Editorial Problemele constănţenilor vs interesul autorităţilor

Relativ recent, am aflat că municipalitatea ne-ar pregăti un nou festival. Festivalul gogonelelor mărunţite sau al nisipului jilav, al valurilor înspumate ori al cerului senin.... nici nu contează cum îi spune. Tot aia! Deoarece, pentru noi, constănţenii obişnuiţi, mai degrabă ne-ar atrage, încânta, delecta acţiuni oarecum inedite pentru oraş, cum ar fi... trotuarul asfaltat. Ori locul de joacă reabilitat. Ori chiar parcul nou creat. SF-uri la malul mării, nu?
 
Cu cât stau şi mă gândesc mai bine, ajung la concluzia că, deşi istoria se repetă, puţini sunt cei dispuşi (ori dăruiţi cu suficientă minte) să înţeleagă ceva din ea. Păi de festival aveam noi nevoie? Adică nu am transmis oare suficiente semnale cum că noi, constănţenii obişnuiţi, am rămas îngreţoşaţi de ideea de festival „graţie“ fostei administraţii?
 
Până când cred oare reprezentanţii municipalităţii că merge placa „pâine şi circ“ la noi? Pachete şi spectacole.
 
Nu zice nimeni, e bine că se fac şi lucruri de genul ăsta. Dar până să avem de ce să ne bucurăm efectiv, până să avem ce anume celebra, nu mai bine, domnilor politicieni locali, ne asfaltaţi şi nouă nişte străzi? Nu mai bine reabilitaţi nişte locuri de joacă sau faceţi unele noi? Nu mai bine, cu banii pentru festival, construiţi nişte parcări? Rezolvaţi problemele cu iluminatul public? Faceţi nişte trotuare, ba chiar nişte străzi (am auzit că în cartierul Compozitorilor adesea mergi direct cu bărcuţa acasă când plouă)? Nu era bine să fi rezolvat înainte de a ne da peste cap la spectacol şi problema lipsei parcurilor din oraş? Nu mai bine rezolvaţi treaba cu „biscuiţii“ din peninsulă, care s-au crăpat şi deteriorat inacceptabil de mult pentru un termen de folosinţă aşa de scurt?
 
Nu mai bine creaţi şi posibilitatea persoanelor cu handicap locomotor de a traversa străzile şi bulevardele în siguranţă?
 
Mai vreţi? Că idei mai am de îmbunătăţiri prin urbe. Şi nu mi-au venit noaptea când nu puteam dormi. Sunt realităţi de care noi, constănţenii obişnuiţi, ne lovim mereu, dar de care dumneavoastră nu vă pasă. Dumneavoastră credeţi că avem nevoie de festivalul papagalilor cu pene. Sau cum s-o numi.
 
Un sfat: faceţi un sondaj printre oamenii care trec pe stradă întâmplător. Întrebaţi-i ce ar alege între un festival local ori ca suma respectivă să fie alocată renovării unei secţii din spital (zic şi eu, dar puteţi întreba şi de asfaltat, parcări, trotuare, parcuri, spaţii de joacă). Ghiciţi răspunsul?
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 Vergil Chițac, candidatul PNL pentru Primăria Constanța – “Pe 27 septembrie, trebuie să ieșim la vot! Dacă vrem să scăpăm de actuala administrație, trebuie să dăm un vot util” (video)

11 Sep 2020 3604

#alegerilocale2020 Candidatul PNL pentru primăria Constanța, Vergil Chițac - ”Determinarea mea este evidentă. Nu există niciun blat PNL-PSD. Este ridicol”! (video)

29 Aug 2020 3846

Primăria Constanța „Echipele acționează în permanență pentru a remedia toate problemele cauzate de vântul puternic” (galerie foto)

04 Aug 2019 1934

Editorial Scuzele lui Făgădău nu scot oraşul din beznă!

01 Mar 2017 3911

Parcurile din Constanţa colcăie de ţânţari! Primarul Făgădău sugerează să folosim creme şi spray-uri cu substanţe repelente (documente)

28 Jun 2016 5393

Scrisoarea lui Mazăre Ce promite primarul dacă se descentralizează Portul Constanţa. Iată conţinutul integral al misivei (document)

25 Apr 2014 4520