Ce le va cere, azi, Nicuşor Constantinescu judecătorilor care l-au arestat preventiv

Judecătorii Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, vor redeschide azi dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, cauză în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la 3,6 ani de închisoare cu executare.
 
Azi, instanţa de judecată va analiza cererea lui Nicuşor Constantinescu de punere în libertate. Tot astăzi, şeful CJC ar putea fi audiat în prezenta cauză.
 
Ieri, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au analizat contestaţia şefului CJC formulată împotriva mandatului de arestare preventivă emis de judecători în dosarul mai sus precizat. Decizia a fost amânată pentru data de 28 iunie.
 
Într-o altă cauză, Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea unuia dintre cele şase dosare ale şefului CJC, a decis efectuarea unor verificări la Penitenciarul Spital Poarta Albă, respectiv la Arestul Poliţiei Constanţa, cu privire la posibilitatea audierii lui Nicuşor Constantinescu prin videoconferinţă, în măsura în care nu va fi transportabil la termenul de judecată de azi.
 
Amintim că printre inculpaţii cauzei se află Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC, Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (în prezent, suspendat din funcţie), Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, Ionuţ Ţiţimeaua, director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 600

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 650

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 901

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 811

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 834

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1098

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1473

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1666

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 923

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1427

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1519

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 994

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 843

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1351

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1071