Editorial Tragedie pe calea ferată! Se caută răspunsuri! Tardiv! Cinci suflete au pierit

O tragedie a avut loc joi dimineaţă pe calea ferată. Un tren care circula pe ruta Bucureşti - Constanţa a spulberat, în dreptul haltei Brăneşti, o femeie însărcinată şi pe cei trei copilaşi ai săi. Niciuna dintre victime nu a avut nicio şansă în faţa mastodontului care circula cu aproximativ 160 km/h în zonă.
 
Pe lângă cele cinci suflete care au pierit pe loc, accidentul a făcut şi victime colaterale. De departe unul dintre cei mai afectaţi de accidentul teribil a fost mecanicul locomotivei, care a rămas marcat de incident. A reuşit să ducă trenul în siguranţă la destinaţie, unde, cu ochii în lacrimi, a povestit filmul accidentului.
 
I-a rămas întipărit în memorie cum tânăra femeie şi-a luat pruncii de mână şi a sărit în faţa trenului. Nu a avut nicio şansă să evite impactul. După accident, a dat mai multe declaraţii în faţa anchetatorilor, care trebuie acum să desluşească iţele încurcate ale evenimentului ce pare a fi o sinucidere.
 
Până la finalul anchetei, mecanicul va trebui să mai povestească de câteva ori filmul accidentului, aşa că nu se ştie când va putea scăpa de această povară teribilă sau dacă va putea scăpa vreodată.
 
Alte victime colaterale ale acestui accident au fost şi cele câteva sute de călători din trenul care îi ducea spre locul destinat petrecerii vacanţei. Tot din cauza accidentului, au ajuns pe litoral cu întârziere.
 
Revenind la gestul terifiant al femeii însărcinate care şi-a luat cele trei fetiţe de mână şi s-a aruncat în faţa trenului, după accident, mulţi dintre cei care au cunoscut-o s-au grăbit să-şi dea cu părerea cu privire la drama prin care trecea aceasta.
 
Majoritatea dintre ei ştiau de problemele cu care se confrunta; cu toate acestea, nu s-au grăbit să o ajute să depăşească situaţia. Chiar şi faptul că era însărcinată şi că nu îşi dorea să aducă pe lume copilul era cunoscut de rude şi de apropiaţi, dar nimeni nu a ajutat-o cu o vorbă bună şi un sfat pentru a lua o decizie bună.
 
Abia după tragedie s-au găsit multe voci care să-şi dea cu părerea şi să pună diagnostic peste diagnostic în acest caz.
 

Trist! Cinci suflete au pierit într-o secundă, cinci suflete care puteau fi salvate dacă cineva observa la timp şi-i venea femeii în ajutor. După tragedie, o mie de vorbe un ban nu mai fac! Nu mai contează nici sfaturile specialiştilor care îşi dau cu părerea în mass-media.
 
E greu de crezut că femeia nu a dat în ultima vreme niciun semn care să prevestească faptul că intenţionează să comită un gest fatal. Grav este că, dacă aceasta a dat un astfel de semn, nimeni nu s-a înghesuit să o ajute. Poate alta era soarta celor trei fetiţe acum...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 384

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 585

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 540

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 560

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 417

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 505

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 724

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 469

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 810

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 463

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 823

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 655

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 919

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 497

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 780