Editorial

Editorial Români curajoşi sau inconştienţi? Zeci de oameni, în pericol de înec în acest sezon estival

„De ce este România altfel?“, întreba istoricul Lucian Boia în cartea sa lansată în anul 2012. De ce? Poate pentru că suntem un popor de răzvrătiţi şi avem „rebeliunea“ în sânge. Am dat dovadă de ea în '89 şi dăm dovadă şi în prezent. Atunci au murit eroi, astăzi mor inconştienţi.
 
De ce nu putem respecta regulile? Steagul în culorile roşu şi galben semnifică prezenţa salvamarului. În funcţie de starea mării, a vântului sau a curenţilor, sunt adăugate steagul galben, care ne arată că marea este agitată, iar scăldatul este permis doar înotătorilor experimentaţi, sau steagul roşu, care interzice complet scăldatul.
 
De la an la an, apar tot mai multe cazuri de înec. Poate pentru că generaţiile trecute care au trăit o parte a vieţii în perioada comunistă ştiau să respecte regulile sau le era impus să le respecte. Nu există legi care să facă mai uşoară misiunea salvamarilor şi care „să sperie“ cetăţeanul. Nu există sancţiuni pentru doritorii de adrenalină care subestimează autoritatea salvamarilor şi intră în mare în ciuda avertizărilor.

Marea îşi cere tributul 

Marea, care a devenit la propriu neagră, a făcut 18 victime (până acum) în acest sezon, iar alte persoane au fost scoase la limită din apele învolburate.
 
Salvamarii au dus muncă de convingere cu oamenii aflaţi pe plajă, aşa cum un părinte îşi fereşte copilul de un lucru rău care se poate întâmpla. Inconştienţa acestor indivizi pune în pericol şi vieţile altora. Vă reamintesc de cazul de la Mangalia, unde o femeie şi-a pus în pericol copilul aventurându-se în valurile mării. Din fericire, nici ea, nici copilul nu au păţit nimic, şi asta datorită salvatorului Adrian Ciureanu, un tânăr de 30 de ani care şi-a sacrificat viaţa pentru ca ei să mai vină şi la anul la mare.
 
Pentru ca aceste evenimente nefericite să nu se repete, salvamarii cer ca plajele să fie închise atunci când este arborat steagul roşu. Rămâne de văzut câte vieţi va mai lua marea până când autorităţile vor lua măsuri în această privinţă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Persoana în pericol de înec în Mamaia Nord! (galerie foto+video)

21 Sep 2017 918

Persoană în pericol de înec la Eforie Nord

10 Sep 2017 454

UPDATE. Două persoane în pericol de înec pe plaja din Mamaia. Unul dintre tineri a murit. Tatăl acestuia a sperat într-o minune (galerie foto-video)

02 Sep 2017 1877

UPDATE. Alertă la Costinești. O persoană este în pericol în largul Mării Negre, în zona epavei (galerie foto + video)

29 Aug 2017 1109

70 la sută dintre participanţii la sondaj vor ca salvamarii să plece acasă când se ridică steagul roşu, de pericol de înec

28 Aug 2017 1173

Fenomenul curenților din Marea Neagră. Cum să ne ferim de înec

27 Aug 2017 677

Sunteţi de acord cu ideea ca, atunci când se înalţă steagul roşu, de pericol de înec, salvamarii să plece acasă?

21 Aug 2017 5658

Cinci persoane în pericol de înec astăzi pe litoral, la Eforie, Neptun și Constanța. Victimele au ajuns la spital

19 Aug 2017 1481

UPDATE. Sfaturile salvamarilor ignorate de turiștii teribiliști. Încă două persoane în pericol de înec la Olimp și Eforie Nord. Elicopterul SMURD chemat în ajutor

17 Aug 2017 1051

Două persoane în pericol de înec la Costineşti

17 Aug 2017 727

Alte două persoane în pericol de înec pe litoral

11 Aug 2017 637

UPDATE Persoană în pericol de înec în staţiunea Jupiter!

09 Aug 2017 1105

UPDATE Alertă la Eforie Nord. Mai multe persoane sunt în pericol de înec pe plaja Belona și la Debarcader

07 Aug 2017 1971

UPDATE Bărbat, înecat pe plaja Modern. Avea 58 de ani

31 Jul 2017 1362

Alertă la Gura Portiţei. O fetiţă de şase ani în pericol de înec în piscină. Elicopterul SMURD este la intervenţie (galerie foto+video)

30 Jul 2017 1662

Update Scafandrii ISU au reluat cautările băiatului de 15 ani, dispărut în apele mării din zona plajei de la Vadu

30 Jul 2017 1750

UPDATE Alertă la Vadu şi la Mamaia pentru persoane aflate în pericol în apă

09 Jul 2017 1918

UPDATE. Alertă la Eforie Sud şi la Vama Veche. Două persoane s-au înecat în mare. Marea este foarte agitată

04 Jul 2017 3201

Marea Neagră îşi cere tributul Trei cazuri de înec, azi, la Năvodari şi Eforie Nord (galerie foto+video)

27 Jun 2017 14363

UPDATE 2 Tată şi fiu se află în pericol de înec, în Eforie Nord

27 Aug 2016 1056

UPDATE 4. Un copil a rămas orfan de tată Intervenţie în Saturn pentru salvarea unei familii în pericol de înec

27 Aug 2016 1447

Editorial Cinste lor! Salvatorii care ţin în viaţă Sănătatea

18 Aug 2016 900

UPDATE Alte trei persoane în pericol de înec! Intervenţie la Neptun

13 Aug 2016 811

UPDATE 4. Final tragic O persoană se află în pericol de înec la Saturn! (galerie foto + video)

13 Aug 2016 3893

UPDATE5. Una dintre victime a murit. Două persoane în pericol de înec la Neptun (galerie foto)

20 Jul 2016 1167

Un adolescent de 17 ani a fost la un pas de înec, la Neptun

14 Jul 2016 890

UPDATE. Două persoane, în pericol de înec pe lacul Techirghiol! (video)

06 Jul 2016 2154

UPDATE Alertă în Portul Constanţa! Un bărbat, în pericol de înec (galerie foto + video)

06 Feb 2016 1407

Calvarul continuă Doi turişti, în pericol de înec la Eforie

10 Aug 2015 993

Pericol de înec Valuri uriaşe şi curenţi puternici în Marea Neagră!

25 Aug 2014 1286

UPDATE. Adolescentă de 14 ani, moartă la Spitalul din Constanţa Fata de 14 care s-a înecat în mamaia Nord nu a mai putut fi salvată

27 Jun 2014 1983

Pericol de înecPatru persoane au căzut de pe pasarela din Mamaia

10 Mar 2014 2686

Siguranta copilului la piscine. Pericolul inecului

05 Jul 2013 2172

La un pas de moarte

07 Aug 2012 969

Pericol de înec pe lacul Razelm

16 Jul 2011 785

Click! Pepe a salvat-o de la inec pe fiica lui Adrian Enache!

10 Feb 2010 370

A crescut pericolul de inec in mare dupa cutremur

08 Aug 2009 1812

O eleva din Roman, la un pas de inec in tabara de la Eforie Sud

25 Jul 2005 753