Editorial Protestele în România, la ordinea zilei! Sănătatea, din nou în stradă

Aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018, renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice sunt doar câteva dintre nemulţumirile celor din Sindicatul Sanitas.
 
Aceştia anunţă că vor continua acţiunile de protest prin organizarea unui miting şi a unui marş, în data de 19 octombrie, urmând ca, ulterior, să se decidă, în cadrul Consiliului Naţional, data la care vor declanşa greva generală în sistemul sanitar.
 
Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice, plafon care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaţilor; acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă întregului personal din Sănătate şi Asistenţă socială, inclusiv personalului tehnic şi administrativ; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din aceste domenii, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creşterii salariale de 25% prevăzute în lege; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.
 
Toate organizaţiile membre ale Federaţiei Sanitas au înaintat memorii instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, dar şi instituţiilor internaţionale, în care au indicat gradul de nemulţumire din sistem. Pe 2, 4, şi 6 octombrie au fost pichetate Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, iar pe 19 octombrie vor fi organizate un miting şi un marş, urmând ca, ulterior, Consiliul Naţional să decidă asupra datei la care se va declanşa greva generală în sistemul sanitar.
 
De altfel, protestele în România sunt la ordinea zilei. Păcat că cei de la conducere se fac că nu văd problemele cu care se confruntă cei care ies şi vor ieşi în strada! An de an!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeni revoltați Ce proteste au avut loc în anul 2021. Numeroase acțiuni pe final de an

01 Jan 2022 1636

Editorial Sănătatea nu renunţă la proteste. Cine are de suferit cel mai mult

05 May 2018 2499

Grevă generală în sistemul sanitar. Angajații din sănătate amenință că vor întrerupe lucru

19 Apr 2018 2995

Miting al sindicatelor din Sănătate în Capitală. Participă câteva mii de oameni. Sunt prezenți și sindicaliști din Constanța. Lista revendicărilor

19 Oct 2017 2353

SANITAS pichetează astăzi sediul Ministerului Sănătăţii

29 Nov 2016 1965

Zi decisivă pentru sindicaliştii Sanitas Până când va continua greva generală în spitalele constănţene? (galerie foto)

01 Nov 2016 2202

De luni, grevă generală în spitalele din țară. Peste 2.900 de sindicaliști protestează la Constanța

28 Oct 2016 2202

Aproape 3.000 de sindicalişti SANITAS de la Constanţa au susţinut greva de avertisment! Se pregătesc de grevă generală? (galerie foto)

20 Oct 2016 2295

Peste 3.500 membri Sanitas din Constanţa continuă acțiunile de protest

12 Oct 2016 2616

Comunicat de presă - Sindicatul Sanitas Constanţa

12 Oct 2016 2079

UPDATE 2. „Vrem să fim corect plătiţi, nu să ne umiliţi“ Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii

04 Oct 2016 2587

Federaţia Sanitas din România a pichetat astăzi Parlamentul României

20 Apr 2016 2403

Salariile din sănătate pot creşte cu 10 %

28 Jun 2014 2324

Litoral TV Sindicaliștii din Sănătate amenință cu noi proteste

16 Jun 2014 1888