UPDATE 2 Accident rutier grav la Ovidiu. Trei persoane au rămas încarcerate (galerie foto + video)

Un accident rutier grav a avut loc, în această seară, pe podul din oraşul Ovidiu. Din primele informaţii, trei persoane ar fi rămas încarcerate. La faţa locului s-au deplasat echipaje medicale de urgenţă, o echipă de descarcerare de la ISU Dobrogea, dar şi poliţiştii de la Rutieră.

Potrivit martorilor, circulaţia în zonă este blocată.

UPDATE 2
Un bărbat în vârstă de 63 de ani care a suferit un traumatism cranian şi toraco-abdominal a fost transportat la spital în această seară, în urma accidentului, transmite purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.

În accident au fost implicate trei autovehicule: un SUV, un Logan şi un microbuz de pasageri care a scăpat doar cu avarii minore.

UPDATE 1
Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, victimele accidentului au fost scoase dintre fiare până la ajungerea echipajului de descarcerare. La faţa locului se află, preventiv, şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Răniţii au fost preluaţi de echipele de paramedicii SMURD şi de echipajele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

De asemenea, din spusele martorilor, se pare că în accident sunt implicate un Logan MCV şi un microbuz de transport persoane.

Reprezentanţii ISU Dobrogea mai spun că o persoană rănită a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 161

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 176

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 581

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 576

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 595

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 761

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 282

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 569

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 531

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 918

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 845

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 234

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 822

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 940

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 767