Editorial Lecția de dobrogenism a Profesorului


Aș vrea să scriu cât mai ordonat , așa - să încapă într-o pagină de ziar -, despre Gheorghe Dumitrașcu. Despre Profesorul, aplecat cu acribie spre sufletele tinerilor, învățându-i să fie buni români, despre  istoricul cufundat în arhive, scotocind după valorile perene ale neamului,  despre  parlamentarul virulent, cu o voce pe care o mai poartă încă mulți în memoria auditivă pentru că tuna ori de câte ori spunea răspicat  adevărurile timpului, susținând cu devotament interesul național.

Despre strădaniile lui de a face o universitate la Constanța, visul atâtor generații de înaintași, despre colaborările lui inconfundabile risipite în publicațiile  noastre la orice chemare.

Despre Omul Gheorghe Dumitrașcu, sensibil, înflăcărat,  romantic,  vulcanic, lovit de unii dintre ai lui mișelește, pe la spate, pe care-i ierta mereu înțelegându-le micimea.

Gheorghe Dumitrașcu  era generos,  suflet ales, iubitor, dăruit oamenilor.

Ce a reprezentat Gheorghe Dumitrașcu în viața Dobrogei?

Greu de estimat acum, sub imperiul emoțiilor și al lacrimilor. Vor mai trece anii, alte generații vor inventaria enorma operă a istoricului și vor înțelege, cu siguranță, adevărata valoare a scrierilor sale.  

Cred că cea mai frumoasă lecție pe care ne-a lăsat-o Gheorghe Dumitrașcu este dobrogenismul pe care ni l-a predat în fiecare zi, picurându-ne în suflete iubirea pentru aceste locuri și pentru acești oameni, țăranii lui. Citindu-i  articolele, studiile, însemnările  despre   oameni,  localități, vechime, tradiții înțelegi mai bine, te molipsești până la devoțiune de acest inconfundabil spirit al locului.
Prin Gheorghe Dumitrașcu Nisipari, satul din buza Medgidiei, a rămas în legendă,  dar și Constanța, și  Dobrogea toată.

Îi suntem datori lui Gheorghe Dumitrașcu. Fiecare din noi și toți împreună. Nu am știut să-l prețuim cum se cuvine atunci când s-ar fi bucurat copilărește pentru orice gen de recunoștință. A oferit și obrazul celălalt când detractorii au crezut că-l înving public. Rănit, a știut să treacă mai departe. Și a visat la un timp când vom fi mai buni, mai uniți, mai adevărați. Precum țăranii lui, dobrogenii adunați aici, pe pământul ars de așteptări, sub semnul muncii, respectului și al iubirii de oameni.

  La revedere, Profesore!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dobrogea rurală de la sfârșitul secolului XIX, prezentată într-un volum lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 1483

Volumul „Spațiul rural dobrogean la sfârșit de secol XIX. Chestionarele Densușianu" va fi lansat joi la Biblioteca Județeană Constanța

21 Feb 2023 1237

„Dobrogea este misiunea mea” Șase ani de la decesul istoricului și politicianului Gheorghe Dumitrașcu

17 Jan 2023 1385

IN MEMORIAM. 83 de ani de la nașterea istoricului dobrogean, prof. Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2022 1817

#DobrogeaDigitală Gheorghe Dumitrașcu, la cinci ani de la „marea trecere”

17 Jan 2022 3508

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România Acordarea Premiului „Gheorghe Dumitrașcu” lui Ion Moiceanu și Constantin Cheramidoglu

27 Sep 2021 2565

82 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți istorici dobrogeni, Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2021 3955

Iorghiana 150 – sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România Elevi și profesori tulceni, într-o manifestare de suflet şi simţire românească

01 Jul 2021 3507

Compania care vrea să construiască pe locul fostului Hotel Continental, din Constanța, se pregătește de dezvoltare și promovare imobiliară în oraș

02 Feb 2021 3962

Patru ani fără Gheorghe Dumitrașcu, proful de istorie a generații întregi de elevi şi studenţi (25 septembrie 1939 - 17 ianuarie 2017)

18 Jan 2021 3701

#citesteDobrogea „Dobrogea este misiunea mea”, a fost convingerea fermă a regretatului Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2020 4494

In memoriam Gheorghe Dumitraşcu - trei ani de la „marea trecere”

17 Jan 2020 4279

Gheorghe Dumitraşcu - istoric, om politic şi profesor

27 Nov 2019 5851

Mormântul lui Gheorghe Dumitrașcu a fost vandalizat. Ieri, profesorul ar fi împlinit 80 de ani! (galerie foto)

26 Sep 2019 2543

O viaţă în slujba istoriei 80 de ani de la naşterea regretatului profesor Gheorghe Dumitraşcu

25 Sep 2019 3400