Editorial Problema locurilor de joacă din Constanţa, fără rezolvare. Autorităţile tac mâlc şi se fac că nu văd. Până când, nu se ştie

Un subiect despre care s-a scris, se scrie şi, cu siguranţă, se va mai scrie de multe ori îl reprezintă problema locurilor de joacă din Constanţa. Cu toate acestea, autorităţile se fac că nu văd nimic şi trec cu vederea toate sesizările primite, atât de la părinţi, cât şi de la alte autorităţi.
 
În continuare, spaţiile din cartierele constănţene unde zac, ca abandonate, câte un tobogan şi un leagăn, distruse de timp şi de nepăsarea autorităţilor, reprezintă un pericol pentru copiii care nu au alte locuri în care să-şi petreacă timpul liber.
 
Cazul din Bucureşti unde o fetiţă de zece ani s-a rănit grav într-un loc de joacă destul de bine întreţinut ar trebui să le dea mult de gândit autorităţilor de la malul mării. Liniştea continuă totuşi să planeze asupra acestui subiect.
 
Directorul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, Horia Constantinescu, a încercat, zilele trecute, să găsească o soluţie împreună cu autorităţile locale pentru această problemă, dar s-a lovit de nepăsarea celor cărora le-a cerut ajutorul. Mai exact, i s-a spus, sec, să depună o cerere scrisă şi să aştepte soluţionarea.
 
Având în vedere că nici reprezentantul unei instituţii a statului nu a avut mai mult succes în încercarea de a rezolva această problemă, este greu de crezut că un cetăţean oarecare al acestui oraş ar avea mai mulţi sorţi de izbândă.
 
Până atunci, părinţii din Constanţa se văd nevoiţi să străbată distanţe destul de mari pentru a ajunge cu micuţii în parcul Tăbăcărie, unde este un loc de joacă mai arătos decât celelalte spaţii de acest gen din oraş.
 
Nici aici situaţia nu este roz, multe dintre leagănele şi toboganele puse la dispoziţia copiilor fiind destul de uzate şi, pe alocuri, prost întreţinute. Menţionăm aici anvelopele foarte uzate, dar şi unele părţi din lemn care s-au rupt din cauza uzurii.
 
Cât de costisitor ar fi oare să se investească în astfel de spaţii în Constanţa? Chiar aşa de mult ar sărăci bugetul local dacă s-ar face un efort financiar pentru copiii care nu au spaţii de joacă? Mulţi copii sunt nevoiţi să se joace prin parcările dintre blocuri şi să se aleagă cu mustrări din partea vecinilor nemulţumiţi că le sunt atinse autoturismele.
 

Oare până la alegerile următoare se vor găsi soluţii şi pentru această problemă sau constănţenii vor fi şi atunci amăgiţi cu promisiuni care vor fi apoi date uitării?
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 278

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 420

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 440

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 680

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 381

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 520

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 634

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 572

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 583

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 440

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 534

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 747

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 501

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 846

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 494