Editorial Miss Remontada! Simona noastră, Barcelona Spaniei

Nu va fi uitat prea curând meciul din sferturile de finală de la Roland Garros dintre Simona Halep şi Elina Svitolina. Precum vicecampioana Spaniei, FC Barcelona, care s-a calificat miraculos în sferturile Ligii Campionilor, după 6-1 cu PSG (care câştigase cu 4-0 în tur), şi constănţeanca noastră a avut o „remontada“ de senzaţie, renăscând precum pasărea Phoenix şi obţinând o calificare în semifinale de care se vorbeşte pe tot mapamondul în termeni elogioşi.
 
Condusă cu 1-0 la seturi şi cu 5-1 în setul secund, Simona a revenit incredibil, ducând parţialul al doilea în tie-break, unde a salvat o minge de meci, iar apoi reuşind să câştige setul! După care, plină de încredere, a distrus-o pe ucraineancă în setul decisiv, în care s-a impus cu 6-0.
 
Probabil că Svitolina va avea coşmaruri multe nopţi după meciul cu Halep de la Paris, însă nu ar fi singura în această situaţie; jucătoarea de 25 de ani a mai făcut victime în circuitul WTA printre adversarele care erau pe punctul de a câştiga în faţa ei. Şi australianca Sam Stosur a avut minge de meci, în acest an, la Miami, dar a sfârşit prin a fi învinsă de Simona. Iar acum trei ani, la Doha, Kaia Kanepi s-a aflat în aceeaşi situaţie. Era la o minge de a câştiga, însă învingătoarea s-a numit Halep.
 
Victoria cu Elina Svitolina a fost una a ambiţiei, a puterii mentale şi a hotărârii de a nu ceda, orice s-ar întâmpla şi în orice situaţie periculoasă s-ar găsi. Acesta este capitolul la care Simona Halep se arată redutabilă. Acesta este detaliul care face diferenţa între sportivi şi marii campioni.
 
Aflată pe locul patru în ierarhia mondială, Simona a jucat ieri în semifinale la Roland Garros cu a treia situată în clasamentul WTA, Karolina Pliskova. Am scris aceste rânduri înainte de partidă, însă, oricare urma să fie deznodământul, convingerea mea rămâne aceeaşi: Simona Halep a ajuns la nivelul care să-i permită câştigarea unui turneu de Mare Şlem şi să devină numărul unu mondial. A venit şi timpul ei.
 
Atunci când se află în plenitudinea forţelor, fiind ferită de probleme medicale, Simona Halep luptă ca nimeni alta. Spiritul ei de luptătoare e admirabil, dând naştere şi la astfel de minuni precum cea din partida cu Svitolina! Miss Remontada a lovit din nou. Meciul de fotbal FC Barcelona - PSG s-a repetat în tenis, arătând de ce sportul e atât de frumos. Pentru că graniţa dintre agonie şi extaz e uneori imperceptibilă.

UPDATE: Simona Halep a reușit un nou meci de poveste și s-a calificat în finală la Roland Garros, învingând-o pe Karolina Pliskova cu 6-4, 3-6, 6-3.     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 338

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1060

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 847

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1195

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 838

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 733

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1592

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 810

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4335

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 691

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 955

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1491

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 726

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 696

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1435