USL nu mai există pentru primari

„Primarii comunelor anului 2013 sunt sub demnitatea celor de dinaintea anului 1989, această «graţie» DEMOCRAŢIEI, bazată pe principiul DESCENTRALIZĂRII promovate de către cei care au fost duşi la guvernare cu strădania primarilor care au căutat să mobilizeze cetăţenii în acordarea votului celor în care chiar credeau că vor binele comunelor noastre”. Aşa sună conţinutul unui document-protest al anului 2013 remis presei de primarii încă în funcţie.

Şefii de autoritate locală şi-au retras astfel susţinerea pentru Guvernul USL.

USL nu mai există pentru primari, formaţiunea politică a încetat să mai reprezinte soluţia salvatoare. Nota de plată pentru guvernarea uselistă acuzată de „subminarea capacităţii administrative a comunelor” prin aprobarea unor „legi absurde” nu va întârzia să apară. Se apropie alegerile pentru revizuirea Constituţiei, precum şi cele europarlamentare sau prezidenţiale, iar primarii nu mai sunt dispuşi să-şi mobilizeze electoratul ca altădată.
Se anunţă chiar şi greve în administraţia publică locală, şi aşa lăsată fără atribuţii prin ordonanţele de urgenţă privind insolvenţa, Codul fiscal, fondul funciar sau administrarea păşunilor.
Cea mai mare durere a primarilor, „gangrena” provocată de actuala guvernare, o reprezintă pentru şefii de autoritate locală problema primarilor, aproape o mie la nivelul întregii ţări, care au fost declaraţi incompatibili de ANI întrucât au făcut parte din Adunările Generale ale societăţilor de utilitate publică în interesul comunităţii! Aceştia sunt trimişi acasă nu pentru vreo infracţiune, ci pentru că o lege aberantă nu le permite să facă parte din AGA de la societăţile de utilitate publică.

„DEZILUIZA ESTE GENERALĂ”, scriu, precum redăm, cu litere mari, în documentul-protest, primarii din toată ţara. Aşa se întâmplă când iluziile create sunt prea mari, iar măsurile luate de un Guvern instalat în urmă cu 15 luni fac exact ceea ce s-a promis în campania electorală că nu se va face. Acest lucru este valabil nu numai pentru primari, ci şi pentru restul cetăţenilor.

Interesant este de ce actualul Guvern îşi doreşte să-i trimită acasă pe primari? Oare actualii şefi de autoritate locală şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de asemenea declarat incompatibili de ANI, nu mai sunt la fel de interesanţi în contextul mult trâmbiţatei reorganizări teritoriale?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 451

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 393

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 299

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 316

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 701

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 422

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 397

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 378

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 466

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 705

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 350

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 405