Editorial Cu toate diferențele, înainte!



S-ar putea ca un fiu să nu facă ce ai visat şi ce ţi-ai dorit pentru el. S-ar putea să nu ajungă doctor sau avocat. S-ar putea să nu îşi unească destinul cu o altă persoană. Să nu vrea copii. S-ar putea să mănânce pâine făcută în cuptor şi, toată viaţa, doar să privească. S-ar putea să se isterizeze, să vorbească despre te miri ce, în cele mai nepotrivite situaţii. Pe el, cel care vorbeşte despre toate, o să-l numim Z. - e prototipul unei generaţii.


Z. vorbeşte mult, se crede ăl mai mare şi ăl mai tare. Are 20, 21 de ani. Liber, netrecut prin anii comunismului. Totul se întâmplă pe repede înainte la Z. Are mereu chestii nerezolvate de rezolvat. Se crede de neegalat. De neînlocuit. „O fi“, îţi spui, „doar pare aşa sigur pe el“. Afli că este iritat şi deranjat de felul în care curg lucrurile în România. Descoperi astfel o nouă calitate la el. Îl asculţi vorbind despre interese personale, dosare de corupţie, trafic de influenţă. Da, e frumos, e frumos, să-l vezi pe Z. pasionat şi interesat de ţara în care trăieşte. Alegerile de anul acesta au stârnit o tornadă în viaţa lui. A votat. Şi-a dat şi check-in pe Facebook.

Continui să-l asculţi şi afli că este deranjat de bătrânii din România. Da, ce bine... Stai, cum? După părerea lui, bătrânilor ar trebui să le fie interzis să voteze. Exact în momentul în care speranţa încolţea, exact! Într-un stat democratic, să îi iei dreptul cuiva la vot, doar pentru că părerea lui e diferită faţă de a ta... Fir-ar să fie! „De ce?“, îl întrebi: „pentru că manipulare“, „pentru că pungi cu ulei“, „pentru că făină şi pui“, „pentru că televizor“, „pentru că... să fie bine, ca să nu fie rău“.

Acum sunt eu iritată şi deranjată de modul în care bătrânii sunt percepuţi în ziua de astăzi. Sunt iritată şi pentru că Z. reprezintă, spre surprinderea mea, o parte mai mică sau mai mare din populaţia noastră. Lui Z. nu îi e frică să taie în carne şi oase. Îl deranjează că bătrânii - aşa îi numeşte el - nu sunt informaţi, nu citesc, de abia aşteaptă o amărâtă de punguţă, nu contribuie la dezvoltarea ţării.

Generaţia lui Z. n-are idee prin ce au trecut bunicii - aşa îi numesc eu - ca să ajungă unde sunt astăzi. Au îndurat, printre multe altele, lipsuri şi terorile Securităţii. Oricât am zice, nu putem să înţelegem prin ce au trecut. Nevoile lor sunt diferite faţă de ale noastre; ideile, scopurile - la fel şi ele. Nimic din traiul nostru haotic de zi cu zi nu le este familiar. Dar toate acestea nu justifică această atitudine îndreptată spre ei - atitudine născută din lipsă de înţelegere, din imaturitate - când de la „a interzice votul“ la „hai să le explicăm cum se mişcă lucrurile în ţara asta pe înţelesul lor“, e un pas atât de mic.

Dar, spre norocul nostru, mai este şi A. A. e precum un păianjen. Ţese, ţese. Fără oprire. Vrea să realizeze o mare capodoperă. O Românie briliantă. Z. crede că o ştie pe România, dar nu o ştie deloc. O vede imperfectă din cauza diferenţelor de idei dintre oameni. Când ea e frumoasă. Cu toate diferențele, la toate vârstele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.