Ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul Un deţinut şi-ar fi înjunghiat cu o bucată de oglindă un coleg

 

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă date din documentele magistraţilor cu privire la incidentul ce a avut loc în urma unui conflict spontan în care un deţinut a spart o oglindă şi, cu un ciob, a înjunghiat în gât alt deţinut.
 
Potrivit anchetatorilor, agresorul, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la 19 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. Acesta a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă de la Penitenciarul Tulcea, pentru tratarea unor afecţiuni medicale. Rănitul, în vârstă de 22 de ani, a fost încarcerat pentru furt calificat, având de ispăşit o pedeapsă de şase ani de închisoare. El a fost transferat la Penitenciarul-Spital Poarta Albă de la Penitenciarul Slobozia.
 
La data de 21 octombrie 2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 1.35, într-o cameră de deţinere din cadrul Penitenciarului-Spital Poarta Albă, s-a comis o agresiune asupra unuia dintre deţinuţi.
 
În concret, se sesiza faptul că, în cursul nopţii, „deţinutul P. M., folosind un fragment de oglindă, i-a provocat o leziune în zona gâtului deţinutului I. L. F. Acestuia din urmă i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului de către personalul medical al unităţii de deţinere în care se afla, după care a fost transportat şi internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa“, potrivit rolii.ro

„Retard mintal uşor, cu tulburări de comportament“

„Inculpatul P. M. se află în executarea unei pedepse de 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de omor calificat şi viol, constând în aceea că, în noaptea de 30 octombrie 2009, a ucis-o pe numita A. M., pentru a ascunde comiterea unei tâlhării şi a unui viol comise asupra acesteia. Pe parcursul executării pedepsei, au fost constatate unele probleme de ordin psihic, motiv pentru care, la data de 21 septembrie 2015, a fost internat la Penitenciarul-Spital Poarta Albă, Secţia Psihiatrie cronică, cu diagnosticul «retard mintal uşor, cu tulburări de comportament», la rubrica «motivele internării» fiind trecute «insomnie, inapetenţă, astenie»“, conform documentelor magistraţilor.
 
La data comiterii faptei, în această cameră se mai aflau internaţi şi alţi deţinuţi. Aceştia au fost internaţi în această cameră pe rând, pe parcursul a circa patru săptămâni, astfel că „unii dintre aceştia au reuşit să stabilească între ei relaţii mai apropiate sau chiar relaţii de duşmănie. Este cazul relaţiei dintre inculpatul P. M. şi persoana vătămată I. L. F.“.
 
Din declaraţiile unora dintre persoanele audiate în cauză, „dar mai ales ale inculpatului P. M., rezultă că I. L. F. avea un comportament dominant, cu note agresive, asupra inculpatului, pe care-l tracasa frecvent cu diferite solicitări (unele chiar şi în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale, după cum susţine P. M.). Acest comportament al persoanei vătămate a născut o frustrare puternică în inculpat, care, pe fondul labilităţii sale psihice şi al toleranţei scăzute la frustrare, a hotărât să-i suprime viaţa acesteia“.

L-ar fi înjunghiat în timp ce dormea

„În noaptea de 20/21 octombrie 2015, inculpatul P. M. a decis să pună în aplicare hotărârea de a-l ucide pe numitul I. L. F., folosind în acest scop un fragment de oglindă rupt dintr-una dintre oglinzile montate în toaleta camerei. În acest sens, a consumat mai multe ceşti cu cafea solubilă pentru a rămâne treaz, aşteptând momentul în care toţi ceilalţi din cameră ar fi adormit“, se arată în documentele magistraţilor.
 
„În jurul orei 1.30, constatând că toţi ceilalţi dorm, inculpatul s-a ridicat din pat şi, având asupra sa fragmentul de oglindă ascuns anterior sub saltea şi pe care-l înfăşurase la unul din capete cu o fâşie de pânză pentru a se proteja, s-a apropiat de patul ocupat de persoana vătămată I. L. F. Inculpatul a observat că I. L. F. dormea pe partea stângă, astfel că avea expusă partea dreaptă a gâtului. Inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură în acea zonă (facială dreapta şi latero-cervicală dreapta, secţionându-i artera carotidă externă şi provocându-i o hemoragie puternică). I. L. F. s-a trezit imediat şi a reuşit să se ridice din pat, chiar dacă inculpatul se afla deasupra sa, încercând să-i aplice mai multe lovituri. În continuare, desfăşurarea evenimentelor este neclară, datorită împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, este însă cert că inculpatul i-a mai provocat două leziuni persoanei vătămate, la nivelul hemitoracelui stâng, anterior la baza şi la nivelul regiunii lombare stângi, până când a fost imobilizat de către deţinuţii P. I. şi D. F.“, potrivit sursei citate.

