Editorial Industria nunţilor sau cum ni se vinde visul de a fi prinţesă în cea mai fericită zi din viaţa unui cuplu

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la câtă bătaie de cap vine la pachet cu „fericitul eveniment“ al unei nunţi, câte cheltuieli şi câtă alergătură presupune pregătirea pentru acea zi unică - cea mai fericită - din viaţa unui cuplu, mă întreb serios dacă merită investiţia.
 
Nunţile mari, fastuoase, înseamnă pentru fericiţii organizatori mai bine de un an de pregătiri, timp în care trebuie să contracteze principalele servicii fără de care nunta n-ar fi nuntă - restaurant, muzică, serviciile de stare civilă şi cununie religioasă, fotograf şi cameraman care să prindă în imagini fericirea momentului, rochia miresei şi costumul mirelui, dar şi acele mărunţişuri care au rolul de a lăsa impresia fiecărui invitat că a participat la nunta perfectă.
 
Nu vreau să critic obiceiurile româneşti şi nici nu spun că viziunea mea despre nunţi este cea mai bună, însă, când văd problemele pe care le au viitoarele mirese, zău că mi se pare că în „cea mai fericită zi“ din viaţă e cam greu să te mai bucuri cu adevărat de eveniment. Asta pentru că văd pe grupurile de Facebook dedicate mireselor şi miresicilor toate problemele pe care le au viitoarele doamne: domnişoarele au nevoie de recomandări pentru candy bar, fruit bar, servicii de fum greu, pahare handmade pentru mire si mireasă, daruri sau mărturii pentru invitaţi, artificii, manichiura pentru mirese, coregrafi pentru dansul mirilor şi câte şi mai câte… Bine că a trecut moda eliberării în zbor de porumbei albi în ziua nunţii…
 
Păi, cu toate aceste lucruri care trebuie urmărite în ziua nunţii, cum ai putea, ca mireasă, să te mai bucuri de moment, de prieteni sau de familia care îţi este aproape, când trebuie să ţii evidenţa tuturor lucrurilor pe care le-ai cumpărat, în spiritul consumului excesiv în care suntem împinşi cu toţii? Am auzit de atâtea ori mirese care spun că nu îşi amintesc mai nimic din ziua nunţii, pentru că totul a fost pe fugă, că stresul şi emoţiile au fost atât de puternice, încât mă întreb la ce foloseşte toată această agitaţie pentru marele eveniment.
 
Există o întreagă industrie a nunţilor, industrie alimentată, pe de o parte, de cei care promovează ideea că orice fetiţă visează la ziua nunţii, că trebuie să fie cea mai fericită zi din viaţa unei femei sau a unui cuplu, că totul trebuie să fie perfect în acea zi, că mireasa trebuie să fie o prinţesă, care vor să facă profit din această activitate, şi, pe de altă parte, de miresele care şi-au asumat aceste idei.
 
Şi dacă nu credeţi ce vă spun, vă invit să vizitaţi o vreme aceste grupuri dedicate viitoarelor mirese… vă garantez că vă veţi distra şi veţi privi altfel acest eveniment.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizarea unei petreceri - diferitele etape

23 Feb 2024 440

RETROSPECTIVĂ 2023 An plin de nunți și copii. Iată ce evenimente mondene au avut loc în acest an

30 Dec 2023 742

Primăria Constanța închiriază corturi de la o firmă din Argeș

13 Jul 2023 966

Credite garantate de stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. Anunțul premierului de Ziua Familiei

15 May 2022 1183

CNSU Noi măsuri de relaxare începând cu 1 iulie. Nunți cu sute de invitați și concerte cu 2.500 de participanți

24 Jun 2021 2123

Guvernul a aprobat ca evenimentele private să poată fi desfășurate în restaurant până la ora 2.00

03 Jun 2021 2882

Oficial despre interzicerea evenimentelor private (nunți, botezuri și mese festive)

13 Oct 2020 3672

S-a dat alarma la pompieri. A luat foc localul unei faimoase cântărețe

14 Dec 2019 2354

Acţiunile Poliţiei Locale Constanţa. Nuntaşi, amendaţi după ce au amplasat un cort între blocuri

21 Sep 2018 1601

În atenţia viitorilor miri şi mirese. Târgul Ghidul Miresei vine la Constanța. În ce perioadă va avea loc

06 Mar 2018 2013

evz.ro HUZUR pe bani publici. PAVILIONUL EXPOZIȚIONAL din Mamaia, un mastodont construit după vrerea lui Nicușor Constantinescu, pentru nunți și cumetrii ale apropiaților PSD

01 Feb 2017 4196

Fotoreportaj Viitoarele mirese constănţene se pregătesc pentru cea mai importantă zi din viaţa lor (video)

09 Apr 2016 4913

Eveniment ajuns la cea de-a XIII-a ediţie CCINA Constanţa te ajută să organizezi o nuntă de vis (galerie foto)

07 Apr 2016 4270

CCINA Constanța organizează Târgul pentru nunți, ediția a XIII-a

05 Apr 2016 2949

Nunți de aur – serbate de Dragobete, la Medgidia

22 Feb 2016 2391