Anunţaţi când confiscaţi zmeură, pufuleţi şi mere glazurate. Unde eraţi când Adriana Farcaş a fost ucisă la Delfinariu?



Reprezentanții Primăriei Constanța au dat publicităţii ieri un comunicat de presă prin intermediul căruia au anunțat că, urmare a cooperării dintre Inspectoratul de Poliție a Județului Constanţa, Poliţia Locală şi Jandarmeria Constanţa, în staţiunea Mamaia şi municipiul Constanţa se „acţionează permanent pentru siguranţa constănţenilor şi a turiştilor aflaţi pe litoralul românesc“.
 
Acţiunea a vizat, după cum au arătat şi oficialii Primăriei Constanţa, respectarea prevederilor Legii 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
 
„Cu această ocazie s-a acţionat în cinci zone din staţiunea Mamaia, fiind verificate peste 30 de persoane. Totodată, oamenii legii au aplicat 25 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei şi un avertisment, toate în baza Legii 12/1990, confiscând aproximativ 10 kilograme de fructe de pădure (zmeură), peste 350 de produse alimentare (pungi cu pufuleţi, porumb fiert, mere glazurate), sute de articole de plajă (colaci şi veste gonflabile, zmee, pietre ponce, recipienţi din plastic cu nămol), precum şi zeci de articole de artizanat (scoici de mare, coşuri nuiele)“, conform comunicatului de presă remis de Primăria Constanța.
 
Reprezentanţii instituţiei au mai informat că „acţiuni similare se vor derula în toată perioada sezonului estival 2016 pentru creşterea siguranţei turiştilor şi prevenirea faptelor antisociale din staţiunea Mamaia şi municipiu“.


 
Astfel de acţiuni sunt utile şi chiar trebuie intensificate, însă Constanţa are probleme mai mari de rezolvat şi implicit de promovat decât confiscarea zmeurei, a pufuleţilor şi merelor glazurate.
 
Oribila crimă, care a zguduit Constanţa, a avut loc într-o zonă frecvent circulată din Constanţa - Delfinariu. După ce a înjunghiat-o de mai multe ori, atacatorul s-a făcut nevăzut, fiind prins abia după zeci de ore, la Sibiu.
 

Reprezentanţii municipalităţii trebuie să ştie, dacă nu cunosc deja acest aspect, că în timp ce oamenii legii confiscă de pe plajă pungi cu pufuleţi, porumb fiert şi mere glazurate, constănţenilor le este teamă să iasă seara din case. Aceasta pare să fie concluzia unui sondaj de opinie derulat de cotidianul ZIUA de Constanţa în perioada 30 mai - 5 iunie.  

Citește și Sondaj de opinie - Constănţenilor le este teamă să iasă seara din case. „Sunt favorizaţi criminalii, pedofilii şi obsedaţii sexual“

Activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite trebuie oprite, însă rezultatele acestor acţiuni trebuie să „vorbească“ singure.


 
Revenind la comunicatul Primăriei Constanţa, încă de la început se precizează că oamenii legii „acţionează permanent pentru siguranţa constănţenilor şi a turiştilor aflaţi pe litoralul românesc“. În acest context apare întrebarea: Unde erau oamenii legii atunci când Adriana Farcaş a fost ucisă la Delfinariu? 
 
Amintim celor care au uitat că, la finele lunii mai, Adriana Farcaş, de 33 de ani, a fost înjunghiată de 11 ori cu un cuţit, în chioşcul de ziare unde lucra, vis-a-vis de Delfinariu. În zonă nu era nici un poliţist naţional, nici un poliţist local ori vreun jandarm. Singurul care a intervenit a fost Marian Liviu Gurzun, de 24 de ani, din Constanţa, angajat al Diviziei de Pază, care a fost la un pas de a fi şi el înjunghiat, însă s-a ferit în ultimul moment. 
 
După această crimă, redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa au încercat să obţină răspunsuri la întrebările care sunt în continuare pe buzele tuturor constănţenilor în ceea ce priveşte securitatea în cel mai mare oraş al judeţului.
 
Mai mult detalii despre acest subiect pot fi aflate accesând link-urile de mai jos:

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Victor

22 Jul, 2016 10:07

Cand este multa politie pe strada : de ce ? Cand nu este iarasi : de ce ? . Este o utopie sa ai agenti de ordine la fiecare strada si aproape imposibil sa prevezi niste acte criminale mai ales cele spontane .

Articole asemanatoare

Peste 400 de judecători solicită trasferul la alte instanțe! Cine sunt magistrații din Constanța (LISTĂ)

31 Oct 2023 2062

Crima de la Delfinariu Nicolae Filimon, condamnat la 26 de ani de închisoare!

24 Feb 2017 6759

Crimă la Delfinariu! Presupusul autor este nemulţumit de pedeapsă

16 Jan 2017 2717

Nicolae Filimon, condamnat la aproape 30 de ani pentru crima de la Delfinariu

05 Jan 2017 4236

Crima care a şocat Constanţa! Adriana Farcaș, înjunghiată de 11 ori. Unde au fost oamenii legii? Judecata s-a terminat

28 Dec 2016 7042

Crima de la Delfinariu, un nou termen, azi, la Tribunalul Constanţa

23 Nov 2016 2885

Urmează confruntarea cu CS Agigea Când speră SSC Farul că stadionul ar putea intra în reabilitare

04 Nov 2016 3689

Directorul Confort Urban îşi modifică locuinţa! Ce vrea să schimbe Viorel Farcaş în proiectul pentru casă

19 Oct 2016 6402

UPDATE. Crimă la Delfinariu! Nicolae Filimon, adus în faţa instanţei. Niciun avocat nu ar fi vrut să-l apere

12 Oct 2016 3541

Crima de la Delfinariu, în instanțăTribunalul Constanța a decis menținerea în stare de arest a inculpatului

13 Sep 2016 7991

Presupusul criminal al femeii ucise la Delfinariu Nicolae Filimon rămâne după gratii

18 Aug 2016 2957

Crimă la Delfinariu! Adriana Farcaş, înjunghiată de 11 ori. Nicolae Filimon rămâne în arest

09 Aug 2016 3836

Constănţeni, vă simţiţi în siguranţă? Iată câţi bani cheltuieşte Primăria Constanţa pentru „liniştea“ noastră! (documente)

13 Jun 2016 4886

Două săptămâni de la moartea Adrianei Farcaş Ce piese din puzzle-ul crimei de la Delfinariu le lipsesc procurorilor?

09 Jun 2016 3404

Editorial „Dreptatea“ Adrianei Farcaş - 170 de euro pentru criminal, 18 pentru orfane!

02 Jun 2016 16150