Editorial Din toamnă, liber la „revoluţie“ în şcoli!

 

Statutul Elevului a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, elevii pot merge la şcoală cu telefoanele mobile, pot contesta notele şi evalua, în mod anonim, profesorii! Documentul, semnat şi de ministrul Educaţiei, a fost timp de şapte luni în dezbatere publică.
 
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin Ordinul nr. 4.472 din 10 august 2016 Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial din 23 august. Potrivit acestuia, din toamnă, elevii vor putea intra la clasă cu telefoanele mobile şi le vor putea utiliza cu acordul profesorilor sau în caz de urgenţă, vor putea veni fără uniformă fără să fie trecuţi absenţi, dar vor avea şi posibilitatea de a-şi contesta notele atunci când se simt nedreptăţiţi. Tot în premieră, elevii vor evalua, semestrial, în mod anonim, profesorii. Mai mult, ei vor avea inclusiv dreptul să protesteze în şcoală.

Fără uniforme, dar cu telefoane!

Noul statut, pe care elevii vor trebui să-l respecte din toamnă, nu mai permite şcolilor să impună uniforme. Vestea bună pentru părinţii stresaţi că nu au bani de uniforme este că statutul le permite să-i îmbrace pe copii cu ce au. Mai mult, noul statut îi ajută pe copii să-i schimbe pe profesorii de care sunt nemulţumiţi. Pentru elevi, contează mai ales dreptul de a le da ei note profesorilor, sub protecţia anonimatului.
 
Potrivit documentului, drepturile elevilor sunt structurate în cinci categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.
 
Noile drepturi ale elevilor nu sunt însă pe placul profesorilor. În special dacă vorbim despre dreptul la protest, la folosirea telefonului mobil în timpul orelor sau la evaluarea competenţelor profesorilor. Dreptul de a contesta o notă, alături de dreptul la proteste în incinta unităţilor de învăţământ şi de posibilitatea de a evalua cadrele didactice, la care se adaugă dreptul de a-şi alege sau de a renunţa la un cadru didactic, dacă două treimi dintre elevi doresc acest lucru, ar putea avea drept consecinţă contestarea notelor mici de către elevi şi părinţii acestora, profesorii fiind, practic, forţaţi de noile împrejurări să dea numai note mari. Şi uite-aşa, statutul elevului aduce un plus de anarhie în învăţământul românesc, aflat oricum pe marginea prăpastiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 594

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 822

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 706

OUG prin care elevii din 100 de școli primesc o masă caldă, pusă în dezbatere de Ministerul Educației

26 Dec 2019 2051

Elevii au propriul statut din anul școlar 2016-2017

10 Aug 2016 2171

Noul statul al elevilor interzice telefoanele mobile Elevii, sancţionaţi dacă au comportament violent

19 Jun 2016 6700

Proiectul „Statutul elevului” a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației (document)

18 Jun 2016 2706

Asociaţia Elevilor Constanţa, pusă pe fapte mari Vrea decontarea integrală a navetei elevilor şi tarife reduse cu 75% la muzee

26 Jan 2016 3194

Asociația Elevilor din Constanța vrea manualele gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior

25 Jan 2016 2591

Asociaţia Elevilor din ConstanţaElevii vor participa la ora de religie doar la solicitarea expresă a acestora

25 Jan 2015 2191