Ce a declarat inculpatul în faţa magistraţilor

Cu ocazia audierii sale, „inculpatul P. M. a recunoscut comiterea faptei, arătând că a luat hotărârea de a suprima viaţa numitului I. L. F. din cauza comportamentului pe care acesta îl avea în raport cu el. Inculpatul susţine că persoana vătămată îl obliga să-i spele obiectele vestimentare, să-i aranjeze patul şi, nu în ultimul rând, în mod frecvent încerca să întreţină relaţii sexuale cu el, sens în care îl trezea noaptea, sperând să-l convingă să consimtă la astfel de acte.
 

Toate acestea l-au adus la o stare de exasperare pe inculpat, care, „cu aproximativ patru zile înainte de comiterea faptei, a luat această hotărâre, planificând modul în care o va pune în aplicare. Astfel, a rupt un colţ din oglinda din toaleta camerei, pe care l-a înfăşurat într-un material textil şi l-a ascuns apoi sub salteaua patului pe care-l ocupa“.
 
„Inculpatul P. M., fiind audiat la termenul de judecată din 22.03.2016, a recunoscut săvârşirea faptei, în modalitatea prezentată în cursul urmăririi penale, susţinând însă că vinovat este şi martorul G. M. C., întrucât acesta i-ar fi pus pastile în cana cu cafea şi, consumând-o, în momentul în care a acţionat, era ameţit, pe de altă parte, că martorul i-a promis, în schimbul suprimării vieţii persoanei vătămate, un carton de ţigări, iar el a acceptat, martorul profitând de starea mai precară din punct de vedere material şi al sănătăţii lui. Totodată, inculpatul a arătat că acelaşi martor i-ar fi sugerat să declare în faţa organelor judiciare că a comis fapta întrucât I. L. F. i-a făcut propuneri cu tentă sexuală şi că tot martorul l-a asigurat că la finalul procesului va rămâne cu aceeaşi pedeapsă pe care o execută în prezent, deoarece toate pedepsele vor fi contopite“, potrivit documentelor judecătorilor.

 
Declaraţiile inculpatului sunt confirmate parţial de declaraţiile martorilor C. M. şi G. C. M., care arată că „I. L. F. îl tracasa frecvent pe inculpat, căruia îi impunea să-i facă diferite servicii, respectiv să-i spele hainele, să-i facă curăţenie şi chiar masaj, de multe ori trezindu-l din somn pe acesta din urmă“.
 
De asemenea, cei doi martori mai arată că „I. L. F. avea un comportament care-i deranja pe ceilalţi ocupanţi ai camerei, întrucât se manifesta zgomotos, cânta, împiedicându-i pe ceilalţi să se odihnească“. Se mai arată că „inculpatul P. M. se afla internat în Secţia Psihiatrie a Penitenciarului-Spital Poarta Albă - tocmai pentru insomnie, ca de altfel majoritatea celorlalţi din cameră. Mai trebuie adăugat şi fondul psihic labil al acestuia, condiţie în care se poate afirma, potrivit procurorului, cu certitudine, că inculpatul a fost animat de un puternic sentiment de frustrare“.

Persoana vătămată crede că a fost victima tentativei la omor

Persoana vătămată susţine că „inculpatul P. M. a fost instigat la comiterea faptei de martorul G. C. M., cu care avusese un conflict anterior. În dovedirea acestui fapt, persoana vătămată arată că l-a auzit într-una dintre zilele anterioare comiterii faptei pe numitul G. C. M. cerându-i lui P. M. să rupă un fragment dintr-una dintre oglinzile montate în toaletă“.
 
De asemenea, arată că „în seara de 20 octombrie 2015 G. C. M. i-ar fi dat 4 - 5 pastile, care, după ce le-a luat, i-au provocat somnul. Crede că a fost victima tentativei la omor întrucât, într-una din zile, i-a surprins pe G. C. M. şi P. M. întreţinând relaţii sexuale într-una din cabinele toaletei, a cărei uşă a forţat-o pentru a vedea ce se întâmplă în interiorul acesteia“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deținut aflat în permisie, înjunghiat în tramvai. Acesta a încercat să atragă atenția unei femei că va fi jefuită

31 Jan 2019 1821

Un deţinut de la Poarta Albă a fost înjunghiat cu o bucată dintr-o oglindă spartă!

21 Oct 2015 1785