Editorial De ce tace Cioloş în dosarul Portului Constanţa?!


 
Raportul Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor privind neregulile din Portul Constanţa îi scotea în faţă pe Valeriu Ionescu, şeful Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), şi pe Decebal Şerban, directorul adjunct al CN APMC, ambii apropiaţi ai fostului primar, Radu Mazăre. Peste zece contracte au fost găsite cu probleme, dintre care cel puţin şase implică posibile fapte de natură penală. Între timp, directorul economic, George Vişan, care făcea parte din acelaşi grup de interese, şi-a luat tălpăşiţa spre zona privată, iar săptămâna trecută s-a înregistrat şi demisia preşedintelui Consiliului de Administraţie, prof. Lucian Băluţ, adus la CN APMC mai mult cu arcanul de gaşca ce a condus Primăria, probabil ca un garant că lucrurile trebuiau să meargă într-o direcţie favorabilă grupului de interese care a siluit Constanţa timp de 15 ani.
 
Nu se mai aude însă nimic despre cele peste 270 de contracte încheiate de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa din 2012 până în 2014, dintre care câteva zeci, mai ales cele de achiziţii publice, au fost găsite cu probleme şi implică posibile fapte de natură penală, aşa cum indică cel mai recent raport al Corpului de Control trimis de Ministerul Transporturilor în perioada aprilie - mai să verifice activitatea companiei.
 
Documentul de aproape 200 de pagini, finalizat încă de pe 9 iunie şi care demonstra că managementul Portului şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile şi atribuţiile, este ţinut încă într-un sertar de către minister, iar cele mai frapante aspecte descoperite, la dospit, în biroul lui Cioloş. Oare de ce?
 
Un parlamentar constănţean îmi povestea, deunăzi, că sunt încă mari interese ca acest raport să se facă probabil uitat o vreme îndelungată, probabil până la viitoarele alegeri parlamentare, care vor aduce din nou un cabinet politic menit să spele cadrele din dulapurile unei alte garnituri de politicieni. Printre altele, în asta să fi constat susţinerea PSD la momentul instalării cabinetului Cioloş? Să nu-şi bage nasul în dosarele ministerelor conduse de social-democraţi?! N-ar fi exclus...
Cu excepţia unei declaraţii politice a preşedintelui PSD Constanţa, Felix Stroe, ce reclama o nemulţumire legată de modul în care este condus Portul, avem o tăcere mormântală dinspre ceea ce ar trebui să fie inima Constanţei!
 
Când ni se va spune cum se anchetează modul necorespunzător în care CN APMC a încheiat şi derulat contracte de achiziţie publică sau de concesiune şi de închiriere, modul în care au fost urmărite şi recuperate creanţele? Când vom afla rezultatele activităţii de control financiar sau ale procesului de angajare şi promovare a angajaţilor?
 
În raport se vorbea despre un prejudiciu al statului. Cine-l va deconta? Din nou noi?
La loc de frunte stau însă în continuare contractele atribuite constructorului Van Oord pentru prelungirea digului de larg şi consultantului lucrării, Royal Haskoning, care au mai fost, de altfel, obiectul unei anchete a Corpului de Control al Ministerului Transporturilor şi în 2013.
 

Un loc doi în topul neregulilor ar putea fi considerat contractul de achiziţie a serviciilor de auditare care implică una dintre cele mai mari firme de audit din Big Four, Deloitte România. Mai exact, prin acest contract, CN APMC achiziţionase servicii de asistenţă juridică. Altfel spus, conducerea companiei a schimbat cu bună ştiinţă codul serviciilor achiziţionate pentru a da aparenţa de legalitate, iar serviciile de auditare sunt incluse la servicii de contabilitate, audit şi gestionare a registrelor contabile.
De ce tace ministrul Costescu? De ce tace premierul tehnocrat Cioloş? De ce asistăm la un blat neruşinat între aşa-zişii miniştri instalaţi pe baza meritocraţiei şi politicul care tinde mereu să-şi acopere urmele hoţiilor făcute pe banii noştri?!
 

Până una-alta, Portul este „îngheţat“ şi de gradele din termometre, şi faptic. Nu se întâmplă aproape nimic. Lucrurile merg dintr-o inerţie, însă prost spre mai prost. Nu pot să nu-mi amintesc că până chiar şi acest raport uitat în sertare a fost, până la urmă, nu rodul voinţei politice născute peste noapte a fostului ministru Rus, ci al presiunii operatorilor portuari şi a sindicatelor nemulţumite de politicile manageriale şi de hotărârile abuzive ale conducerii executive a Administraţiei Portuare. Astăzi… până şi ele au amuţit.
 
Despre o parte dintre faptele amintite mai sus se discuta la vremea respectivă că puteau fi încadrabile la abuz în serviciu de Legea 78/2000 şi ar fi fost de competenţa DNA. Tot de-aici să vină dezlegarea enigmei?! Şi dacă da, când?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 190

Praful saharian este vizibil deasupra mării, la Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 828

Licitații Constanța Conectivitate trimodală în Portul Constanța. Cine elaborează studiul de fezabilitate (DOCUMENT)

28 Mar 2024 495

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 464

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 364

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 363

Drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

26 Mar 2024 387

Operator din Portul Constanța, amendat cu 60.000 lei, de Garda de Mediu Constanța. Iată pentru ce

25 Mar 2024 602

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 550

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1447

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2385

Contract pentru îmbunătățirea conexiunii trimodale rutier - feroviar – naval din Portul Constanța. Ce valoare are

21 Mar 2024 423

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 359

Procurorul general, Alex Florența, avertizează „Portul Constanța este vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri”

20 Mar 2024 707

Autoutilitară căutată de autoritățile din Italia, descoperită de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța

20 Mar 2024 426