RATC-ul joacă după cum vrea Mazăre

Deşi a precizat că îşi doreşte ca RATC-ul „să meargă pe nişte principii sănătoase”, controalele aspre anunţate şi ieftinirea iluzorie a biletelor, de la 1,75 lei la 1,5 lei (culmea este că măsura ieftinirii a fost prezentată ca nefirească de edil - „cea mai importantă măsură pe care o vom lua, deşi pare puţin deplasată sau nefirească (?!), este nu să creştem preţul biletului şi să scădem preţul biletului”, susţinea Radu Mazăre, pe 24 mai, în urma protestelor angajaţilor RATC), par a fi mai degrabă soluţii de falimentare a Regiei sau de menţinere a societăţii în stadiul actual de funcţionare pe principiile deloc sănătoase „ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”.
Am auzit că la Lugoj primarul municipiului a introdus gratuitatea în transportul public prin subvenţionarea acestuia pe principiul că transportul public este un serviciu al comunităţii. La Constanţa, Primăria condusă de Radu Mazăre nu a reuşit, până la această dată, să rezolve o problemă stringentă şi anume subvenţionarea transportului elevilor, aceasta în condiţiile în care majoritatea elevilor au părinţi care cu greu fac faţă costurilor învăţământului aşa-zis gratuit.
Interesant este că Mazăre, cu susţinerea verbală a unuia dintre consilierii săi, Temur Ibraim (fostul lider de sindicat al RATC, cel care a fost forţat de grevişti să-şi dea demisia din funcţia de lider), a adus în discuţie la şedinţa Consiliului Local Municipal din data de 18 iunie, ideea privatizării RATC. „Dacă nu reuşim în patru, cinci, şase luni, vin şi propun privatizarea cu controlul Consiliului Local asupra preţului biletului şi cu păstrarea subvenţiei”, a avertizat Mazăre. Tot edilul a fost mai puţin categoric, la final de şedinţă, când a declarat că „Sunt câteva măsuri pe care le-am luat astfel încât să se însănătoşească societatea; (n.r. dacă nu) vă cumpără un neamţ, un evreu... Eu zic că în câteva luni RATC ajunge pe linia de plutire”, a conchis Mazăre.

Ezitarea edilului în privinţa organizării unui licitaţii internaţionale pentru privatizarea RATC-ului este cât se poate de firească. Un privat va dori să obţină profit, iar menţinerea preţului biletului la 1,5 lei şi a numărului
actual de angajaţi nu credem că vor fi agreate de niciun investitor serios, care va căuta prin modernizarea transportului public, profitul.

Ameninţarea cu privatizarea RATC este mai degrabă un mod prin care pot fi reduşi la tăcere salariaţii Regiei, cei care nu a văzut pusă în practică niciuna din revendicările lor şi anume: majorarea salariilor cu 60%, acordarea sporului de vechime, a sporului de muncă grea, a primelor de vacanţă şi a tichetelor de masă şi desfacerea contractelor de muncă a următorilor - şef de autobază Gevat Bari, şef Corp Control Cornel Marin, şef Birou Administrativ Nicolae Vatră şi directorul adjunct Dumitru Coiciu (fost director general).

Mazăre susţine că l-a schimbat din funcţie pe Coiciu din cauza managementului defectuos şi a explicaţiilor hilare date cu privire la greşelile comise, când de fapt Coiciu nu a făcut decât să schimbe funcţia de director general cu cea de director adjunct al RATC.

La cum decurg lucrurile, „resuscitarea” Regiei, cerută de greviştii, care, după negocierile purtate cu edilul Radu Mazăre, par a fi uitat, peste noapte, de revendicări, este, la această dată, la fel de iluzorie ca ieftinirea biletelor şi schimbarea conducerii RATC.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 353

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1715

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 594

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 603

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 513

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 350

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 571

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 607

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 523

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 841

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1440

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 826

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 509

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 674