06 Feb, 2009 02:53
1826
Stefania CHERMANEANU
Dacă tot se spune
despre medici că iau şpagă, şi de multe ori sunt băgaţi cu toţii în aceeaşi
oală, zilele trecute am făcut un material prin care lansam întrebarea dacă au
fost puşi vreodată în situaţia de a da.
Mizam pe transparenţa
celor intervievaţi, bineînţeles. Nu ceream nume, ci doar situaţii concrete. Din
păcate, o singură persoană a avut curajul să spună că da, s-a aflat în postura
de „şpăgar". Sinceritate demnă de apreciat. Interviurile m-au pus puţin pe
gânduri. Pentru că nu spun că vreunul dintre medicii intervievaţi, majoritatea
dintre ei ajunşi pe funcţie de conducere, s-ar fi pretat la aşa ceva, dar, după
cum au declarat, nu au fost tentaţi niciodată să dea un ban pentru a-şi rezolva
nişte probleme. Utopic, după părerea mea. În condiţiile în care toată lumea se
plânge că dă. Şi nu puţin. Şi eu am fost tentată să dau. Nu în spital, pentru
că am avut norocul de a cunoaşte secţiile doar prin prisma muncii pe care o
fac. Ci la facultate, unei secretare prea comode, spre a-mi completa o foaie
matricolă de care aveam nevoie urgent. Dar mai mult m-a enervat atitudinea ei,
şi am renunţat. Spre bucuria mea şi a altor studenţi, la o lună, a fost dată
afară.
Revenind la subiect,
îmi e destul de greu să cred că, şi în calitate de medic, nu a fost pus
vreodată în postura de a da şpagă. Asta în condiţiile în care în 99% dintre
cazuri lumea acceptă. Acord tacit între medic şi pacient. O obişnuinţă pe care
medicii o neagă, pentru că ei neagă şi faptul că ar fi dat vreodată, nu că ar
fi primit. Adevărul este că s-a ajuns în stadiul în care doctorul, cu menţiunea
că există şi excepţii chiar în Spitalul Judeţean, nu trebuie să pretindă nimic,
dar se simte bolnavul. Urmează anestezistul, asistenta de pe o tură, asistenta
de pe cealaltă etc. O rudă apropiată de-a mea este internată. Iar aseară am
asistat la o discuţie în care se vorbea despre cât trebuie dat, dacă ajunge,
dacă nu ajunge. Nu pentru că ar fi cerut doctorul, ci pentru că aşa se ştie că
se face. Nu pentru că a spus doctorul, ci pentru că îţi doreşti ca persoana internată
să se întoarcă acasă sănătoasă şi nu într-o stare mai gravă decât ai adus-o. A
cui e greşeala? Dacă se poate vorbi de greşeală în acest caz. Mă gândesc că
ne-a intrat în obişnuinţă, a devenit un tic: al celui care dă şi al celui care
ia.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: