Burse şi decontarea navetei Veşti proaste pentru TOŢI elevii din Constanţa! Verdictul judecătorilor



Aproape de finele lunii iulie, Asociaţia Elevilor din Constanţa a chemat în judecată Consiliul Local Municipal Constanţa, pentru neacordarea burselor elevilor, dar şi Ministerul Educaţiei, pentru plafonarea sumelor pentru decontarea navetei. Dosarele au fost înregistrate atât pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cât şi pe cel al Tribunalului Constanţa.
 
Procesul referitor la bursele elevilor a fost repartizat spre soluţionare judecătoarei Loredana Violeta Motoc, din cadrul Tribunalului Constanţa, în timp ce cauza privind decontarea navetei s-a aflat pe masa judecătorului Marius Epure, de la Curtea de Apel Constanţa.
 
Vineri, judecătoarea Loredana Violeta Motoc a admis „excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Consiliului Local Constanţa la emiterea unei hotărâri prin care să fie stabilite cuantumul şi numărul de burse (sociale, de merit, de performanţă şi de studiu) care să fie acordate elevilor înmatriculaţi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa“.
 
De menţionat că excepţia admisă a fost invocată de autorităţile locale.
 
Mai departe, judecătoarea Loredana Violeta Motoc a respins cererea Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în contradictoriu cu Consiliul Local Constanţa, ca fiind lipsită de obiect, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind „obligarea Consiliului Local Constanţa la emiterea unei hotărâri prin care să fie stabilite cuantumul şi numărul de burse care să fie acordate elevilor înmatriculaţi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Magistratul a respins şi cererea Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în contradictoriu cu autorităţile municipale, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind consultarea Asociaţiei pentru elaborarea hotărârilor de consiliu local privind cuantumul şi numărul de burse ce vor fi alocate elevilor înmatriculaţi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Constanţa.
 
Decizia judecătoarei Loredana Violeta Motoc nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Citeşte şi  Dosar cu „vâlvă“ la instanţă - Divorţ cu soţii Strutinsky şi Primăria Constanţa

Tot la finele săptămânii trecute, judecătorul Marius Epure, de la Curtea de Apel Constanţa, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea Asociaţiei Elevilor din Constanţa privind decontarea navetei. Pe scurt, reprezentanţii asociaţiei au cerut Ministerului Educaţiei să emită un nou act prin care naveta elevilor să fie decontată integral, aşa cum a fost decontată până în anul 2013.

Citeşte şi  Se poate, dar nu se vrea? - Asociaţia Elevilor continuă războiul cu Primăria Constanţa. Cer bursele în instanţă (galerie foto)

Amintim că, în luna octombrie, consilierii locali, în şedinţă ordinară, au votat în unanimitate proiectul de hotărâre pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente semestrului I al anului şcolar 2015-2016 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat. Conform proiectului de hotărâre, cuantumul burselor ar urma să fie de: 100 de lei/lună - bursa de performanţă, 25 de lei/lună - bursa de merit, 25 de lei/lună - bursa de studiu şi 75 de lei/lună - bursa de ajutor social. „Pentru bugetul de anul viitor (2016), va trebui să suplimentăm bugetul alocat burselor cu 1,3 milioane de lei, deoarece, în semestrul II, pe lista beneficiarilor vor fi adăugaţi şi elevii din clasele I, a V-a şi a IX-a“, a declarat la acel moment primarul interimar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.  

Citeşte şi  Aleşii locali au votat cuantumul burselor - Ce bani vor primi, lună de lună, elevii constănţeni şi pentru ce merite


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 758

Bursele elevilor din municipiul Constanța, votate de consilierii locali! Cum sunt împărțite acestea (DOCUMENT)

26 May 2023 1612

ZIUA LIVE. Silviu Coșa, prefectul județului Constanța – „Bursele vor ajunge la elevi în fiecare lună, chiar și în mediul rural”!

11 Nov 2022 2138

ZIUA LIVE Ne așteaptă o iarnă grea! Prefectul Silviu Coșa face precizări importante pentru constănțeni (VIDEO)

10 Nov 2022 1822

ZIUA LIVE. Urmează o iarnă foarte grea. Cât de pregătite sunt autoritățile să protejeze populația?

09 Nov 2022 2215

ZIUA LIVE Sorin Mihai, precizări importante despre burse, teste de salivă în școli și vaccinarea elevilor

02 Feb 2022 2066

Asociația Elevilor din Constanța Grevă Japoneză pentru bursa de merit

11 Jan 2022 1827

Asociațiile de Elevi organizează grevă japoneză în această săptămână

10 Jan 2022 1513

Din culisele protestului elevilor din Constanța pentru burse. Elevii nu se dau bătuți!

10 Jan 2022 1855

Editorial Bătaia de joc din învățământul românesc

08 Jan 2022 4177

Elevii protestează Ministerul Educației a modificat media minimă necesară elevilor pentru a primi bursele școlare. Ce spune șeful IȘJ Constanța (VIDEO+DOCUMENT)

07 Jan 2022 2269

Asociația Elevilor din Constanța Protest cu privire la bursele școlare, în fața Ministerului Educației (VIDEO)

06 Jan 2022 1947

Sute de mii de elevi rămân fără bursa de merit. Deputatul Bogdan Bola vrea să introducă în Legea 1/2011 noi criterii pentru acordarea burselor

06 Jan 2022 3682

Asociațiile de elevi solicită asigurarea diferențiată a cuantumurilor minime ale burselor

26 Aug 2021 1431

Elevii constănțeni solicită mărirea burselor. Ce sume propune AEC

21 Mar 2021 1806