Accident A2 La Spitalul Sf. Pantelimon mai sunt internați trei răniți, la Floreasca - șase

carambol pe autostrada soarelui din cauza cetii dense 613555La Spitalul „Sf. Pantelimon" din Capitală au mai rămas internați trei răniți în accidentul rutier care a avut loc sâmbătă pe autostrada A2, a precizat, potrivit Agerpres, managerul unității sanitare, Gheorghe Popescu.

Este vorba despre un bărbat de 22 de ani, cu politraumatism, contuzie splină, fractură falanga distală mâna stângă, ce se află sub supraveghere la Secția ATI, un bărbat de 35 de ani care are o plagă scalp și o femeie care a fost transferată de la Spitalul Județean Ilfov, în vârstă de 56 de ani, care are fractură pol inferior rotulă stânga, fractură deschisă genunchi stâng, a fost internată la Ortopedie și va fi operată.

Potrivit managerului unității medicale, celelalte două persoane aduse la Spitalul "Sf. Pantelimon" au refuzat internarea.

În schimb, la Spitalul de Urgență Floreasca se mai află internați șase răniți în accidentul de sâmbătă.

"Doi răniți sunt în stare gravă, au suferit politraumatisme. Este vorba de o femeie care se află pe Secția de terapie intensivă și un bărbat în sala de operație. Alți patru răniți se află internați pe secții în stare stabilă", a declarat, pentru AGERPRES, medicul Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 256

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1250

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1067

Trafic îngreunat seara trecută pe Autostrada A2 București-Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1261

Un șofer fără permis a fost implicat într-un accident pe A2 Constanța-București! Autoutilitara pe care o conducea era furată

02 Feb 2024 870

Porniți la drum? Aflați cum se circulă în această dimineață pe autostrada A2 București-Constanța

01 Feb 2024 660

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe autostrada A2 București – Constanța

02 Jan 2024 802

Atenție șoferi! Circulația rutieră este oprită pe autostrada A2 București-Constanța. Ce s-a întâmplat

06 Dec 2023 1050

IGPR InfotraficTrafic oprit pe A2 București-Constanța

06 Dec 2023 568

UPDATE! Accident rutier pe autostrada A2 București-Constanța! Un ansamblu auto s-a răsturnat

06 Dec 2023 1100

Trafic aproape blocat la bariera de la Fetești, din cauza unui accident (VIDEO)

01 Nov 2023 1415

Accident mortal Constanța azi Oficial de la IPJ Constanța, despre accidentul de pe A4, unde un motociclist a murit (VIDEO)

30 Oct 2023 11981

Accident mortal Constanța UPDATE. Un motociclist a murit în urma unui eveniment rutier pe autostrada A4 (FOTO+VIDEO)

30 Oct 2023 7725

Accident pe Autostrada A2 București-Constanța! O autoutilitară încărcată cu marmură s-a răsturnat

23 Oct 2023 1074

Stiri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe A2! Un microbuz cu pasageri, implicat

16 Oct 2023 2314