Caz cutremurător la Constanţa Arturo Garzaran Blasco, sex oral cu un copil din Centrul de Plasament „Ovidiu“

Un cetăţean spaniol a ajuns, ieri, în faţa magistraţilor din cadrul Judecătoriei Constanţa, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.
 
Potrivit anchetatorilor, Arturo Garzaran Blasco, cetăţean spaniol, stabilit în România de peste 15 ani, a fost reţinut. Suspectul, Arturo Garzaran Blasco, de 51 de ani, este acuzat că, în vara anului 2013, ar fi întreţinut act sexual oral cu un minor în vârstă de 15 ani. Bărbatul a profitat de situaţia precară a minorului şi i-a oferit acestuia găzduire, în mod repetat, în locuinţa sa, bani, mâncare, telefon, etnobotanice, convingându-l ca, în schimb, să-i facă sex oral în mai multe rânduri. Ieri, Judecătoria Constanţa a respins, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de Blasco. Faţă de bărbat, judecătorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, acesta fiind obligat să nu depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi şi să nu se apropie de sediul Centrului de Plasament „Ovidiu“ Constanţa. Mai mult decât atât, spaniolul nu are voie să se apropie de persoana vătămată Cătălin E., de martorii din dosar sau de vreo altă persoană instituţionalizată la Centrul de Plasament „Ovidiu“. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu drept de contestaţie la Tribunalul Constanţa.
 
Cercetările în dosar au pornit de la o plângere formulată de reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.