Află decizia Tribunalului Constanţa Cum a luat fostul edil din Agigea nouă ani de puşcărie deşi a fost achitat de două ori

Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost achitat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată

Trimis în judecată în octombrie 2007 de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost condamnat, ieri, la nouă ani de închisoare, cu executare. Decizia a fost luată de completul de judecată prezidat de Lucian Lică din cadrul Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Amintim că, în 2007, procurorii DNA au reţinut în sarcina lui Ioniţă infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals intelectual, instigare la două infracţiuni de fals intelectual, două infracţiuni de uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi deturnare de fonduri.

Ieri, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Ion Ioniţă la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri cu consecinţe deosebit de grave, la alţi patru ani pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi la nouă ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, instanţa a încetat procesul penal pornit împotriva lui Ioniţă pentru fals intelectual în formă continuată, pentru instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost achitat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, deoarece lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus precizate. Ion Sandu, persoană fizică, şi Eugenia Leţu, fost funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, au fost achitaţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată deoarece lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii mai sus precizate. Leţu a mai fost achitată pentru fals intelectual în formă continuată deoarece fapta nu există. Mery Gean Bolat, funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, judecată în acelaşi dosar cu Ioniţă, a primit patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Faţă de Bolat, Tribunalul Constanţa a încetat procesul penal pentru fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru ambele infracţiuni. Ovidiu Molceanu Perva, funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, a luat patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Consiliul Local al comunei Agigea, parte civilă

Şi faţă de Perva s-a încetat procesul penal pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, de instigare la fals intelectual în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru aceste infracţiuni. Anca Daniela Istrate, inspector principal de urbanism în cadrul Primăriei comunei Agigea, a primit patru ani de detenţie pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Şi faţă de Istrate instanţa de judecată a încetat procesul penal pentru mai multe infracţiuni, având în vedere intervenirea prescripţiei penale. Monica Popescu, casier la Primăria Agigea, s-a ales cu patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, însă faţă de ea s-a încetat procesul penal pentru câteva infracţiuni deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Nuridan Amet, secretar în cadrul Primăriei Agigea, a fost achitat de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. Tot ieri, Tribunalul Constanţa i-a obligat pe inculpaţii Ioniţă, Bolat şi Popescu, în solidar, la plata sumei de 212.952,4 lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea.

Ce spune DNA ?

Mai mult decât atât, Ioniţă, Bolat, Perva şi Istrate trebuie să plătească în solidar suma de 2.087.248 de lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea. Ioniţă, Popescu şi Bolat au fost obligaţi şi la plata sumei de 515.329 de lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea. Potrivit DNA, în cursul anului 2002, Ion Ioniţă, pe atunci primar al comunei Agigea, ar fi dispus scoaterea din domeniul privat al localităţii a suprafeţei de 31,7944 hectare de teren, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, în vederea soluţionării cererilor formulate de mai multe persoane, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate. Organele de anchetă mai susţin că, în perioada 2000 - 2004, în calitate de primar al localităţii Agigea, „inculpatul Ioniţă Ion, prin încălcarea prevederilor legale, a determinat prejudicierea Consiliului Local al comunei Agigea cu suma de 2.863.029,78 RON (aproximativ 800.000 de euro)”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre asociați este Black Sea Offshore Centre SRL, din Constanța Chemoil Impex SRL și-a schimbat numele și obiectul de activitate

28 Mar 2024 287

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 450

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 456

ISU HarghitaRecomandările pompierilor harghiteni pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de vântul puternic

28 Mar 2024 247

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 552

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 437

Costin Răsăuțeanu deschide listele PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța

27 Mar 2024 827

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1083

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 606

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 498

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 634

Firme Constanța Petroconst SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

26 Mar 2024 464

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, licitație pentru sistematizarea și construirea de șanțuri colectoare

26 Mar 2024 345

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1071

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 451