Eveniment

Arestat la cererea procurorilor DIICOT Constanţa pentru 29 de zile

Procurorii susţineau în 2010 că „inculpaţii Polifroni Dimu, Safir Marius, Staicu Tudor, Lupuşoru Nicuşor sunt implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA”

Un bărbat de 44 de ani, din Ovidiu, a fost arestat, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Constanţa, la solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa. Coincidenţă sau nu, numele cetăţeanul încarcerat pentru următoarele 29 de zile apare şi în dosarul presupusului furt de ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA. În urmă cu aproape trei ani, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa informau, prin intermediul unui comunicat de presă, că ţeava traversa Ferma nr. 3 Mamaia Sat, „unde se află punctul de lucru declarat al SC PDM Star Exim SRL Constanţa, societatea administrată de Dimu Polifroni. În urma percheziţiei efectuate la fermă, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor au descoperit o cultură de plante ce prezentau suspiciuni a fi cannabis.

Conform datelor puse la dispoziţie de portalul instanţelor de judecată, la data de 8 iunie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrată propunerea de arestare preventivă a lui Marius Safir, de 44 de ani, din Ovidiu. Solicitarea a venit din partea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa şi a fost admisă. Pe cale de consecinţă, Marius Safir a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, de la 8 iunie până la 6 iulie, inclusiv. După cum precizam şi mai sus, numele lui Safir apare şi în dosarul presupusului furt de ţiţei din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA. Concret, la data de 22 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa informa că a propus Judecătoriei Constanţa luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 29 zile, a lui Polifroni Dimu, Tudor Staicu şi Marius Safir, pentru furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, respectiv Nicuşor Lupuşoru, pentru complicitate la furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Procurorii susţineau în 2010 că „inculpaţii Polifroni Dimu, Safir Marius, Staicu Tudor, Lupuşoru Nicuşor sunt implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC Conpet SA, conductă ce traversează Ferma nr. 3 Mamaia Sat, unde se află punctul de  lucru declarat al SC Pdm Star Exim SRL Constanţa, societatea administrată de inculpatul Polifroni Dimu”. „(...) Din cercetările ce s-au efectuat, a rezultat că din incinta Fermei nr. 3 se sustrage combustibil, care, ulterior, este transportat cu autocamionul marca MAN, proprietar fiind Safir Marius, la rezervoarele aflate în incinta fostei SC Munca Ovidiu SA. (...) Tot cu prilejul percheziţiei efectuate la Ferma nr. 3 Mamaia Sat, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor au descoperit o cultură de plante ce prezentau suspiciuni a fi cannabis, fapt pentru care au sesizat BCCO Constanţa, organ competent să procedeze la efectuarea cercetărilor cu privire la acest aspect”, conform magistraţilor.
Decizia luată sâmbătă de Tribunal nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 40 de ani de închisoare în dosarul canabisului din Mamaia Sat! Sentinţa este definitivă

14 Nov 2016 3827

Constănţeanul Dimu Polifroni a luat cu executare!

04 Nov 2016 1348

Trimis în judecată de DNA Dimu Polifroni rămâne în arest. Afaceristul mai este condamnat într-un dosar!

07 Sep 2016 1358

Dimu Polifroni află astăzi dacă iese din arestul preventiv (rechizitoriu)

05 Sep 2016 730

Trimis în judecată de DNA Dimu Polifroni a fost condamnat la 5,6 ani de închisoare (minută)

19 May 2016 1270

UPDATE 1. Exclusiv Dimu Polifroni, condamnat de Tribunalul Constanţa

18 May 2016 1739

Tribunalul Constanţa decide azi libertatea lui Dimu Polifroni

16 May 2016 872

Dimu Polifroni a recunoscut fapta de care este acuzat (rechizitoriu)

11 May 2016 855

Începe judecata faţă de constănţeanul Dimu Polifroni

07 May 2016 646

Trimis în judecată de DNA Constănţeanul Dimu Polifroni rămâne în arest preventiv

13 Apr 2016 728

Date din rechizitoriul procurorilor DNA Cum ar fi acţionat Dimu Polifroni (document)

09 Apr 2016 1399

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA, rămâne în arest preventiv

