Editorial

Editorial Respect, Feri Predescu. Colega noastră a învins un sistem. Şi a redat încrederea în presă

Jurnalista din Constanţa Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, a câştigat la CEDO. Asta a fost ştirea de ieri care a entuziasmat opinia publică din Româna.
 
Nemulţumiţii împotriva atotputernicilor zilei, politici şi nepolitici, au ajuns să-şi dea mâna şi să coalizeze împotriva unui sistem care ar fi vrut să fie deasupra tuturor.
Şi care ar fi vrut să nu se spună nimic despre cei ce-l alcătuiesc: potentaţii zilei.
Care nu suportau criticile, chiar dacă erau sau sunt adevărate.
Ei, atotputernicii, acceptau şi acceptă doar pe cei care se gudură.
Care miaună pe lângă ei gen „Vai, ce tunsoare aveţi!“, „Ce ţinută aveţi“, „Ce pantofi aveţi! De unde i-aţi luat?“ etc.
 
Ei bine, Feri a vorbit la televizor şi a spus ce trebuia să spună: adevărul.
Adevărul care doare şi pe care nu îl suportă mulţi.
Şi-atunci, s-a dezlănţuit un întreg angrenaj împotriva ei. De o complexitate uriaşă. Dar şi samavolnic.
Nimeni nu s-a gândit, atunci, că peste hotare, la CEDO, cei de acolo nu vor fi la fel de sensibili la atotputernicii de la Constanţa.
Acolo, la CEDO, s-a înţeles mai bine ce s-a vrut la Constanţa.
Şi s-a schimbat complet macazul.
Cu mare întârziere, dar cu efectul neaşteptat de unii şi neaşteptat de alţii.
 
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanţa, condamnată în 2007 de o instanţă din România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată. Mazăre a cerut şi a primit despăgubiri de peste 50.000 de lei de la jurnalistă, după o decizie a justiţiei române, care, aşa cum a stabilit ieri CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului. Pledoaria avocatului APADOR-CH, care a reprezentat-o la CEDO pe Feri Predescu, a făcut apel, printre altele, şi la precedentul Mazăre şi Cumpănă contra României, în care CEDO i-a recunoscut fostului jurnalist Radu Mazăre libertatea de exprimare, în 2004. 
 
Această decizie a dat şi va da multă putere presei care spune adevărul. Şi care nu lucrează la comandă.
A redat independenţa presei şi a redat forţă libertăţii de exprimare.
Pentru toate astea, RESPECT, FERI PREDESCU!
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnată în România pentru că l-a criticat pe Radu Mazăre, victorie la CEDO Ce-i transmite Feri Predescu fostului primar al Constanţei

03 Jul 2017 9890

Jurnalista din Constanţa, Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, a câştigat la CEDO

27 Jun 2017 205779

Judecătoarea Beatrice Mariş vrea la Curtea de Apel

28 Jun 2016 1386

O femeie transportată de urgenţă la spital Cadru medical de la Centrul pentru Persoane cu Deficienţe Mintale Techirghiol agresat de pacienţi

28 Feb 2016 7342

Arnold, în instanţă cu Borcea, Camboianu şi alţii Dosarul „retrocedărilor suprapuse“, trimis spre rejudecare la Constanţa (rechizitoriu)

02 Dec 2015 3433

Un om care inspiră excelenţă şi demnitate Jurnalista Feri Predescu, la ceas aniversar

05 May 2015 2089

#citeşte! Ziua mea de Constanţa

16 Nov 2014 1839

Radu Mazăre întinereşte pentru că mustaţa i se înnegreşte

10 Nov 2014 1086

Jurnalista Feri Predescu, la ceas aniversar

05 May 2014 2113

Prietenii i-au adus un ultim omagiu Constănţeanu Ilie Şerbănescu a fost condus azi pe ultimul drum

18 Nov 2013 2605

Despre frumuseţe, dăruire, forţă, excelenţă Cine sunt femeile de poveste ale Constanţei

08 Mar 2013 4811

Feri Predescu a fost avertizată că va fi dată afară din TVR din motive politice

25 Jan 2013 3006

Guvernul pregătește Portul Constanța pentru Mazăre. Un contract de două milioane de euro a fost atribuit unui sponsor al PSD-ului

26 Nov 2012 1109

Este ziua lui Feri Predescu

05 May 2012 2591

La mulţi ani, Feri Predescu!

