Editorial Sportul mic aduce rezultate mari

Într-o perioadă în care, în sportul constănţean, atât în cel din municipiu, cât şi în cel din judeţ, au dispărut ori dispar echipe de tradiţie (la baschet, la volei, la fotbal), alte grupări să chinuie să rămână în viaţă, iar problemele financiare sunt pe zi ce trece mai mari, din mediul rural ori din unele oraşe vin multe veşti bune.

Localităţi precum Mihail Kogălniceanu şi Cumpăna sau oraşe precum Ovidiu au adus marea performanţă, tradusă prin titluri naţionale ori chiar europene! Toate aceste isprăvi au un numitor comun: sprijinul acordat de autorităţile locale. Când spui Mihail Kogălniceanu, gândul te duce în primul rând la Taekwondo şi rugby. Sport olimpic, Taekwondo este la el acasă la Mihail Kogălniceanu, care a făcut din Clubul Sportiv Comunal una dintre cele mai puternice grupări de gen din ţară. 

Cu titluri naţionale în palmares, cu şase Cupe ale României strălucind în vitrina cu trofee, CSC Mihail Kogălniceanu a lansat luptători mari, ultimul fiind Ovidiu Trifan (16 ani), care a ieşit, recent, campion european de juniori şi ocupă locul 16 în lume şi 8 în Europa. El concurează acum pentru CSA Steaua Taekwondo Bucureşti, dar se pregăteşte mult timp la Mihail Kogălniceanu, acolo unde face şi liceul. Sportivii din localitatea constănţeană au adunat medalii, inclusiv de aur, şi de la Campionatele Balcanice. Lor li se alătură, pe podiumul performanţei, tinerii rugbyşti, „Muşchetari” atent selecţionaţi şi pregătiţi, care au devenit campioni ai României. Revenind la Taekwondo, o tânără sportivă din Mihail Kogălniceanu, Maria Butcaru (11 ani), a fost inclusă în grupa de elită a unui club din Suedia, ţară în care luptătoarea s-a mutat cu familia sa.

Alături de Mihail Kogălniceanu, în linia I a rugby-ului juvenil se află şi Cumpăna, şi Ovidiu, care au cucerit medalia de aur în acest an pe plan naţional, la categoria de vârstă până în 10 ani, respectiv până în 14 ani. Autorităţile locale au ştiut să marcheze şi să sublinieze cum se cuvine aceste performanţe, prin festivităţi deosebite, premiindu-i şi evidenţiindu-i în faţa întregii comunităţi locale pe micii eroi. Pentru copii e extrem de motivant să vadă că li se acordă o aşa de mare importanţă, iar munca le e apreciată pe măsura efortului şi a rezultatelor. 

La Năvodari, cu sprijinul autorităţilor locale, divizionara secundă de rugby CS Năvodari s-a clasat, onorant, pe locul trei în campionat, la doar al doilea sezon de prezenţă în Divizia Naţională. Nu trebuie uitate nici promovarea, în premieră, a Săgeţii Năvodari, în Liga 1 de fotbal, pe 30 mai 2013, ori rezultatele bune ale sportului de la Cernavodă. 

În condiţiile în care aria de selecţie pentru sport se restrânge văzând cu ochii, iar tentaţiile lumii moderne şi cele ale vârstei câştigă tot mai multe meciuri, îndepărtând copiii şi tinerii de sportul organizat, din săli şi de pe stadioane, să sprijini sportul local este extrem de benefic. Şi acest sector dă naştere la campioni, recordmani, nestemate şi medalii, iar judeţul Constanţa este un exemplu bun în acest sens. 
    
   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Puşti-minune al sportului constănţean Astăzi e ziua de naştere a lui Cristian Pletea

28 May 2015 2611