Editorial Două cuvinte despre parcurile din Constanţa - „Doamne fereşte!“

Multă vreme am crezut că exagerez. Lipsa de reacţie evidentă din partea municipalităţii m-a făcut uneori să cred că eu singur sunt nebun şi ei au dreptate prin lipsa lor de acţiune în ceea ce priveşte situaţia parcurilor şi a locurilor de joacă din Constanţa. Şi totuşi, confirmarea că nu sunt singurul care vede lucrurile astfel a venit în cel mai neaşteptat mod.
 
Într-o dimineaţă, în urmă cu doar câteva zile, numai ce ajunsesem la „locul de joacă“ destinat copiilor din parcul de la gară. Acolo se aflau deja trei doamne cu un micuţ (cred că avea în jur de un an şi puţin), pe care se chinuiau efectiv să îl dea într-unul dintre jerpelitele cauciucuri SH care trec pe post de leagăn în locul cu pricina.
 
Cred că operaţiunea nu îl mulţumea prea tare nici pe micul voinicuţ, căci părea aproape de lacrimi, deşi doamnele ce îl însoţeau (probabil mămica şi bunicile) nu ştiau cum să îi facă situaţia/şederea mai roz şi mai confortabilă.
 
Mi-am dat seama că probabil sunt din altă zonă a ţării, iar faptul mi-a fost confirmat când m-au întrebat dacă nu cumva ştiu şi alte parcuri pentru copii, în zonă, având în vedere în ce stare se prezenta respectivul.
 
„Din păcate, noi nu prea mai avem parcuri deloc, d-apăi special pentru copii“, m-am văzut nevoit să mărturisesc, cu un zâmbet amar, o părere de rău, dar şi cu o uşoară jenă.
 
Doamnele se arătau neîncrezătoare, mai ales că probabil citiseră surprinderea în ochii mei când ceruseră indicaţii pentru alt parc - mie cel de la gară îmi pare unul dintre cele mai decente, în condiţiile date. Aşa că mi-au repetat întrebarea: „Un loc unde să se joace copiii afară? Aici, mai aproape de gară? Unde să fie leagăne normale şi pentru cei mici, cu tobogane şi jucării în care să se dea şi să fie oarecum curat?“
 
Da, exact. Pe şleau, îmi cam explicau ca la proşti. Dar cum să mă supăr? Având în vedere ce le oferise Constanţa până atunci, probabil pe bună dreptate, credeau că locuitorii oraşului nu ştiu cum arată un loc de joacă propriu-zis pentru copii.
 
M-am văzut nevoit să le îndrum spre „Ţara Piticilor“, în parcul Tăbăcărie. Nu, nu prea era aproape de gară, dar cu maşina puteau ajunge într-un timp relativ OK. Bine că nu era plină vară şi caniculă, să constate că nu au unde sta la umbră acolo, m-am gândit.
 
„Ştiţi, noi nu prea avem locuri de joacă pentru copii, prin Constanţa“, le-am zis, ca o scuză. Doamnele îşi dăduseră deja seama de asta. „Doamne fereşte!“, a replicat scurt una dintre ele, iar apoi toate mi-au urat o zi bună şi au plecat repede spre promisiunile unui parc mai bun în „Ţara Piticilor“.
 
Aşadar, dacă mă mai gândeam că sunt nebun „lătrând“ pe tema parcurilor şi a locurilor de joacă din Constanţa, situaţia reală a fost ilustrată mai mult decât sugestiv de cele două cuvinte ale „mămicii-turist“: „Doamne fereşte!“