05 May 2011 2131

Halal comportament!„Voronin de Constanţa" se întoarce (video)

09 Feb 2011 3008

Feri Predescu, lovită de un jandarm

18 Jan 2011 2064

A doua oara la „Libertatea de exprimare si libertatea presei" Mazare si singurul ziar de opozitie din Constanta, in Raportul Departamentului de Stat al SUA

15 Mar 2010 1309

Feri Predescu a luat premiul „Radu Capone"

05 May 2009 1081

Cazul Mazare - Feri Predescu, in raportul privind libertatea de exprimare

04 May 2009 1482

Nimeni, nimic, nicicand despre libertatea presei

04 May 2009 1036

Beatrice Maris, the judge who takes a land as a gift from Mazare (photo gallery)

14 Apr 2009 1532

Beatrice Maris, judecatoarea cadorisita de Mazare cu teren (galerie foto)

25 Mar 2009 16723

Basescu nu urmeaza calea lui Mazare

11 Mar 2009 712

Numar unic dosar (Numar in format vechi) 2405/212/2006 (12769/2006)

29 Dec 2008 407

Numar unic dosar 2052/118/2008

29 Dec 2008 570

Judecatorii si „Politia Gandirii". „Fratele cel Mare" vegheaza

22 Dec 2008 697

„Presei nu ar trebui sa-i fie teama pentru ca avem un partid in spate"

18 Dec 2008 892

Iordache (PNL) despre Feri „Pentru niste opinii, nu e logic sa fii tarat in instanta"

17 Dec 2008 760

Aurelia Lapusan „Condamnand un jurnalist la plata unor sume aberante este o dovada a dispretului"

17 Dec 2008 2148

Filisan „Este un pumn bagat in gura ziaristilor independenti"

16 Dec 2008 2938

Daniel Iancu „Nu cred ca Feri ii va plati lui Mazare"

15 Dec 2008 2049

Manafu „Hoardele de avocati ale lui Mazare au fost mult prea puternice"

15 Dec 2008 1117

Tucan „Feri este verticala, spre deosebire de alti ziaristi"

13 Dec 2008 693

Toni Grecu „Sunt alaturi de orice jurnalist condamnat din motive de cenzura"

12 Dec 2008 589

Ai vrea sa scriu ceva „incendiar" despre tine?

12 Dec 2008 521

Sprijinul pentru Feri se transforma intr-o „actiune umilitoare"

12 Dec 2008 670

Mihai Tatulici „Mazare a vrut sa ne arate cat de tare este el si cat de mici suntem noi"

12 Dec 2008 773

„Cu bucurie ii voi da niste bani lui Mazare, prin intermediul lui Feri"

11 Dec 2008 1524

Florin Chilian „Sper ca pe Mazare nu l-a ametit aerul rarefiat al puterii"

11 Dec 2008 543

Floriana Jucan, surprinsa de verdictul cazului „Feri Predescu"

10 Dec 2008 5202

Laszlo Kallai „Mazare sa-si aduca aminte ca a baut cafele pe banii ziaristilor"

10 Dec 2008 725

Cristian Topescu „Sper ca Feri sa isi gaseasca dreptatea"

09 Dec 2008 607

Mircea Toma „Strangem bani impotriva lui Radu Mazare"

09 Dec 2008 830

Jurnalistii doneaza bani pentru Mazare

09 Dec 2008 1534

Jurnalistii doneaza bani pentru Mazare

08 Dec 2008 545

Mazăre, „acest Robin Hood al Constanţei"

08 Dec 2008 711

„Pentru că Feri a avut un punct de vedere diferit, a fost sancţionată"

08 Dec 2008 545

Huidu „Ştim cu toţii cine este Mazăre"

08 Dec 2008 1325

„Feri - un etalon de corectitudine"

06 Dec 2008 839