Editorial Gândire de parlamentar

Din păcate, tupeul unor parlamentari pare să nu mai aibă limită, iar pretenţiile acestora cresc de la an la an. Însă ca în 2016 parcă nu am văzut atâta tupeu! Pensii speciale, amnistie pentru colegii care şi-au angajat rudele în propriile cabinete parlamentare şi folosirea de către preşedinţii a 24 dintre cele 26 de comisii de specialitate din Camera Deputaţilor a maşinilor de serviciu pe parcursul lunilor iulie şi august, sub pretextul că vor munci deoarece un volum mare de proiecte au rămas nediscutate în timpul sesiunii ordinare, sunt doar câteva dintre priorităţile pe care le-au avut cei trimişi în Parlamentul României să ne reprezinte interesele, nicidecum să îşi urmărească şi să-şi satisfacă propriile interese.
 
234 de parlamentari au iniţiat normativul prin care, în funcţie de numărul mandatelor de parlamentar, deputaţii şi senatorii vor primi pensii speciale. Cuantumul acestora va fi cuprins între 1.600 şi 4.400 de lei lunar, iar la aceste sume se vor adăuga, desigur, pensiile pe care le vor primi din sistemul public . Numai că, din 1990 şi până în prezent, prin Legislativul României s-au perindat 3.400 de parlamentari, iar numărul acestora va creşte. Mai mult, numai până acum avem peste 2.000 de deputaţi şi senatori care nu se află la „prima experienţă parlamentară“ - peste 100 sunt la al doilea mandat, 27 au deja trei legislaturi la activ, iar 12 sunt de peste 20 de ani în Parlament… adică sunt la al şaselea sau al şaptelea mandat. Și cum în anul 2014 legea dată de Guvernul Boc prin care cumulul pensiei cu salariul a fost abrogată, e simplu de realizat ce sume vor încasa unii deputaţi şi senatori cu vechime în Parlament, mulţi dintre ei luându-şi indemnizaţiile de parlamentar fără a lăsa ceva în urma lor.
 
Și totuşi, legea pe care şi-au votat-o fără să clipească şi fără să o tot amâne prin ştiu eu ce sertare prăfuite prevede acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă, care se acordă pentru cel mult trei mandate: 1.500 de lei pentru un mandat, 2.300 de lei pentru două mandate şi 4.400 de lei pentru trei mandate.

Însă aceste sume vor fi acordate din bugetele Senatului şi Camerei Deputaţilor, bugete asigurate tot din taxele şi impozitele plătite de fraierul contribuabil… De cei care muncesc, nu mimează munca, de cei care abia se descurcă de la o lună la alta cu salariile prăpădite, plătite, la timp sau nu, de către un privat ale cărui pretenţii cresc invers proporţional cu leafa plătită angajatului.
 
Chiar şi aşa, parlamentarii noştri au demonstrat că au tupeu, dar nu şi cap. Asta pentru că, în contextul în care tot mai mulţi români sunt plătiţi cu salariul minim pe economie indiferent de studii, experienţă sau profesionalismul dovedit, alţii nu au un loc de muncă, iar majoritatea tinerilor - adevărata forţă de muncă - preferă să lucreze în străinătate, nu văd de unde vor avea fondurile necesare acordării acelor pensii speciale pentru parlamentari. Aşa că, în timpul rămas până la „preschimbarea“ sau nu a mandatului de parlamentar, deputaţii şi senatorii ar trebui să gândească legi care să permită dezvoltarea reală a economiei şi, implicit, creşterea numărului locurilor de muncă… Măcar pentru a-şi asigura fondul din care să li se plătească pensiile speciale meritate pentru prestaţia specială pe care au avut-o.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 505

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 504

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 515

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 406

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 491

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 714

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 457

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 800

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 454

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 812

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 638

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 900

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 487

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 766

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 996