Editorial Murim pe trecerea de pietoni. Pe autostradă. Pe trotuar. Legile-s pentru „regii şoselelor”?

În România, azi, se moare peste tot. Nu ai nicăieri siguranţa că pleci de undeva şi ajungi unde ţi-ai propus. Pe trotuar te calcă vreun şofer teribilist care vrea să ocolească o pisică rebelă sau un maidanez şi încearcă, aşa cum explică la poliţie, să le evite, căci i-au apărut, brusc, în faţă. Pe trotuar te calcă orice şofer nebun.

La fel şi pe trecerea de pietoni, te omoară orice şofer.
Care, după aia, dacă are un avocat bun, te scoate şi vinovat că erai pe trecerea în cauză şi nu pe cealaltă, pe unde tocmai trebuia să ajungă şoferul nostru.
 
La semafor? Ce semafor? Ce culoare verde? Nimic, nene. Şoferul teribilist este cel care are mereu dreptate. El este, aşa cum îşi zice şi se autodenunţă, „regele şoselelor”. Pe autostradă. Pe autostradă este limită de viteză în România. Limită de viteză? Ce-i aia? Cum adică limită de viteză? El circulă cu cât vrea. Cât ţine maşina. Dacă mai bea ceva, poate merge şi mai tare.
 
El este „regele şoselelor”. Pentru el nu există lege. Nicio lege nu-i poate face nimic. Până constată legiuitorul că este vinovat, el este nevinovat. Şi în timpul ăsta mai calcă pe cineva. Şi tot aşa, până constată legiuitorul că este vinovat, el este tot nevinovat.
Şi anii trec.
 
„Regele şoselelor” face victime continuu. Oooo! Nu mai vorbesc dacă „regele” este fiul unuia dintre potentaţi. Fiu de senator, de deputat, de şef de poliţie, de judecător, de cârciumar, de dezvoltator imobiliar, de patron de fructe şi legume, al unui traficant de cine ştie ce. Atunci, situaţia se schimbă radical. „Regele şoselelor” rămâne perpetuu cu această ştampilă. Lui chiar nu i se poate întâmpla nimic. Că de-aia e „rege”. Este intangibil.
 
Vremea trece, lumea uită, iar legea devine o barieră.
Pe care unii o sar, alţii trec pe sub ea şi boii împing la lege. Pardon: la barieră. La legea armonizată la cele europene.
Iar noi ne consolăm cu ideea că unde-i lege, e tocmeală.