Care sunt paşii spre un divorţ rapid şi cât se poate de nedureros. Fără judecători şi fără avocaţi



Faptul că o căsnicie a ajuns la sfârşit poate fi destul de traumatizant pentru ambele părţi, chiar şi în situaţia în care ambii soţi îşi doresc divorţul. Însă ideea de a merge la instanţă şi de a aştepta o veşnicie până la primirea hotărârii de desfacere a unei căsătorii oricum terminate, ideea de a „cheltui bani prin instanţe“ şi de „a te şti“ lumea că ai divorţat îi determină pe mulţi să renunţe sau să amâne să facă pasul eliberator. Cu toate acestea, procedura poate fi una destul de simplă, mai ales acolo unde ambii soţi cad de acord în privinţa desfacerii căsătoriei. ZIUA de Constanţa vă prezintă paşii spre un divorţ rapid şi cât se poate de nedureros.
 
În primul rând, soţii trebuie să cadă de acord în privinţa desfacerii căsătoriei. Anume, dacă ambele părţi sunt de părere că nimic nu mai poate fi făcut pentru a se salva relaţia, atunci pot apela la procedura ce se numeşte divorţ prin acord, prin care se pot evita drumurile la instanţa de judecată, termenele lungi şi publicitatea nedorită. Pe de altă parte, dacă doar unul dintre cei doi soţi doreşte divorţul, iar celălalt nu vrea acest lucru nici în ruptul capului şi nici nu se arată dispus să fie convins a ceda în cele din urmă, atunci doar instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre de desfacere a căsătoriei, în urma analizării probelor de la dosar. Fireşte, asta înseamnă că fiecare dintre părţi trebuie să se „înarmeze“ cu răbdare, ori, mai degrabă, cu nervi de oţel.

Soţii au termen 30 de zile să se răzgândească

Revenind însă la divorţul prin acord, această procedură poate fi parcursă chiar şi atunci când la mijloc sunt copii minori. Pentru evitarea instanţei, cuplul care doreşte divorţul se poate prezenta la orice cabinet notarial de pe raza localităţii unde s-a încheiat căsătoria ori unde soţii au avut ultimul domiciliu comun, dovedit cu acte.
 
În situaţia în care cei doi soţi au copii minori, cererea de desfacere a căsătoriei trebuie însoţită de acte în care se arată punerea de acord a părinţilor asupra numelui de familie pe care îl vor purta după divorţ, stabilirea locuinţei copiilor, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorii, dar şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a minorilor (pensia alimentară). Aceste aspecte pot fi precizate de la bun început, alături de cererea de divorţ, fie în termen de 30 de zile de la depunerea cererii la notar, când cei doi soţi sunt chemaţi la cabinet pentru a-şi exprima personal acordul pentru divorţ.
 
De menţionat că în acest interval soţii se pot răzgândi în privinţa divorţului. Dacă unul dintre cei doi soţi nu se poate prezenta la notar, el poate delega o altă persoană să îl reprezinte, în baza unei procuri notariale întocmite special în acest sens. Schematic, actele necesare pentru divorţul la notar sunt actele de identitate ale soţilor, certificatele de naştere ale soţilor şi ale copiilor minori, dacă este cazul, certificatul de căsătorie şi, respectiv, procura de reprezentare, doar dacă este cazul.

Tarifele notariale

Legea prevede tarife notariale minime pentru această procedură, însă fiecare cabinet notarial îşi poate fixa propriile taxe, ţinând cont de ce spune legea. Astfel, tarifele notariale minime sunt de 650 de lei, în cazul divorţului fără copii, ori 900 de lei, pentru divorţul cu copii minori, sumele acestea fiind onorariul notarului.
 
Mai departe, legalizarea certificatelor de naştere şi de căsătorie porneşte de la suma de 5 lei pentru fiecare act, iar înregistrarea cererii de divorţ al soţilor în Registrul Naţional al Cererilor de Divorţ costă 65 de lei. Totodată, dacă una dintre părţi nu se poate prezenta la notar şi este nevoie de procură, aceasta poate costa de la 70 de lei. Acestor taxe li se pot adăuga şi altele, pornind de la cheltuielile pentru verificarea registrelor naţionale, alte legalizări şi aşa mai departe. Dacă totul merge bine şi soţii sunt de acord cu divorţul şi se pun de acord inclusiv cu aspectele care îi privesc pe copiii minori, notarul va elibera certificatul de divorţ, în prezenţa ambilor soţi.

Divorţ direct la Starea Civilă

O alternativă la divorţul la notar este desfacerea căsătoriei direct la Starea Civilă, însă, potrivit reprezentanţilor Oficiului Stării Civile Constanţa, procedura poate fi parcursă doar dacă cei care divorţează nu au copii minori. În această situaţie, la Constanţa, costul total este de 512 lei, din care 500 de lei reprezintă suma stabilită prin lege pentru toate oficiile de stare civilă, iar cea de 12 lei reprezintă taxa locală stabilită prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.
 
Actele necesare, alături de cererea propriu-zisă de divorţ, sunt: actele de identitate ale soţilor, inclusiv certificatele de naştere şi cel de căsătorie, în original şi copie. După 32 de zile, soţii vor putea veni să ridice certificatul de divorţ. Cererea se poate depune de luni până vineri, între orele 8.30 şi 16.30, cu menţiunea că joi cererea poate fi depusă până la ora 18.30. Solicitarea de desfacere a căsătoriei poate fi depusă la oficiul de stare civilă de pe raza localităţii unde s-a încheiat căsătoria ori a ultimului domiciliu comun al soţilor.
 
De asemenea, dacă soţii sunt de acord în privinţa divorţului ori dacă există şanse pentru a putea cădea la o înţelegere pe parcurs, ei se pot adresa inclusiv unui birou de mediator pentru desfacerea căsătoriei, o procedură mai confortabilă din punct de vedere emoţional. Totuşi, este de luat aminte că acordul de mediere trebuie dus ulterior la instanţă, pentru ratificare, taxa fiind de 20 de lei. În ceea ce priveşte onorariul mediatorului, acesta variază în funcţie de numărul şedinţelor necesare pentru a ajunge la o înţelegere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.