Editorial Tu pentru ce te trezești dimineața?

Ovidiu Ștefan Moișanu este unul dintre numeroşii tineri din România care au crescut cu ideea că pot schimba ceva.

Deși a primit multe palme de la viață, nu a renunțat și a continuat să creadă în el și să-și iubească țara. Până într-o zi, când a recunoscut: „Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţară minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec, până nu îmi pierd minţile. Acum, la sfârşit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu ştiu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de tine şi nu mi-am imaginat cum aş putea există în afara ta. Cele mai frumoase momente din viaţă le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune şi rele, e aşa datorită ţie. Dar şi cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.
Şi nu te înţelegeam de ce erai atât de înverşunată împotrivă unui tânăr ce doreşte să fie mai bun pentru a produce pentru tine. (...) Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţă în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.“

Acesta este un fragment din „scrisoarea de despărțire“ a unui cetățean român de țara sa, de România. Pe numele său Ștefan Moișanu, tânărul are un CV impresionant. Dar a ales să se mute cu afacerile în altă țară. Nu este pur și simplu o renunțare. Și nici măcar un gest de lașitate. Pentru că, atunci când știi că țara ta e minunață, dar nu e chip să răzbați, îți ești dator ție însuți cu o încercare. Iar plecările sunt grele. Nu cred că a rămâne este un gest de putere în acest caz. Îți trebuie foarte mult curaj să te hotărăști, după mai bine de un deceniu de încercări, că este mai bine să încerci și în altă parte.

Ca mulți alţi tineri, Ștefan Moișanu aude mereu că așa e peste tot, că așa sunt oamenii, că nu ai cum să schimbi ceva și că mai bine lași capul în jos și faci treaba care ți se dă de făcut și urmezi regulile pe care toți ceilalți le-au urmat până acum. Cred că generația noastră, mai mult decât cele anterioare, are bine împământenită ideea că trebuie să îți placă ceea ce faci. Și atunci, continui să îți setezi ceasul să sune în fiecare dimineață, convins fiind că, într-o zi, vei aduce acea mare schimbare.

Prin natura lor, semenii vor încerca să te tragă în jos. Și totuși, ca orice tânăr care se trezește zilnic crezând că într-o zi va face o diferență, va schimba ceva, te uiți la cei din jur și vezi că toți au o luptă a lor, gânduri care îi macină seara și care îi macină dimineața, poate guri de hrănit și multe vise îngropate. Și îți promiți că tu nu vei fi așa, că vei lupta până când vei aduce schimbarea aceea. Și, într-o zi, te trezești, deschizi calculatorul și citești:

„Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii ca, atunci când sunt furnizori, să nu livreze, atunci când sunt clienţi, să nu plătească, atunci când le împrumuţi bani, să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Şi pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să ştii. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Şi ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi ştiu mai puţină carte, dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burţile şi sunt într-un permanent război.“

Asemeni lui Ștefan Moișanu, mulți tineri se trezesc și au impresia că îşi duc singuri lupta și că, probabil, nu vor schimba nimic, dar speră și merg mai departe.

Tu te trezești dimineața pentru a face o schimbare? Pentru ca un tânăr ca Ștefan Moișanu să nu mai simtă că trebuie să plece din țara sa? TU pentru ce te trezești?