ştie cum în funcţii şi care au făcut mai mult rău decât bine pe unde au pus piciorul. Sau mâna, ca să fim precişi.
 
Iată că ultimii ani au venit cu un specimen nou pe harta corupţiei autohtone: managerul de unitate spitalicească „teleportat“ direct pe funcţie de prieteni sus-puşi şi co-interesaţi, care au reuşit să îngroape respectivele spitale şi mai adânc în mocirla în care se zbate S(s)ănătatea noastră cea de toate zilele. Primii, nu cei din urmă.
 
Managerii de spitale care au externalizat serviciile medicale către firmele „prietene“, care puteau returna serviciul sub forma diverselor beneficii. Pe sistemul „de ce să se bucure asiguratul (pacientul) de un serviciu medical gratuit sau măcar parţial decontat în spital? Lasă, să externalizăm serviciul cu pricina, îl dăm cui vrem noi, pacientul plăteşte de-l ustură şi noi trăim bine“. Ori de ce să angajăm jurişti la spital, când putem contracta serviciile unei alte firme-prietene? La suprapreţ, se înţelege.
 
Ori de ce să nu ne plătim chiar propriile „restanţe“ la bijuterie, asigurându-i şi acesteia din urmă un contract gras pe bani publici, sub pretextul curăţării instrumentarului din secţia de ginecologie? Pe bune???
 
Da, pe bune, chestiile astea chiar există, ne spun procurorii.
 
Să ne înţelegem: toate „şmecheriile“ relatate mai sus s-au făcut pe bani publici. Din bugetele spitalelor. De unde ar fi trebuit să se facă renovări, investiţii în spitale. De unde ar fi trebuit plătite cadrele medicale, să nu mai fugă ca potârnichile din ţară.
 
Adică inclusiv de unde ar fi trebuit să se facă igienizarea în unităţile spitaliceşti, iar domnii manageri în cauză negau cu o vehemenţă soră cu nesimţirea existenţa gândacilor din spitale, atenţie, chiar şi când insectele ŞI-AU FĂCUT APARIŢIA în cadrul conferinţei de presă. Iar asta nu e o poveste. Din păcate. Sunt imaginile de atunci, disponibile şi acum pe internet.
 
Aşadar, despre managerii de spitale... să le amintim şi dumnealor că Dumnezeu nu doarme. Că îi ajung din urmă condamnările la ani grei de puşcărie, indiferent cât de mult ori pe cine au „turnat“ la DNA, în arest preventiv. Dumnezeu nu plăteşte nici la 1 şi nici la 15, dar nota vine şi o achităm toţi.
 
Şi cel mai tare în toată povestea doare gândul lucrurilor cărora nu le-am spus pe nume: câţi oameni şi-or fi găsit oare sfârşitul în aceste spitale prost manageriate, numai şi numai pentru a satisface lăcomia unora sau a altora? Dumneavoastră, domnilor în cauză, puteţi trăi cu această întrebare?
 
Nu mă amăgesc, chiar cred că puteţi, bine-mersi. Dar cu gândul puşcăriei cum v-aţi împăcat?