Acuzaţii grave Bercea Mondial spune că i-a dat bani judecătorului Cristian Deliorga, de la Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu+galerie foto)

Ieri, în faţa judecătoarei Emilia Ganera s-a aflat, în calitate de martor, însuşi Sandu Anghel, care a şocat printr-o declaraţie conform căreia i-ar fi dat bani judecătorului Cristian Deliorga, de la Curtea de Apel Constanţa. „Vreau să fac un denunţ la DNA, să-l denunţ pe Cristian Deliorga. În septembrie 2008 a primit bani să-l scoată pe Florin Anghel, fiul meu, din spatele gratiilor“, a mai spus Bercea. Acesta nu s-a oprit aici şi a susţinut că, tot în 2008, Mircea Băsescu l-ar fi sunat de faţă cu el pe Deliorga, după care Florin Anghel a fost eliberat. De menţionat că tânărul fusese pus în libertate de Tribunalul Slatina.
 
Mai departe, Bercea Mondial a povestit cum ar fi primit Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, din care 300.000 ar fi ajuns la Traian Băsescu. În schimbul banilor, Sandu Anghel ar fi trebuit să fie pus în libertate, însă acest lucru nu s-a concretizat. La scurt timp după condamnarea definitivă a lui Bercea, rudele bărbatului ar fi mers la Mircea Băsescu pentru a-i cere socoteală. În schimbul banilor, Mircea Băsescu le-ar fi dat asigurări că totul se va rezolva, dar trebuie să aibă răbdare.
 
La finalul şedinţei de judecată, timp în care Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a vărsat şi câteva lacrimi, bărbatul l-a salutat pe Mircea Băsescu: „Să trăieşti, năşicule!“. Cu privire la acuzaţiile referitoare la judecătorul Cristian Deliorga, facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere atât de la Curtea de Apel Constanţa, cât şi de la Consiliul Superior al Magistraturii, însă acest lucru nu a fost posibil.             
 
Rechizitoriu:
Trimitere în judecată Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nitescu

02 Feb, 2016 02:31

De unde aveau aceste personaje atâția bani? Câte impozite au plătit pentru Statul român?

Articole asemanatoare

Familia lui Bercea Mondial, condamnată pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Dosarul pleacă de la Constanţa

28 Apr 2016 2333

L-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu Condamnată la Constanţa, familia lui Bercea Mondial cere strămutarea dosarului (rechizitoriu)

28 Apr 2016 2026

Bercea Mondial lansează bombaO parte din bani au ajuns la un judecător din Curtea de Apel Constanţa

30 Jan 2015 2208