12 ani de puşcărie pentru că ar fi furat din Spitalul Judeţean şi din Policlinică



Trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa, Ionel Z., de 42 de ani, a fost condamnat. Bărbatul a fost acuzat că ar fi furat un portofel din Policlinica cu plată, situată pe strada Ştefan cel Mare, precum şi o borsetă din Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.
 
Mai mult decât atât, cetăţeanul a fost acuzat şi de efectuarea de operaţiuni bancare în mod fraudulos.
 
Ionel Z. a fost deferit Justiţiei de procurorii DIICOT Constanţa aproape de jumătatea lunii iulie 2015. După câteva termene, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din cadrul Tribunalului Constanţa, l-a condamnat pe individ la pedeapsa finală de 12 ani. De menţionat că bărbatul, care în prezent se află în stare de arest preventiv, a fost găsit vinovat pentru aproape 20 de fapte (furt, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic).
 
Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu a admis acţiunea civilă formulată de părţile civile şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 21.000 de lei cu titlu de daune materiale.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 416

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 719

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 929

Scandal în holul Unităţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean Constanţa! S-a lăsat cu o trimitere în judecată, după șase ani de anchetă

13 Mar 2024 1120

Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Cine poate participa

05 Mar 2024 1627

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2446

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 829

Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident pe varianta Ovidiu (FOTO)

15 Feb 2024 1334

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa face angajări! Sunt mai multe posturi scoase la concurs

13 Feb 2024 1571

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

12 Feb 2024 2189

Consiliul Județean Constanța achiziționează servicii de verificare tehnică pentru construirea noului spital „Mama și Copilul”

02 Feb 2024 942

Imaginea zilei! La un pas de tragedie! Incredibil unde s-a oprit o ambulanță SMURD după impactul cu un autoturism în zona bisericii Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavril”din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1747

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, la ora bilanțului! Peste 76.000 de pacienți tratați în 2023

10 Jan 2024 714

Licitație la Spitalul Județean din Constanța! SIG MED SRL va asigura transportul sanitar al pacientilor (hemodializă) (DOCUMENT)

08 Jan 2024 852

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1515