08 Apr 2016 867

Revista presei locale

02 Apr 2016 1766

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA Ar fi pretins bani susţinând că are influenţă asupra unor procurori

02 Apr 2016 933

Constănţeanul Dimu Polifroni, trimis în judecată de DNA

01 Apr 2016 869

Ce au spus procurorii Anticorupţie atunci când au cerut arestarea constănţeanului Dimu Polifroni (referat propunere arestare)

30 Mar 2016 1661

Anticorupţii „lovesc“ din nou la Constanţa. Dimu Polifroni, dus la arestare (documente)

22 Mar 2016 2716

Constănţeanul Dimu Polifroni, reţinut de procurorii DNA. Iată acuzaţiile

21 Mar 2016 1586

Marius Safir, menţinut sub control judiciar

17 Feb 2016 853

Competiţie în Grecia Scrimera Theodora Sabina Ion, de la CS Farul Constanţa, locul trei la Kids Euro Cup 2015 (galerie foto)

08 Dec 2015 1057

Marius Safir, arestat la domiciliu

23 Jan 2015 1402

Suspect de un viol comis la Tulcea, prins în Vama Veche

05 Sep 2014 888

Dosarul cannabisului din Mamaia Sat, amânat pentru anul viitor

18 Dec 2013 1602

Anunţuri 3 decembrie 2013

03 Dec 2013 1416

Dimu Polifroni, Stelian Polifroni şi Marius Safir, printre inculpaţi Şapte persoane, trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanţa

30 Nov 2013 4172

Polifronie Dimu va fi înmormântat astăzi

10 Apr 2013 1310

Anunţuri 9 aprilie 2013

09 Apr 2013 1848

A plecat dintre noi Dimu Polifronie, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine

09 Apr 2013 1337

Coleg de judecată cu trei constănţeni Când începe procesul lui Gabriel Leonte, director în Parlamentului României

22 Feb 2013 2295

Cine a vrut să-i „facă" pe judecători? Presupusa caracatiţă a influenţei - de la Constanţa, direct în Parlament

21 Feb 2013 2379

Legături puternice la ConstanţaDirector în cadrul Parlamentului României, trimis în judecată de DNA

21 Feb 2013 2306

Poliţistul cu „pile" la Tribunal şi la Curtea de Apel Tumultoasa istorie penală a celor urmăriţi de procurorii DNA

29 Jan 2013 3017

Cu recurs la Curtea SupremăDoi afacerişti din Constanţa şi un poliţist din Prahova, arestaţi pentru 29 de zile

29 Jan 2013 1345

UPDATE Cinci persoane cercetate de DNA Un dosar cu greutate

29 Jan 2013 1565

Afaceristul Dimu, liber ca pasărea

31 Oct 2011 1161

Afaceristul Dimu Polifroni, în recurs cu Poliţia Rutieră

01 Jul 2011 2216

Replica Contrabandistul Dimu Polifroni, in exclusivitate pentru Replica - „Nu sunt vinovat, am picat la mijloc, ca musca in caldare"

02 Sep 2010 838

Sustinut de Dimu PolifroniTalibanii haiducului Hristu Cati (video)

03 Aug 2010 3930

Polifroni si ai lui, pusi in libertate

23 Jul 2010 1878

Replica Instalatia folosita pentru plantatia de cannabis din Navodari a fost adusa bucata cu bucata din Olanda

16 Jul 2010 794

Judecatorii i-au respins recursul lui Polifroni

26 Jun 2010 2192

Replica Cu doi batrani bagati la inaintare - Dimu Polifroni isi facuse rafinarie pentru procesarea titeiului pe care il fura

24 Jun 2010 891

Nicolae Matei a explicat despre ferma de canabis

24 Jun 2010 1893

Dimu Polifroni, arestat pentru o luna

23 Jun 2010 1254

Observator de Constanta Afaceri in stil mare

23 Jun 2010 734

Fabrica de bani, cu canabis si petrol, in ferma lui Polifroni (video)

23 Jun 2010 4120

Propunere arestare preventiva polifroni Dimu, Staicu tudor, Safir marius si Lupusoru Nicusor

22 Jun 2010 2910

Peste 200.000 de miei pregatiti pentru Paste

29 Mar 2008 455

Judecatorii dau liber la furat de combustibil

16 May 2005 1406